ICCJ. Decizia nr. 1165/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1165/2004
Dosar nr. 7685/2001
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC E.L.E. SA Bucureşti, sucursala de distribuţie Deva, a chemat-o în judecată pe pârâta, C.N.H. E.P. Petroşani, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să o oblige la plata sumei de 77.101.994 lei, reprezentând majorări de tarife, de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la facturile achitate cu întârziere, plus cheltuieli de întârziere, motivând că i-a furnizat pârâtei energie electrică pe care a achitat-o cu întârziere.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a ridicat excepţia prescripţiei acţiunii cu privire la penalităţile calculate la facturile emise în data de 30 aprilie 1997 şi 31 mai 1997, iar penalităţile calculate pentru celelalte facturi a arătat că nu sunt datorate pentru că nu s-a procedat la punerea în întârziere prevăzută de art. 1079 C. civ.
La termenul din 6 ianuarie 2000, reclamanta a depus la dosar HG nr. 627/2000, prin care C.N. E.L.E. SA s-a reorganizat prin divizare - SC E.L.E. SA Bucureşti, sucursala de distribuţie Deva, menţinându-şi calitatea de reclamant şi schimbându-şi doar denumirea în sucursala de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Deva.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr. 3/CA din 3 ianuarie 2001, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 77.101.994 lei majorări tarifare şi 5.271.120 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, întrucât, în speţă, sunt în discuţie prestaţii succesive, termenul de prescripţie se calculează distinct pentru fiecare zi de întârziere, că reclamanta a calculat majorările începând cu data de 31 august 1997, astfel că acţiunea a fost introdusă în termen. De asemenea, a reţinut că punerea în întârziere nu era necesară, întrucât art. 43 C. com. derogă de la dreptul comun, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani producând dobândă din ziua când devin exigibile, astfel că, în temeiul art. 969 şi 1087 C. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei cerute prin acţiunea introductivă.
Pârâta, C.N.H. E.P. Petroşani, a declarat apel împotriva sentinţei menţionate, motivând că în mod greşit s-a respins excepţia prescripţiei invocate, în temeiul art. 1 alin.(2) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât majorările tarifare aferente facturilor din 30 aprilie 1997 şi 31 mai 1997 erau prescrise, iar art. 43 C. com. se referă la dobânzi şi nicidecum la penalităţi, astfel că acţiunea trebuie respinsă. De asemenea, a invocat compensarea ca mod de stingere a datoriilor, situaţie în raport cu care, în conformitate cu art. 1091 Cod civil, stingându-se dreptul la obligaţia principală în lipsa unei convenţii contrare a părţilor, se stinge şi dreptul la majorările tarifare. În temeiul art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, apelanta a ridicat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei, fără, însă, a motiva această excepţie.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 392/A din 14 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că majorările de întârziere vizează perioada 31 august 1997 – 29 august 2000, în limita termenului de prescripţie de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi că stingerea obligaţiei principale nu stinge dreptul la plata daunelor compensatorii sau moratorii, că nu era necesară punerea în întârziere prevăzută de art. 1069 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., deoarece, în cauză, sunt incidente dispoziţiunile art. 43 C. com. şi că reclamanta are calitate procesuală pasivă în baza delegărilor de competenţă acordate.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, susţinând că suma de 6.355.689 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente facturilor emise la data de 30 aprilie 1997 şi 31 mai 1997, este prescrisă cererea de chemare în judecată, fiind înregistrată peste termenul de trei ani calculat de la data emiterii facturilor, invocând art. 1 alin. (2) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drepturile accesorii prescriindu-se odată cu drepturile principale şi precizând că temeiul de drept al recursului este art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 299 – 316 C. proc. civ. şi art. 1 şi 12 din Decretul nr. 167/1958.
Faţă de aceste critici, a solicitat admiterea recursului şi obligarea sa numai la plata sumei de 70.746.305 lei cu cheltuielile de judecată aferente.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că între părţile în litigiu au fost încheiate contractele nr. 54/1996; 55/1996; 56/1996; 57/1996; 58/1996, privind livrarea energiei electrice pe puncte de consum. Toate contractele, la art. 17 alin. (1) (conform actelor anexate la dosarul de fond nr. C 5678/2000 al Tribunalului Hunedoara) prevăd clauza potrivit căreia: „Pentru neachitarea facturii emise de furnizor, în termen de 10 zile de la înregistrarea acesteia la consumator, se percepe o majorare de tarif de 0,20% pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării la consumator".
La data de 30 aprilie 1997, reclamanta a emis factura fiscală nr. 7141004/3704843, reprezentând contravaloare energie electrică pentru mai multe puncte de lucru, în valoare de 1.433.358.040 lei, iar la data de 31 mai 1997 a emis factura nr. 7141005/5889622, reprezentând contravaloare energie electrică pentru mai multe puncte de consum, în valoare de 1.094.665.096 lei.
Ambele facturi au fost achitate la data de 31 martie 1998.
În ce priveşte prescripţia dreptului de a pretinde majorările de întârziere, este adevărat, astfel cum susţine recurenta, că odată stinsă obligaţia principală se stinge şi obligaţia accesorie, dar dreptul de a-şi valorifica pretenţiile subzistă dacă termenul de 3 ani nu s-a împlinit.
În speţă, majorările de întârziere au curs pro rata temporis de la data când scadenţa obligaţiei principale nu a fost respectată (când trebuia efectuată plata) şi până la data plăţii.
În raport cu data introducerii acţiunii, reclamanta era în drept să mai pretindă penalităţi de întârziere pe perioada 1 septembrie 1997 – 18 septembrie 2000, aşa încât excepţia invocată a fost bine înlăturată de instanţele care au soluţionat cauza.
Întrucât nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, C.N.H. SA, sucursala E.P. Petroşani, împotriva deciziei nr. 392/A din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1164/2004. Comercial → |
|---|
