ICCJ. Decizia nr. 1179/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1179/2004
Dosar nr. 9359/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 august 2000, reclamanta, SC M.U.N. SA, a chemat în judecată pe pârâta, SC A.G.R. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 26.704.205 lei, achitată în avans, cu penalităţi de întârziere în plată în acelaşi cuantum, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a plătit în avans pârâtei, în schimbul recoltei de floarea soarelui pe anul 1997, conform contractului nr. 2470907/1997, suma de 26.704.205 lei, pentru înfiinţarea unei culturi de floarea soarelui şi că, deşi somată în mai multe rânduri, pârâta a refuzat să-şi onoreze obligaţiile contractuale, astfel că aceasta îi datorează sumele pretinse prin cerere.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 5588 din 27 septembrie 2000, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi, ca urmare, a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în baza contractului nr. 2474/1997, reclamanta, SC M.U.N. SA, a livrat pârâtei, SC A.G.R. SA Bucureşti, pentru înfiinţarea unei culturi de floarea soarelui hibrid, saci P.V.C. şi erbicid, urmând ca pârâta să-i livreze, în compensare, 202 tone seminţe de floarea soarelui din recolta anului 1997, obligaţie neîndeplinită.
A mai reţinut instanţa că, potrivit art. 129 alin. ultim C. proc. civ., cererea reclamantei urmează a fi calificată ca o cerere în restituirea avansului plătit cu factura nr. 516628 din 9 iulie 1997, astfel că, faţă de cele de mai sus, introducerea acţiunii în restituirea avansului, în sumă de 26.704.205 lei, abia la data de 3 august 2000, s-a făcut cu depăşirea termenului legal de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile coroborate ale art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (1), cu referire şi la art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Apelul declarat, împotriva acestei sentinţe, de reclamanta, SC M.U.N. SA Bucureşti, a fost admis prin Decizia nr. 3387 din 27 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, şi, ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la acelaşi tribunal care a judecat pricina cu lipsă de procedură în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
În rejudecare, după desfiinţare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1453 din 23 februarie 2001, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, ca urmare, a respins acţiunea ca prescrisă, reţinând, în plus, faţă de cele avute în vedere la pronunţarea primei sentinţe (nr. 5588 din 27 septembrie 2000), că susţinerea reclamantei, în sensul că dreptul la acţiune s-a născut în momentul recoltării culturii de floarea soarelui în judeţele menţionate în adresa nr. 499 (26 ianuarie 2001 de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, nu pot fi primite în lipsa unor dispoziţii contractuale, privitoare la termen şi a unor menţiuni cu privire la sămânţa recoltată de pe un teren situat într-unul din judeţele menţionate în adresa la care s-a făcut referire mai sus, apreciind, în final, că, de altfel, între conţinutul adresei menţionate şi pretenţiile reclamantei nu poate exista nici o legătură, cu consecinţa decalării termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, din moment ce, în contractul încheiat de părţi, nu s-a prevăzut locul, respectiv, judeţul pe raza căruia pârâta trebuia să înfiinţeze cultura de floarea soarelui şi de unde trebuia să livreze seminţele în compensarea obligaţiilor asumate faţă de reclamantă.
Apelul declarat de reclamanta, SC M.U.N. SA Bucureşti, împotriva sus menţionatei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1295 din 28 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că bine tribunalul a apreciat că, în raport cu obiectul cererii (restituirea sumei de 26.704.205 lei, plătiţi în avans, prin livrarea unor mărfuri) dreptul material la acţiune al reclamantei a început să curgă de la data emiterii facturii nr. 516628 – 5 din 7 iulie 1997 şi, deci, că, faţă de această dată, termenul de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de art. 1 şi art. 3, cu trimitere şi la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, s-a împlinit la 9 iulie 2000, astfel că introducerea cererii abia la data de 3 august 2000, s-a făcut cu depăşirea termenului menţionat anterior, situaţie în care se justifică soluţia tribunalului, de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingere a cererii reclamantei ca prescrisă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC M.U.N. SA Bucureşti, susţinând, în esenţă, că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea legii.
În dezvoltarea motivelor de casare, reclamanta arată că, din moment ce termenul de livrare al seminţelor de floarea soarelui de către pârâtă a fost stabilit, potrivit clauzelor contractuale stipulate în cap. II art. 2 din contract, în anul 1997, obligaţia trebuia îndeplinită până la 31 decembrie 1997, aşa cum, de altfel, s-a menţionat şi în factura nr. 516628 din 9 iulie 1997, în care s-a precizat că plata prin compensare urma a se efectua prin livrarea de seminţe de floarea soarelui din campania anilor 1997-1998, deci, cum, din cele expuse rezultă că, în cauză, este vorba de un termen suspensiv, înseamnă că reclamanta nu putea solicita, până la recoltarea culturii (20 august – 30 octombrie 1997 şi, respectiv, 20 august – 9 noiembrie 1998) sau chiar până la sfârşitul anului 1997, obligarea pârâtei la restituirea avansului, în sumă de 26.704.205 lei, de care a beneficiat pârâta pentru înfiinţarea culturii de floarea soarelui.
Ca atare, cum termenul de prescripţie a început să curgă, în opinia reclamantei, de la 31 decembrie 1997, rezultă că introducerea cererii de restituire a sumei menţionate mai sus, la data de 3 august 2000, s-a făcut cu respectarea termenului de 3 ani (de la naşterea dreptului la acţiune (31 decembrie 1997) prevăzut de dispoziţiile coroborate ale art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi, pe cale de consecinţă, greşit ambele instanţe au considerat că dreptul material la acţiune ar fi prescris şi au dispus şi, respectiv, menţinut soluţia de respingere a acţiunii ca prescrisă.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor şi, pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamanta a solicitat, prin acţiune, obligarea pârâtei la plata sumei de 26.704.205 lei, cu penalităţi de întârziere în plată în acelaşi cuantum şi nu obligarea aceleiaşi pârâte la livrarea în natură a cantităţii de seminţe de floarea soarelui corespunzătoare valoric sumei primite în avans , aşa cum părţile au convenit prin contract.
Ca atare, reclamanta, apelând la o altă modalitate de valorificare a pretenţiilor sale, corect instanţele, având în vedere principiul disponibilităţii, a soluţionat pricina în acest cadru procesual şi, ca atare, constatând că dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, la data emiterii facturii – 9 iulie 1997 – au apreciat că introducerea cererii, la data de 3 august 2000, s-a făcut cu depăşirea termenului legal de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile coroborate ale art. 1 şi 3 din actul normativ menţionat mai sus şi, în consecinţă, au respins şi, respectiv, menţinut soluţia de respingere a acţiunii ca prescrisă.
În consecinţă, toate susţinerile reclamantei, în sensul că, potrivit contractului prin care pârâta s-a obligat să livreze marfa în compensare, în cursul anului 1997, ceea ce ar coincide cu 31 decembrie 1997 şi, deci, că, în raport cu această ultimă dată, acţiunea fost introdusă în termenul legal de 3 ani, nu pot fi primite, din moment ce, prin cerere, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani (26.704.205 lei plătită în avans) pentru care dreptul material la acţiune s-a născut la data emiterii facturii (9 iulie 1997) şi care putea fi valorificat, aşa cum bine au apreciat instanţele, numai dacă introducerea cererii ar fi avut loc cel târziu până la data de 9 iulie 2000 şi nu la data de 3 august 2000, adică cu depăşirea termenului legal de 3 ani, prevăzut de textul legal precitat.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC M.U.N. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1295 din 28 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1180/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1234/2004. Comercial → |
|---|
