ICCJ. Decizia nr. 1476/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1476/2004
Dosar nr. 627/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 341/PI din 27 mai 1999, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantei, SC G.O. SRL Timişoara, şi le-a obligat, în solidar, pe pârâta, SC R.N. SRL Timişoara, şi intervenienta, SC G.G. SRL Timişoara, la plata sumei de 129.067.817 lei, reprezentând lucrări de construcţie executate şi nedecontate, reactualizate, şi la 833.792.208 lei penalităţi de întârziere, cu 6.300.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă; a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra construcţiei moara de cereale G.B.; a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei, introdusă de intervenienta, SC G.A. SRL Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 876/A din 3 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de pârâtă şi intervenientă împotriva sentinţei tribunalului mai sus menţionate, pe care a desfiinţat-o, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat, în dispozitivul sentinţei, asupra cererii reconvenţionale.
Rejudecând cauza, Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta, SC G.O. SRL Timişoara, şi le-a obligat pe pârâtele, SC R.N. SRL Timişoara şi SC G.A. SRL, să-i plătească reclamantei suma de 20.821.365 lei, reprezentând contravaloare lucrări de construcţii executate şi neachitate, precum şi penalităţi de întârziere în sumă de 833.792.208 lei; a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind sechestrul asigurător formulat de reclamantă, şi a respins în rest cererea pentru obligarea la contravaloarea reactualizată a lucrărilor de construcţii neplătite la termen, obligându-le pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 24.953.600 lei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost anulată, ca insuficient timbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi s-a respins cererea de intervenţie, în interesul pârâtei, formulată de intervenienta, SC G.A. SRL Timişoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de construcţii montaj pentru obiectivul „Moara de cereale G.B.". Reclamanta a făcut dovada pretenţiilor, a depus situaţiile de plată, iar beneficiara nu a achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor, rămânând cu o restanţă de 20.826.365 lei. Contractul prevede, la art. 21, penalităţi de 1% privind decontarea sumei de 20.826.365 lei, care, conform calculului expertizei contabile, sunt în sumă de 833.792.208 lei, calcul ce nu a fost contestat de pârâţi.
Reclamanta şi-a extins acţiunea cu privire la SC G.A. SRL, solicitând obligarea şi a acesteia alături de pârâta, SC R.N. SRL, pentru Moara G.B., aceasta fiind beneficiara construcţiei, şi instanţa, dat fiind raportul juridic dintre acestea, le-a obligat pe amândouă, în calitate de pârâte, la plata pretenţiilor solicitate de reclamantă.
Cu privire la pretenţia reclamantei, de a fi obligate pârâtele la contravaloarea actualizată cu indicele de inflaţie a lucrărilor de construcţii neplătite la termen, instanţa a respins-o, ca neîntemeiată şi nelegală, întrucât părţile nu au prevăzut clauze speciale privind impreviziunea.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă nu a fost timbrată suficient cu taxele de timbru stabilite de instanţă, iar cererea de intervenţie formulată de intervenienta, SC G.A. SRL Timişoara, în interesul pârâtei, nu a fost dovedită prin prisma motivelor invocate.
Prin Decizia civilă nr. 1241/A din 7 decembrie 2000, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelurile pârâtelor, SC R.N. SRL Timişoara şi SC G.A. SRL Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunţate de Tribunalul Timiş, pe care a schimbat-o, în parte, şi a admis, în parte, acţiunea precizată numai împotriva pârâtei, SC R.N. SRL Timişoara, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 129.067.817 lei cu titlu de preţ şi penalităţi, precum şi 3.750.000 lei, cheltuieli de judecată parţiale, respingând acţiunea faţă de pârâta, SC G.A. SRL Timişoara. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva aceleiaşi hotărâri, a fost respins şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către cele două pârâte, în sumă de 17.300.000 lei şi respectiv 21.300.000 lei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă, şi pârâta, SC R.N. SRL Timişoara, a casat Decizia mai sus arătată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de reclamantă şi intervenienta, SC G.A. SRL Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Timiş, şi a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâta, SC R.N. SRL Timişoara, să-i plătească reclamantei suma de 414.649.771 lei contravaloare lucrări şi 20.821.365 lei penalităţi de întârziere.
A respins acţiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei, SC G.A. SRL Timişoara.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei şi a fost obligată pârâta, SC R.N. SRL Timişoara, să-i plătească reclamantei suma de 24.953.600 lei cheltuieli de judecată la fond, 7.965.948 lei cheltuieli de judecată în recurs şi 1.465.133 lei cheltuieli de judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile.
A fost obligată reclamanta să-i plătească intervenientei, SC G.A. SRL Timişoara, 14.065.777 lei cheltuieli de judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că s-a efectuat supliment de expertiză, suma actualizată reprezentând contravaloare lucrări este de 414.649.771 lei, iar totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate, respectiv suma de 20.821.365 lei. În privinţa solidarităţii pârâtelor, instanţa a reţinut că, la raportul comercial obligaţional au luat parte numai reclamanta şi pârâta, SC R.N. SRL Timişoara, şi nici nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 42 alin. (2) C. com., privind fidejusiunea, astfel încât acţiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei, SC G.A. SRL Timişoara, apare ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta, SC G.O. SRL Timişoara, cât şi pârâta, SC R.N. SRL Timişoara.
