ICCJ. Decizia nr. 1192/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1192/2004
Dosar nr. 1138/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2002, a admis apelul reclamantei SC H.D. SRL, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 377 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi, pe fond, a admis acţiunea, dispunând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
a) 2.600 dolari S.U.A., pretenţii civile, b) 1.300 dolari S.U.A. cheltuieli de transport; c) 10.397.668 lei contravaloare cheltuieli de transport actualizate; d) 5.707.384 lei contravaloare pretenţii şi e) 30.687.661 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, la data de 22 ianuarie 2002, care coincide cu data pronunţării hotărârii, reclamanta a depus o cerere de precizare de acţiune, legal timbrată, care a fost admisă în totalitate, însă, din eroare, tribunalul a preluat sumele din cererea de chemare în judecată iniţială, în loc s-o oblige pe pârâtă la plata sumelor prevăzute în cererea precizatoare.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC T.G. SRL Bucureşti, invocând, ca motiv de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel, a admis apelul reclamantei şi a dispus obligarea sa la plata sumelor prevăzute în dispozitivul deciziei, în contextul în care, în tot cursul procesului instanţa de fond, cât şi în apel, până la data de 17 septembrie 2001, nu a fost legal citată, datorită indicării de către reclamantă a sediului său la o altă adresă decât cea consemnată în registrul comerţului şi, deci, că, faţă de această situaţie, hotărârea primei instanţe care, de altfel, nici nu i-a fost comunicată, este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său la apărare.
Mai arată pârâta că, tot datorită cauzei expuse, nu i s-au comunicat nici motivele de apel, dar, trecând peste toate acestea, Decizia instanţei de apel, este neîntemeiată şi nelegală, deoarece, în calea de atac a apelului, chiar dacă acesta are caracter devolutiv, nu se putea procedural, să se dispună, consecutiv desfiinţării sentinţei, obligarea pârâtei la plata unor sume superioare celor solicitate prin cererea iniţială, cuprinse în majorarea de acţiune, deoarece, procedural, astfel, înseamnă că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor pretenţii noi şi, implicit, că a dat mai mult decât s-a cerut, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor, şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Este de necontestat că, în cauză, pârâta, nu a fost legal citată în tot cursul procesului la instanţa de fond, dar, cum, sentinţa pronunţată în astfel de condiţii a fost schimbată în tot, ca urmare a admiterii apelului reclamantei, criticile, formulate în recurs, în sensul că aceasta ar fi nulă, nu pot fi avute în vedere, deoarece această constatare ar conduce în final tot la lipsa, oricărei consecinţe a sentinţei, care, în fapt, a fost realizată prin schimbarea în tot a acesteia sau, altfel spus, hotărârea primei instanţe a rămas fără nici un efect în ceea ce priveşte obligaţiile de plată stabilite în sarcina pârâtei.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a dat mai mult decât s-a cerut, aşa cum se susţine de către pârâtă, ci, dimpotrivă, a dat ceea ce s-a cerut, conform precizării de acţiune depusă la termenul de la data de 22 ianuarie 2001.
Or, în contextul în care instanţa fondului admisese integral pretenţiile reclamantei din cererea precizatoare (sentinţa schimbată în calea de atac) dar, din eroare preluase sumele acordate reclamantei în lei, la valoarea din acţiunea iniţială, deşi, în considerentele sentinţei, s-a precizat că, la acordarea acestora, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1084 C. civ., instanţa de apel era datoare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, să înlăture aceste erori şi să oblige pârâta la plata sumelor menţionate în precizarea la acţiune, în raport cu care pretenţiile au fost timbrate corespunzător.
Dar, obiecţiunile pârâtei sunt nefondate şi pentru că, aşa cum recunoaşte aceasta chiar prin recurs şi probele dosarului, au confirmat, pentru termenul de la data de 15 octombrie 2001, precum şi la termenele ulterioare, procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită, iar pârâta nu a formulat apel, nu a cerut repunerea în termen şi nu a contestat legalitatea şi temeinicia pretenţiilor reclamantei, din acţiunea precizatoare depusă anterior (22 ianuarie 2001) datei la care, pentru prima dată, procedura de citare cu pârâta în apel a fost legal îndeplinită (15 octombrie 2001).
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, SC T.G. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 9 din 14 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante, SC H.D. SRL Bucureşti, suma de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1190/2004. Comercial → |
|---|
