ICCJ. Decizia nr. 1180/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1180/2004
Dosar nr. 9373/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 66/CA din 12 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A.P. Valea Jiului-Petroşani, împotriva pârâtei, Asociaţia de proprietari V., str. P., judeţ Hunedoara, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.513.828 lei cu titlu de contravaloare a apei potabile livrate, plus 6.513.828 lei penalităţi de întârziere şi 1.117.212 lei cheltuieli de judecată, prima instanţă, reţinând, în fundamentarea acestei soluţii, că pârâta a beneficiat de cantităţile de apă potabilă livrate de reclamantă în baza contractului nr. VI din 1 noiembrie 1995, care conţinea clauza penală, însă, nu a onorat factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în valoare de 6.513.828 lei, nici după ce a fost pusă în întârziere, prin adresa nr. 29778 din 12 noiembrie 2000, situaţie în care datorează atât suma de 6.513.828 lei, cu titlu de preţ marfă livrată, cât şi penalităţile de întârziere în plată în acelaşi cuantum.
Apelul declarat împotriva sus menţionatei sentinţe de pârâta, Asociaţia de Proprietari V., a fost admis prin Decizia nr. 404 din 21 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a anulat în tot hotărârea atacată, cu reţinerea, în temeiul art. 297 alin. ultim partea finală C. proc. civ., a cauzei spre rejudecare, în care sens a fixat termen la 18 iunie 2001, pentru când au fost citate părţile, instanţa de apel reţinând, în fundamentarea acestei soluţii, că tribunalul a soluţionat pricina cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ., în sensul că, în citaţia emisă pe numele pârâtei, s-a omis să se menţioneze instanţa de la care porneşte actul de procedură, situaţie care, conform art. 107 C. proc. civ., sancţionează actul de procedură cu nulitatea.
În fond, prin Decizia nr. 716/A din 28 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea comercială, formulată de reclamanta R.A.P. Valea Jiului-Petroşani împotriva pârâtei, Asociaţia de Proprietari V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a putut dovedi, astfel cum a solicitat pârâta, că a livrat integral acesteia cantitatea de apă facturată şi că datoria de 6.513.828 lei din totalul sumei înscrise în factură, de 22.240.977 lei, revine de plată în totalitate pârâtei, acesta în afara faptului că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei privind completarea probelor, în sensul celor menţionate în încheierea din 11 iunie 2001, astfel că, în acest context, s-a apreciat, pe de o parte, că, deşi reclamanta avea, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei, totuşi, aceasta nu a putut dovedi legalitatea pretenţiilor solicitate, iar pe de altă parte că, chiar dacă reclamanta a depus la dosar factura în litigiu pentru a proba executarea obligaţiilor de livrare asumate, acesta nu poate constitui în raport de dispoziţiile art. 46 C. com., o dovadă în acest sens, din moment ce textul legal precitat se referă la facturi acceptate şi nu refuzate la plată, aşa cum este cazul în speţă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, R.A.P. Valea Jiului, susţinând, în esenţă, că s-a conformat celor solicitate de instanţa de apel pentru termenul de la 6 iulie 2001, în sensul că a trimis, prin poştă, memoriul intitulat „precizări", la care a anexat şi actele doveditoare, potrivit cărora pârâta datorează, cu titlu de preţ apă potabilă furnizată, suma de 6.513.828 lei şi, pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea apelului pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, în baza contractului nr. V/1 din 1 decembrie 1995, reclamanta a efectuat, în beneficiul pârâtei, furnizarea apei potabile, evacuarea şi epurarea apelor menajere, precum şi a apelor meteorice şi industriale şi că, în scopul achitării preţului, a emis factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în valoare totală de 24.240.977,90 lei, din care pârâta a refuzat la plată suma de 6.513.828 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru blocurile nr. 3T şi 7T din cadrul asociaţiei pârâte.
Or, din probele dosarului, inclusiv din recunoaşterea explicită a reclamantei, rezultă că aceasta a preluat, la încasarea directă, aceste două blocuri, începând cu data de 21 decembrie 1998 şi că, în luna ianuarie 1999, au fost emise facturi individuale pentru fiecare apartament.
Ca atare, faptul că luna de referinţă, decembrie 1998, nu au fost încheiate contracte individuale cu locatarii blocurilor menţionate, nu are nici o relevanţă, din moment ce chiar reclamanta recunoaşte că a facturat şi încasat efectiv contravaloarea apei potabile furnizate acestora, situaţie care reiese indirect şi din precizările depuse pentru termenul de la 6 iulie 2001, prin care se confirmă că, în urma somaţiilor primite, o parte din locatari au achitat din factura în litigiu suma de 765.355 lei.
În concluzie, din cele arătate mai sus, rezultă că reclamanta a facturat eronat suma în litigiu către asociaţia pârâtă, din moment ce aceasta a fost încasată individual de la locatarii apartamentelor aferente blocurilor 3T şi 7T.
Or, reclamanta, deşi era în posesia tuturor actelor privind consumul de apă furnizată, înregistrat la fiecare bloc din cadrul asociaţiei, nu a dovedit, deşi, conform art. 1069 C. civ., sarcina probei revenea acesteia, că, în speţă, suma considerată ca debit nu este rezultatul unei duble facturări, cu corespondent în îmbogăţirea fără justă cauză, din moment ce nu a prezentat nici o situaţie clară bazată pe documente contabile, eventual, un centralizator pe blocurile 3T şi 7T din care să reiasă sumele restante pe fiecare dintre aceste blocuri pentru serviciile prestate şi modul cum s-a facturat şi încasat în perioada de referinţă sumele datorate, adică direct de la locatari sau de la asociaţie şi, evident, în concret, debitul rămas în discuţie aferent fiecăruia dintre cele două blocul menţionate anterior, cu ajutorul căreia să demonstreze temeinicia pretenţiilor sale faţă de pârâtă.
Pe de altă parte, cum, potrivit art. 46 C. com., numai factura acceptată la plată constituie probă, rezultă per a contrario, aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, că factura în litigiu nu poate avea o asemenea valoare din moment ce a fost refuzată la plată, astfel că, în lipsa unor alte dovezi care, coroborate cu cele existente la dosar, să demonstreze existenţa obligaţiei de plată a pârâtei în legătură cu suma solicitată prin cerere, se constată că bine instanţa de apel a respins, pe fond, acţiunea.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat şi Decizia atacată menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, R.A.P. Valea Jiului-Petroşani, împotriva deciziei nr. 716 din 28 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1182/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1179/2004. Comercial → |
|---|