Recurenta-reclamantă, în recursul său, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., şi solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei curţii de apel, în sensul obligării, în solidar, a ambelor societăţi comerciale pârâte la plata contravalorii lucrărilor, corect reţinută de Curtea de Apel Timişoara; menţinerea hotărârii primei instanţe privind obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 833.792.208 lei penalităţi de întârziere, prin actualizarea acestora conform expertizei; respingerea apelurilor pârâtelor şi acordarea cheltuielilor de judecată corect datorate.
Susţine astfel, în esenţă, că: I greşit a fost înlăturată solidaritatea pârâtelor, care are un temei convenţional foarte clar explicit şi legal în dispoziţiile art. 42 C. com.; II greşit nu s-a procedat şi la actualizarea penalităţilor în raport de rata inflaţiei; III eronat au fost admise apelurile pârâtelor, deoarece având în vedere Decizia Curţii Supreme de Justiţie, apelul SC G.A. SRL nu mai poate fi susţinut, intrând în puterea lucrului judecat, iar în ce-o priveşte pe SC R.N. SRL, aceasta şi-a asumat doar provizoriu obligaţiile contractuale pentru obiectivul moara G.B., succesoare în dreptul şi obligaţii privind contractul de edificare al morii fiind SC G.A. SRL, care trebuia obligată la toate sumele solicitate de reclamantă, în solidar cu SC R.N. SRL; IV se impune reexaminarea problemei cheltuielilor de judecată prin înlăturarea compensărilor, acordarea sumei de 30.657.874 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate ciclurile procesuale, şi înlăturarea obligaţiei sale de la plata cheltuielilor de judecată către SC G.A. SRL.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin Decizia de casare pronunţată de Curtea Supremă s-a reţinut că, în speţă, nu s-au stabilit cu certitudine raporturile juridice dintre părţi şi obligaţiile acestora, existând contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate, împrejurări în care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu indicaţia examinării şi a celorlalte apărări formulate de pârâta, SC R.N. SRL.
Ca atare, în rejudecare, au fost analizate toate susţinerile părţilor, fiind respectat dreptul la apărare a acestora şi s-a dat relevanţă întregului probatoriu administrat, inclusiv suplimentului de expertiză ce s-a dispus a se efectua, stabilindu-se judicios că valoarea cantităţilor de lucrări efectuate la data de 10 octombrie 1995 a fost de 78.821.355 lei, din care, scăzându-se avansul achitat, a mai rămas o diferenţă de plată de 20.821.365 lei, ce este datorată reclamantei.
Conform celor dispuse de instanţa supremă, pe baza actelor dosarului, s-a stabilit corect, fără putinţă de tăgadă, că reclamanta a executat pentru pârâta, SC R.N. SRL, lucrările la obiectivul „moară de cereale", raportul comercial obligaţional existând numai între reclamantă şi pârâta, SC R.N. SRL, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 42 alin. (2) C. com., pentru a deveni operantă fidejusiunea şi, contrar susţinerilor SC G.A. SRL, acţiunea precizată a reclamantei faţă de această parte a fost corect respinsă, ca nefondată.
Fiind înlăturată solidaritatea, s-a reţinut că pârâta, SC R.N. SRL, urmează să răspundă pentru diferenţa de preţ neachitată, actualizată conform indicelui de inflaţie la data de 30 octombrie 2002, respectiv pentru suma de 414.649.771 lei, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptăţit la repararea integrală a pierderii suferite, această reparaţie cuprinzând atât preţul cât şi beneficiul de care a fost lipsit.
Faţă de cele mai sus arătate, criticile exprimate de recurenta-reclamantă la punctele I şi III nu sunt fondate.
Nefondată este şi critica conţinută de pct. II, privind greşita neactualizare a penalităţilor, deoarece acestea au fost acordate conform clauzei penale stabilite de părţi, respectiv în procent de 1% pe zi, în acord cu dispoziţiile art. 1087 C. civ.
În consecinţă, cum primele trei critici se constată a fi nefondate, rezultă că nici cea de-a patra critică nu poate fi luată în considerare, întrucât susţinerile recurentei fiind respinse, nu se justifică nici reexaminarea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, cuantumul lor fiind corect stabilit şi critica nevizând calculul lor.
Recurenta pârâtă, în recursul său, susţine că la data de 10 octombrie 1995, a intervenit rezilierea de drept a contractului şi contestă obligarea sa la plata sumei de 20.821.365 lei, actualizate cu indicele de inflaţie, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1087 C. civ.
În consecinţă, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în principal, respingerea acţiunii reclamantei şi exonerarea societăţii sale de plata sumei de 414.649.771 lei contravaloare lucrări, şi 20.821.365 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente, datorate în recurs.
Se constată, însă, că deşi recursul este motivat şi legal timbrat, este semnat numai de avocat D.C., şi împuternicirea acestuia nu poartă ştampila societăţii.
Având în vedere că i s-a pus în vedere recurentei-pârâte ca recursul său să fie semnat de reprezentanţii săi legali şi să fie aplicată ştampila societăţii, sau să depună la dosar o declaraţie că îşi însuşeşte motivele de recurs formulate de avocat (dosar recurs), iar aceasta nu a dat curs dispoziţiilor instanţei, recursul astfel declarat va fi anulat conform dispoziţiilor art. 133 C. proc. civ.
Ca atare, urmează a se anula recursul pârâtei, SC R.N. SRL, potrivit textului legal mai sus menţionat, iar recursul reclamantei, SC G.O. SRL, va fi respins, ca nefondat, menţinându-se hotărârea pronunţată de curtea de apel, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC R.N. SRL Timişoara, împotriva deciziei nr. 3 A din 30 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de SC G.O. SRL Timişoara, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1479/2004. Comercial → |
|---|
