ICCJ. Decizia nr. 1175/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1175/2004
Dosar nr. 4326/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 720 din 5 octombrie 2000, Tribunalul Vaslui a admis în parte acţiunea civilă formulată de SC A.I.T. SA, sucursala Braşov, în contradictoriu cu Z.A. şi SC V.C. SA Huşi şi a obligat, în solidar, pârâţii să plătească reclamantei suma de 152.659.379 lei, reprezentând despăgubiri.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâta, SC V.C. SA Huşi, a mai fost obligată separat să plătească şi suma de 110.000.000 lei cu titlu de despăgubiri şi a fost respinsă cererea privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de asigurător, a achitat suma de 24989 mărci germane asiguratului SC R.E.N. SRL Braşov, urmare a producerii accidentului de circulaţie din 20 mai 1999, în localitatea Huşi, accident în care au fost implicate auto IVECO BV – 4743/99/12 şi un tractor aflat în proprietatea SC V.C. SA Huşi, condus de pârâtul Z.A.
Potrivit procesului-verbal nr. 4688508 din 20 mai 1999, încheiat de Poliţia municipiului Huşi, rezultă că pârâtul Z.A. se afla sub influenţa alcoolului în momentul producerii accidentului de circulaţie.
Pârâta, SC V.C. SA Huşi, proprietar al tractorului, avea obligaţia să-l asigure, în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România, situaţie în care reclamanta recupera parţial prejudiciului de la asigurator, în conformitate cu prevederile art. 9 lit. a) din HG nr. 906/1998, în limita maximă de 110.000.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului, contra celor răspunzători în producerea pagubei.
Pârâta, SC V.C. SA Huşi, nu a făcut dovada asigurării autovehiculului aflat în proprietate, reclamanta fiind în imposibilitatea recuperării despăgubirii de la prezumtivul asigurător în limita de 110.000.000 lei (11.907 mărci germane) conform art. 9 lit. a) din HG nr. 906/1998.
De asemenea, pârâta nu a luat măsuri de protecţie şi pază a bunurilor din patrimoniul societăţii.
În timpul programului de lucru – ora 1000 - pârâtul a consumat băuturi alcoolice în incinta unităţii, apoi a sustras şi condus tractorul pe DN 581. Tractorul implicat în accidentul de circulaţie se deplasa pe DN 581 în timpul programului de lucru – de la ferma D., unde a efectuat lucrări agricole, spre garaj – sediul societăţii.
Pârâtului Z.A. şi paznicului li s-au desfăcut contractele de muncă, potrivit art. 130 lit. i) C. mun., pentru abaterile săvârşite în timpul programului de lucru.
Răspunderea pârâtei SC V.C. SA este subordonată dublei condiţii: respectiv, prepusul-pârâtul Z.A. şi paznicul sunt în culpă, iar această culpă a fost săvârşită în exerciţiul funcţiunilor ce le-au fost încredinţate. Atât pârâtul Z.A., cât şi paznicul au încălcat ordinele primite în limitele însărcinărilor date.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, atât pentru fapta proprie, cât şi pentru fapta altei persoane, urmând a admite în parte acţiunea, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ.
În conformitate cu prevederile art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
Art. 1000 alin. (3) C. civ. prevede că sunt responsabili comitenţii de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, iar, în conformitate cu prevederile art. 1003 C. civ., când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat apel toate părţile, invocând motive de netemeinicie şi de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin Decizia nr. 15 din 2 martie 2001, Curtea de Apel Iaşi a hotărât astfel:
Anulează, ca insuficient timbrat, apelul declarat de SC V.C. SA Huşi, reprezentată prin lichidator ing. C.L.
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de Z.A.
Anulează, ca netimbrată, cererea intimatei, SC A.I.T. SA, sucursala Braşov, privind obligarea apelanţilor la despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi, prin citaţiile emise pe numele părţilor, acestora li s-a pus în vedere, pentru termenul din 2 martie 2001, să achite taxele de timbru aferente şi timbrul judiciar, în cuantumurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 şi OG nr. 32/1995, pentru exercitarea căii de atac a apelului, totuşi, acestea nu au dat curs obligaţiei prevăzute de actele normative menţionate mai sus.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta, SC A.T.A. SA, sucursala Braşov (fostă SC A.I.T. SA, sucursala Braşov) şi pârâtul Z.A.
În recursul său, reclamanta SC A.T.A. SA, sucursala Braşov, invocă, ca motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susţine, în esenţă că, deşi s-a aflat depusă la dosarul cauzei, Legea nr. 47/1991, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, care, la art. 29 lit. a), statuează că „sunt scutite de impozite, taxe de timbru şi orice alte taxe, despăgubirile, sumele asigurate şi orice alte despăgubiri ce se acordă din asigurările de orice fel", totuşi, instanţa de apel a considerat greşit că cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, de la 262.659.379 lei la 344.686.477 lei, ar trebui timbrată (pentru diferenţa dintre aceste două sume) cum, de asemenea, nici instanţa de fond nu a ţinut seama de scutirea de la plata taxelor de timbru care opera în beneficiul său, potrivit textului legal precitat.
