ICCJ. Decizia nr. 1197/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1197/2004
Dosar nr. 417/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 martie 2001, petenta, SC M.C.U. SRL, cu sediul în Satu Mare, a solicitat instanţei să dispună recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite în România a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul Comercial Regional Brno, în contradictoriu cu intimata SC G.A.L. SRL Satu Mare.
În motivarea cererii, petenta a arătat că, la 31 mai 2000, Tribunalul Comercial Regional Brno a eliberat un ordin de onorare al cambiei, prin care intimata, SC G.A.L. SRL Satu Mare, a fost obligată la plata sumei de 330.000 mărci germane, dobânzi de 6% pe an calculate începând cu ziua de 21 mai 1999 şi până la data achitării debitului, onorariu în valoare de 1.100 mărci germane, precum şi la cheltuieli de procedură, în sumă de 254.036 kc, legate de asistenţa juridică, sume care nu au fost achitate, deşi intimata a fost încunoştinţată, prin comisie rogatorie, de existenţa debitului.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa nr. 378/C din 11 iunie 2001, a respins cererea formulată de petentă, reţinând, în esenţă, că, în cauză, nu au fost îndeplinite cumulativ cele 3 condiţii prevăzute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1999, pentru admiterea cererii, şi anume, dovada că intimatei i-a fost înmânată în timp util citaţia, pentru termenul de dezbatere în fond a pricinii, pentru a-i da posibilitatea de a se apăra şi, eventual, de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta SC M.C.U. SRL, cale de atac calificată ulterior de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3497 din 22 mai 2002, ca apel, motiv pentru care, Decizia Curţii de Apel Oradea - nr. 38 din 24 ianuarie 2002 - prin care a fost admis recursul petentei şi schimbată sentinţa atacată, în sensul că s-a dispus recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine denumită ordin de onorare a cambiei, pronunţată de Tribunalul Comercial Regional Brno, a fost casată, cu trimiterea cauzei spre soluţionarea apelului în compunerea legală a completului de judecată, conform Legii nr. 92/1992.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 51/C din 22 octombrie, a admis apelul declarat de petenta SC M.C.U. SRL, a schimbat sentinţa atacată (nr. 378/LC din 11 iunie 2001 a Tribunalului Satu Mare) în sensul că a admis acţiunea reclamantei, formulată împotriva pârâtei SC G.A.L. SRL şi, în consecinţă, a dispus recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii judecătoreşti denumită „Ordinul de onorare al cambiei", pronunţată de Tribunalul Comercial Brno în dosarul nr. 3 SM 11/2000-8.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în opoziţie cu tribunalul că, din probele de la dosar, rezultă că hotărârea străină (intitulată ordin de onorare a cambiei) s-a dat în procedură necontencioasă, adică, fără citarea părţilor, ceea ce nu înseamnă că împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac, care, de altfel, a fost menţionată chiar în hotărâre, ca fiind contestaţia formulată în termen de 3 zile de la data primirii actului.
Şi, cum intimata nu s-a conformat acestor dispoziţii, în sensul că nu a formulat şi introdus contestaţie în termenul menţionat, aceasta, adică hotărârea, a rămas irevocabilă şi, ca atare, intimata, SC G.A.L. SRL, nu se poate plânge că i-ar fi fost lezat dreptul la apărare, deoarece, prin neexercitarea căii de atac intitulată contestaţie, cauza nu putea fi dezbătută în procedură contencioasă, în care să fie examinate toate excepţiile sale sau motivele de fond, care erau de natură să conducă la concluzia că hotărârea străină a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură şi să conducă automat la respingerea cererii.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs intimata, SC G.A.L. SRL Satu Mare, invocând, ca motiv de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, intimata susţine, în esenţă, că, numai printr-o interpretare greşită a probelor de la dosar şi aplicare eronată a dispoziţiilor legale din dreptul internaţional privat (Legea nr. 105/1991) instanţa de apel a admis, pe fond, cererea şi a dispus recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii judecătoreşti denumită „Ordinul de onorare al Cambiei", pronunţată de Tribunalul Regional Brno, deoarece, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că hotărârea a fost pronunţată în lipsa sa şi, deci nu poate avea caracter definitiv, în contextul în care, din dovezile existente la dosar, nu reiese că citaţia i-a fost înmânată în timp util pentru termenul de dezbatere în fond şi nici că a avut posibilitatea să exercite calea de atac împotriva hotărârii străine.
Se mai susţine că violarea dreptului la apărare al părţii de către instanţa străină, care a judecat procesul fără citarea intimatei, constituie un motiv de iregularitate internaţională a hotărârii străine, întemeiat pe ordinea publică şi, ca atare, cum, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile pentru, recunoaşterea şi executarea hotărârii în România, condiţii prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) şi ale alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 105/1991, hotărârea străină îşi pierde eficacitatea, în sensul că nu are autoritate de lucru judecat şi, ca atare, nu poate fi executată în România.
Se mai susţine că instanţa de apel ar fi ignorat, la pronunţarea soluţiei, dispoziţiile legii conflictuale române, întrucât şi-a întemeiat Decizia pe aşa zisele instrucţiuni amănunţite, cuprinse în hotărârea străină şi, că, prin aceasta, a înlăturat excepţia de ordine publică din dreptul internaţional privat român, ca instrument de protecţie a ordinii interne împotriva introducerii legii străine, întrucât, în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine operează principiul suveranităţii statelor din dreptul internaţional public, care îndatorau instanţa [art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1991] să constate că, în speţă, erau incidente normele conflictuale din dreptul internaţional privat român şi nu instrucţiunile amănunţite din hotărârea străină.
