ICCJ. Decizia nr. 1148/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1148/2004

Dosar nr. 1740/2003

Şedinţa publică din 24 martie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 iunie 2002, petentul M.D. a formulat cerere de recuzare a unui judecător de la Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Prin încheierea din 18 iunie 2002, pronunţată în dosarul nr. 775/2002 a Curţii de Apel Galaţi, această instanţă a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare, ca urmare a faptului că Direcţia Finanţelor Publice Galaţi a respins contestaţia petentului privind stabilirea obligaţiei de a timbra cererea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul M.D., iar prin Decizia nr. 36 A din 25 septembrie 2002 Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a anulat, ca netimbrat, apelul petentului, hotărârea rămânând irevocabilă în baza deciziei nr. 3086 din 17 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, prin care s-a respins recursul formulat de M.D.

Cu actul înregistrat la 17 septembrie 2003, M.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, susţinând că instanţa a săvârşit o eroare materială prin aceea că nu s-au verificat şi nu s-au constatat contradicţiile între citaţie şi dovada de citare de la dosar, neexistând dovada că a fost înştiinţat să achite taxa judiciară de timbru.

Contestaţia în anulare formulată de M.D. este nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În speţă, contestatorul nu a făcut dovada că instanţa de recurs a soluţionat pricina săvârşind vreo eroare din cele avute în vedere de dispoziţiile legale citate, criticile sale vizând modul în care s-a făcut judecata cauzei în recurs.

Ca atare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva deciziei nr. 3086 din 17 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1148/2004. Comercial