ICCJ. Decizia nr. 1748/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1748/2004
Dosar nr. 2634/2002
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. Snagov, a chemat în judecată pe pârâta R.T.P., solicitând rezilierea contractului de cazare şi prestări servicii hoteliere, obligarea pârâtei la plata sumei de 186.621.013 lei, reprezentând chirie şi penalităţi de întârziere.
Prin întâmpinarea cu caracter reconvenţional, pârâta solicită constatarea rezilierii ca urmare a acordului părţilor şi respingerea pretenţiilor reclamantei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă 183 din 15 ianuarie 2001, a admis în parte acţiunea, a constatat reziliat contractul de cazare şi prestări servicii hoteliere, a respins capătul de cerere privind pretenţiile, a admis cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamantă la 3.063.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că părţile au convenit la rezilierea contractului, începând cu 1 august 1998, iar, până la data încetării efectelor acestuia, pârâta a achitat chiria şi serviciile hoteliere convenite.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând apelul reclamantei, prin Decizia civilă 142 A din 1 octombrie 2002, a admis cererea, a schimbat în parte sentinţa atacată, obligând pe pârâtă la plata sumei de 46.399.545 lei penalităţi de întârziere şi la 3.428.773 lei cheltuieli de judecată.
R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a luat în calcul actele şi faptele care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a admis obiecţiunile la raportul de expertiză, care greşit a calculat penalităţile şi a considerat, fără temei probator, achitarea sumei de 43.615.066 lei pentru cazarea pe perioada august – decembrie 1998.
Pârâta a criticat Decizia atacată pentru că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că penalităţile de întârziere s-au calculat la cuantumul chiriei aferente perioadei august-decembrie 1998, iar pe de altă parte, nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, pentru aceea că nu a avut în vedere primul raport de expertiză efectuat la instanţa de fond.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.
Prin contractul de cazare şi prestări de servicii hoteliere, părţile au convenit ca preţul tarifelor de cazare să fie de 500.000 lei pe zi, ce va fi achitat până la data de 25 ale lunii în curs, pentru luna următoare (art. 5 din contract), iar pentru întârzierea plăţii s-au prevăzut penalităţi de 1% pe zi (art. 7 din contract).
Ca urmare a acordului părţilor, rezilierea contractului s-a produs la 1 decembrie 1998, dată până la care instanţa de apel a ordonat calculul penalităţilor pentru plăţile făcute cu întârziere.
Raportul de expertiză a analizat, în baza actelor puse la dispoziţie, situaţia plăţilor, fără echivoc, aşa încât critica formulată de reclamantă, referitoare la reţinerea fără suport probator a încasării sumei de 16.929.660 lei, nu este întemeiată. Faţă de data scadenţei obligaţiei de plată, expertiza a calculat penalităţi ce se aplică fiecăreia, ţinând cont de obiecţiunile formulate de părţi, dar şi de plăţile făcute în plus de către debitoare.
Pe de altă parte, reclamanta este în eroare cu privire la data încetării efectelor contractului: din probe rezultă că, la data de 1 decembrie 1998, a fost reziliat contractul prin acordul părţilor, iar penalităţile sunt cerute până la data de 31 decembrie 1998.
De altfel, nici criticile formulate de pârâtă nu sunt susţinute: penalităţile au fost calculate în raportul de expertiză, în consideraţia art. 7 din contract şi au avut în vedere plăţile întârziate, dar şi cele efectuate, fără să fie debit, operând o imputaţie a plăţii.
Instanţa de apel, încuviinţând administrarea unei probe, a considerat-o utilă cauzei, aşa încât expertiza dispusă a avut consecinţa directă a înlăturării concluziilor ambigue ale celei efectuate la instanţa de fond. De aceea, nici acest ultim motiv de critică a hotărârii instanţei de apel nu este justificat.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva deciziei civile 142 A din 1 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. Bucureşti şi pârâta R.T.P. LTD Bucureşti, împotriva deciziei nr. 142/A din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1740/2004. Comercial → |
|---|