Întrucât norma conflictuală română nu distinge, în ceea ce priveşte obligativitatea citării părţii care a pierdut procesul, pentru termenul de dezbatere în fond a cauzei, obligaţie care trebuie îndeplinită atât în procedura necontencioasă, cât şi în cea contencioasă, or, dacă hotărârea străină a fost pronunţată în procedură necontencioasă, atunci, contrar celor reţinute aceasta, nu are putere de lucru judecat, de vreme ce încheierile, care se pronunţă în cadrul acestei proceduri, nu au, potrivit art. 377 C. proc. civ., putere de lucru judecat.
În sfârşit, se mai susţine că, faţă de obiectul cererii, din care rezultă, fără echivoc, că aceasta a fost promovată în vederea stabilirii unui drept potrivnic faţă de o altă persoană şi, deci, că din aceasta ar rezulta caracterul contencios al cererii, îndatora instanţa de apel să constate că instanţa din străinătate era obligată să citeze partea care a pierdut procesul pentru termenul de dezbateri în fond.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, în sensul şi pentru motivele scrise depuse la dosar.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, prin hotărârea denumită „Ordin de onorare a Cambiei, pronunţată de Tribunalul Comercial Regional Brno, intrată în vigoare la 8 iunie 2000, pârâta SC G.A.L. SRL Satu Mare a fost obligată să plătească reclamantei SC M.C.U. SRL, în termen de 3 zile, sumele de 330.000 mărci germane, cu dobânzi de 6% calculate începând cu ziua de 21 mai 1999 şi până la data achitării debitului, onorariu în valoare de 1.100 mărci germane şi cheltuieli de procedură, în sumă de 254.036 kc, legate de asistenţa juridică sau, în cazul în care are obiecţiuni cu privire la plata sumelor menţionate, să introducă în acelaşi termen de 3 zile, calculat de la data pronunţării hotărârii, o contestaţie motivată cu privire la ordinul de onorare a cambiei.
Din cele expuse, rezultă că hotărârea străină a fost pronunţată în procedură necontencioasă, care nu presupunea citarea pârâtei la termenul de soluţionare a pricinii, urmând, eventual, ca litigiul să fie rezolvat în cadrul procedurii contencioase, care impunea citarea părţilor, numai în situaţia în care pârâta ar fi introdus o contestaţie în termenul prevăzut anterior (de 3 zile) socotit de la data primirii hotărârii străine.
Or, pârâta nu contestă că a primit, prin comisie rogatorie de la Judecătoria Satu Mare, hotărârea străină şi nici că nu a introdus contestaţie în termenul de 3 zile de la primirea acesteia, ci, dimpotrivă, încearcă să demonstreze că, prin susţinerile din recurs, aceasta nu ar fi definitivă şi, deci, că nu ar putea fi recunoscută în vederea executării silite în România, deşi, prin instrucţiunile amănunţite, care au însoţit această hotărâre străină, a fost încunoştiinţată că, în cazul neformulării contestaţiei în termenul prevăzut mai sus, hotărârea devine irevocabilă, cu toate consecinţele care decurg dintr-o asemenea situaţie.
În acest context, bine a reţinut instanţa de apel, spre deosebire de tribunal, că, în cauză, erau îndeplinite toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 105/1992, pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii străine în România, din moment ce aceasta era definitivă şi poartă semnătura judecătorului şi ştampila instanţei şi care a fost emisă, în lipsa tuturor părţilor, în procedura necontencioasă, urmând ca, eventual, cererea reclamantei să fie dezbătută în procedură contencioasă, cu citarea părţilor numai în cazul în care pârâta ar fi introdus contestaţie împotriva acesteia, cale de atac neexercitată de pârâtă, aşa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, bine a reţinut instanţa de apel că există reciprocitate de asistenţă juridică, în baza tratatului ratificat prin Legea nr. 44/1995, precum şi că excepţia, privind lipsa legalizării, nu poate fi primită fiind nefondată.
În concluzie, indiferent de susţinerile din recurs şi de temeiurile juridice pe care sunt fundamentate acestea, criticile pârâtei, îndreptate împotriva deciziei instanţei de apel, nu pot fi reţinute, din moment ce hotărârea străină a devenit irevocabilă, ca urmare a neexercitării împotriva acesteia a contestaţiei, cale de atac asupra căreia recurenta a fost încunoştiinţată că o poate folosi, fără, însă, a recurge în fapt la aceasta, în termenul de 3 zile de la primirea hotărârii străine. În acest context, obiecţiunile sale, privind, caracterul nedefinitiv al acesteia (care, dacă ar fi fost primite, ar conduce implicit la respingerea cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii străine), sunt nefondate şi urmează a fi respinse, neavând nici o relevanţă în soluţionarea pricinii, faptul că hotărârea străină a fost pronunţată în cadrul procedurii necontencioase, adică fără citarea părţilor, atâta timp, cât aceasta putea, dacă era diligentă, să uzeze de calea de atac a contestaţiei, situaţie care ar fi îndatorat Tribunalul Comercial Regional Brno să procedeze la soluţionarea pricinii în cadrul procedurii contencioase, adică cu citarea părţilor şi, drept urmare, acestea puteau discuta în contradictoriu toate aspectele litigioase ale cauzei.
Neprocedând astfel, se constată că toate susţinerile formulate de pârâtă, prezentate sub forma criticilor îndreptate împotriva acestei instanţe de apel, sunt neîntemeiate şi, ca urmare, recursul declarat de aceasta urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, SC G.A.L. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 51 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1198/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1194/2004. Comercial → |
|---|