Se mai susţine că, chiar dacă instanţa de apel a considerat, contrar dispoziţiilor legale menţionate anterior, că reclamanta este datoare să timbreze cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor formulată în apel, soluţia pronunţată în apel este tot criticabilă, deoarece nu i s-a pus în vedere prin citaţia emisă, fie sub denumirea iniţială de SC A.I.T. SA, fie sub noua denumire SC A.T.A. SA, să plătească taxa judiciară de timbru, în sumă de 3.766.625 lei, şi timbrul judiciar, în valoare de 30.000 lei, astfel că, în lipsa unei asemenea menţiuni pe citaţie, pe care, de altfel, nici nu a primit-o, instanţa de apel a procedat eronat la anularea cererii de majorare a cuantumului despăgubirilor, ca netimbrată.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Prin art. 85 din OG nr. 7/2001, s-au abrogat prevederile art. 43 din Legea nr. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, privind scutirea de impozite şi taxe pentru sumele asigurate şi orice alte drepturi ce se acordă asiguraţilor, beneficiarilor sau terţelor persoane păgubite din asigurările de orice fel.
Ca atare, aceste dispoziţii legale au fost avute în vedere de instanţa de apel, atunci când a dispus ca reclamanta să timbreze cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor cu taxa judiciară de timbru, în sumă de 3.766.625 lei, şi timbru judiciar în valoare de 30.000 lei şi, cum reclamanta nu a dat curs obligaţiei de timbrare, justificat a procedat la anularea cererii formulată de reclamantă, privind obligarea apelanţilor la plata unor despăgubiri majorate în raport cu cele acordate prin sentinţă.
Faptul că, în dispozitivul deciziei atacate, a fost menţionată vechea denumire a reclamantei SC A.I.T. SA, în loc de denumirea actuală SC A.T.A. SA, sucursala Braşov, nu poate conduce la casarea hotărârii, întrucât o astfel de situaţie nu este prevăzută în nici unul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., putând, eventual, să fie îndreptată printr-o cerere formulată în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA, sucursala Braşov, urmează să fie respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Z.A. se constată că acesta, prin motivele scrise, critică soluţia dată în apel, susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel l-a considerat vinovat de coliziunea produsă şi, ca urmare, a menţinut sentinţa prin care a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece, în realitate, culpa producerii accidentului de circulaţie aparţine exclusiv conducătorului auto S.O.C., care, printr-o depăşire neregulamentară, a lovit autoturismul de tractorul pe care-l conducea recurentul, utilaj care aparţine în proprietate celeilalte pârâte, SC V.C. SA Huşi.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare a apelului său ca netimbrat, susţine că Decizia instanţei de apel este criticabilă şi sub acest aspect, întrucât instanţa a stabilit un cuantum prea mare al taxei de timbru, pe care nu a avut posibilitatea să-l achite.
În consecinţă, petentul solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi înlăturarea obligării sale de la plata despăgubirilor acordate reclamantei prin sentinţă.
Recursul pârâtului nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că instanţa de apel i-a pus în vedere pârâtului, prin citaţia emisă pe numele acestuia, pentru termenul de la 2 martie 2001, să timbrele calea de atac cu suma de 4.875.687 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar, obligaţie căreia apelantul nu i-a dat curs.
Ca urmare, bine instanţa de apel a considerat că, în speţă, au devenit incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi, în consecinţă, a dispus anularea apelului pârâtului, declarat împotriva sentinţei nr. 720 din 5 octombrie 2000 a Tribunalului Vaslui, ca netimbrat.
Cum, din probele dosarului, rezultă că taxa judiciară era datorată la valoare şi că aceasta a fost corect stabilită la nivelul sumelor menţionate în citaţie, raportat la pretenţiile contestate în recurs (152.659.379 lei) se constată că susţinerile recurentului, în sensul că taxa judiciară de timbru ar fi fost stabilită într-un cuantum prea mare, nu sunt fondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Ca urmare a celor reţinute mai sus, se constată că, din moment ce apelul pârâtului a fost corect anulat ca netimbrat, acesta nu mai era îndreptăţit să formuleze critici în recurs, pe fondul cauzei, adică, împotriva sentinţei, din moment ce acestea nu au fost examinate în prealabil, ca urmare a anulării apelului ca netimbrat de către prima instanţă de control judiciar.
Aşa fiind şi recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursul reclamantei SC A.T.A. SA, sucursala Braşov şi recursul pârâtului Z.A., declarate împotriva deciziei civile nr. 15 din 2 martie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 998/2004. Comercial → |
|---|
