ICCJ. Decizia nr. 1199/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1199/2004
Dosar nr. 1301/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra revizuirii de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 ianuarie 1995, reclamanta SC A.G.R. SA din comuna Fundeni, judeţul Călăraşi, a chemat în judecată pe pârâta SC A.G.P.C. SA cu sediul în Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 93.180.000 lei, din care 40.180.000 lei cu titlu de despăgubiri, iar diferenţa, de 53.000.000 lei, reprezentând penalităţi calculate şi pretinse în baza art. 4 din Convenţia încheiată la 12 aprilie 1994.
Prin Decizia nr. 104/A din 14 mai 2002, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.G.P.C. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1287 din 30 martie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, prin care aceasta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 48.200.000 lei, reprezentând contravaloare producţie nerealizată, 20.090.000 lei penalităţi, precum şi dobânda legală, în cuantum de 6% pe an, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.032.540 lei.
Recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri de pârâta SC A.G.P.C. SA a fost admis prin Decizia nr. 1905 din 6 aprilie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se administra noi probe în vederea stabilirii cu certitudine a cauzelor care au condus la întreruperea lucrărilor de recoltare, care sunt motivele care au generat pierderile de recoltă suferite de reclamantă şi în ce măsură a respectat fiecare dintre părţi convenţia privitoare la executarea lucrărilor.
În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 104/A din 14 mai 2002, de asemenea, a respins recursul declarat de pârâta SC A.G.P.C. SA, reţinând, în fundamentarea soluţiei, că probatoriul administrat în cauză, inclusiv expertiza tehnică agricolă, au confirmat că, în speţă, cauzele întreruperii lucrărilor de recoltare şi, implicit, pierderile de recoltă înregistrate de reclamantă nu s-au datorat unei forţe majore, aşa cum a susţinut pârâta prestatoare, ci proastei organizări a campaniei de recoltare a grâului de către aceasta din urmă.
Recursul declarat de pârâta, SC A.G.P.C. SA, împotriva sus menţionatei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2850 din 30 mai 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, cu motivarea că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin art. 3 din Convenţia din 12 aprilie 1994, în sensul de a anunţa pe pârâtă în legătură cu data începerii lucrărilor de recoltare şi că singura cauză exoneratoare de răspundere a fost prevăzută la art. 5 din convenţie, ca fiind forţa majoră.
Or, nici o probă de la dosar nu conduce la concluzia nerespectării obligaţiilor asumate de către reclamantă, iar o perioadă de timp nefavorabilă recoltării nu capătă caracterul forţei majore, ca o împrejurare neprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică executarea obligaţiei.
Această ultimă decizie a instanţei de recurs a fost atacată, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de către revizuenta SC A.G.P.C. SA cu cerere de revizuire, susţinând, în esenţă, că, din moment ce, prin prima hotărâre, respectiv, Decizia nr. 1905/2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul său, cu casarea pricinii, pentru completarea probelor, aceeaşi instanţă nu mai putea să respingă ulterior, prin Decizia nr. 2850 din 30 mai 2003, recursul declarat împotriva deciziei curţii de apel, pronunţată în rejudecare, deoarece, în rejudecare, nu s-au administrat probe noi, cu excepţia expertizei, care, în fapt, a avut în vedere aceleaşi acte, care au existat la dosar şi la data pronunţării deciziei nr. 1905/2000. Ca atare, atâta timp cât ambele decizii s-au pronunţat în baza aceloraşi acte, însă, soluţiile sunt diferite, există contrarietate între cele două decizii pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, ceea ce justifică admiterea cererii de revizuire, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi retractarea ultimei hotărâri.
Cererea de revizuire formulată în cauză nu este fondată.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în conformitate cu pct. 7 din articolul menţionat, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, prevederi legale aplicabile şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţa de recurs.
Din examinarea textului legal precitat, reiese că, pentru a se cere revizuirea pentru hotărâri potrivnice, trebuiesc îndeplinite mai multe condiţii (cu referire speciale la cele arătate la art. 1201 C. civ.) printre care să existe hotărâri potrivnice rămase definitive, date în una şi aceeaşi cauză şi între aceleaşi persoane, iar dacă e vorba de hotărâri ale instanţelor de recurs, atunci se cere îndeplinită condiţia ca hotărârile să fie pronunţate cu evocarea fondului.
Or, în cauză, nu este îndeplinită nici una dintre condiţiile menţionate mai sus.
Astfel, în speţă, nu există decât o singură hotărâre definitivă, respectiv, Decizia nr. 104 din 14 mai 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a fost menţinută prin respingerea recursului declarat de revizuientă, în calitate de recurentă, împotriva acesteia, conform deciziei nr. 2850 din 30 mai 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
Decizia nr. 1132 din 12 mai 1999 a aceleiaşi curţi de apel, a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea unor probe noi, aşa cum s-a dispus, prin Decizia nr. 1905 din 6 aprilie 2000, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
De asemenea, prin nici una dintre cele două decizii (nr. 1905/2000 şi 2850/2003) Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, nu a evocat fondul, condiţie, de asemenea, cerută pentru a se putea cere anularea celei din urmă decizii pentru contrarietate de hotărâri.
Pe de altă parte, ca să existe contrarietate de hotărâri, care să justifice admiterea revizuirii cu consecinţa retractării celei din urmă hotărâri, este necesar ca hotărârile a cărei contrarietate se invocă, să fi intervenit în cereri de chemare în judecată deosebite (în speţă, fiind vorba de o singură de astfel de cerere) iar hotărârile potrivnice să fie definitive (condiţie neîndeplinită în cauză potrivit celor arătate anterior) întrucât, în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate vorbi de cereri de chemare în judecată deosebite şi, deci, nu exista decât o singură hotărâre definitivă, şi anume, ultima hotărâre (Decizia nr. 104 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială) care a fost menţinută, aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 2850/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul revizuentei, în calitate de recurentă, împotriva acesteia.
Pe cale de consecinţă, cum, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a se constata că ultima hotărâre (Decizia nr. 2850/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială) este potrivnică cu prima hotărâre (Decizia nr. 1905/2000 a aceleiaşi instanţe) cererea de revizuire formulată în cauză, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta, SC A.G.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2850 din 30 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1367/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1198/2004. Comercial → |
|---|
