ICCJ. Decizia nr. 1828/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1828/2004
Dosar nr. 461/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 august 1998, precizată ulterior, reclamantul, E.I., a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul, R.G., în calitate de administrator al SC D.A. SRL, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu acesta, să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 decembrie 1991, între Comisia de lichidare a C.A.P. D.A. şi SC D.A. SRL, prin care prima a vândut secundei sediul administrativ al fostului C.A.P. D.A., şi un grajd pentru animale.
În motivarea cererii reclamantul a precizat că actul, respectiv contractul, a cărei nulitate se solicită a fi constatată, este fals, şi că infracţiunea de fals a fost săvârşită de pârâtul, R.G., şi ca urmare şi contractul subsecvent de vânzare-cumpărare, privind aceleaşi bunuri, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A. SRL şi SC G.S. SRL Dumbrava, este nul, întrucât are la bază un contract anterior care de asemenea este nul.
A mai arătat reclamantul că a promovat acţiunea în calitate de persoană fizică şi ca proprietar al celor două imobile, calitate care este atestată de procesul verbal de licitaţie din 12 decembrie 1991.
Judecătoria Oneşti, prin sentinţa nr. 4352 din 25 octombrie 1999, a respins acţiunea cu motivarea că probele de la dosar nu confirmă, că acesta este parte în contractele a căror nulitate solicită a fi constatată, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu are calitate procesuală activă, din moment ce a formulat cererea în nume propriu şi nu ca reprezentant al uneia dintre persoanele juridice car au încheiat contractele, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.
Apelul declarat, împotriva susmenţionatei sentinţe, de reclamantul, E.I., a fost admis prin Decizia civilă nr. 113 din 26 ianuarie 2000, a Tribunalului Bacău, secţia civilă, şi, ca urmare, sentinţa atacată a fost desfiinţată, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, secţiei comerciale a aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa nr. 180 din 15 februarie 2001, Tribunalul Bacău, secţia comercială, a admis acţiunea în parte şi în consecinţă:
- a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1991, încheiat între Comisia de Lichidare a C.A.P. D.A. şi SC D.A. SRL, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A. SRL, în calitate de vânzător, şi SC G.S. SRL, în calitate de cumpărător, legalizat sub nr. 166 din 20 ianuarie 1998.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul, R.G. iar pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 575.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că din verificarea copiei contractului de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1999 , efectuată de instanţă, în raport cu originalul, a rezultat că la sfârşitul contractului (copiei) s-a adăugat un alt text cu semnăturile vânzătorului şi cumpărătorului, şi deci, că în aceste circumstanţe, ambele convenţii au o cauză ilicită, întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Apelul, declarat împotriva susmenţionatei sentinţe, de către pârâtul, R.G., SC D.A. SRL şi SC G.S. SRL, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor de la dosar, la care a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC D.A. SRL Dumbrava, susţinând, în esenţă, că, în realitate, soluţia corectă era cea pronunţată de Judecătoria Oneşti, prin care s-a respins acţiunea reclamantului şi nu cea dată de tribunal şi menţinută de curtea de apel, de admitere a acţiunii şi constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare, acesta, în afara faptului că promovarea acţiunii a avut loc cu depăşirea termenului legal de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Se mai susţine că, dealtfel, acţiunea reclamantului nu este întemeiată nici pe fond, din moment ce în evidenţele Primăriei Gura Văii figurează din anii 1991-1996 ca proprietar al celor două imobile SC D.A. SRL (dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare din 25 decembrie 1991), iar din 1996 şi până în prezent, SC G.S. SRL (care la rândul ei a dobândit aceleaşi imobile în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1 iulie 1995), şi nu reclamantul, E.I., care nu a putut prezenta în tot cursul procesului un contract de vânzare-cumpărare, care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilelor în discuţie.
Se mai susţine că prezentarea unor liste de licitaţie însoţite de o chitanţă falsă, nu puteau constitui temei, aşa cum au apreciat greşit instanţele, pentru considerarea reclamantului ca având calitate procesuală activă, aceasta în afara faptului că, chiar dacă cele două contracte nu au fost încheiate cu respectarea riguroasă a dispoziţiilor legale, aceasta nu înseamnă că ar fi nule, din moment ce, în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC D.A. SRL şi SC G.S. SRL, acesta a fost întocmit în baza procesului verbal din 10 iunie 1995, semnat de asociaţii, E.I., reclamantul, şi P.M., şi a facturii nr. 116650 semnată de asociata, P.M., contabila şefă a SC D.A.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului pentru şi în sensul motivelor scrise depuse la dosar,
Recursul pârâtei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamantul, E.I., declară că atât contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Comisia de Lichidare a fostului C.A.P. D.A. şi SC D.A. SRL, cât şi cel subsecvent, încheiat între SC D.A. SRL şi SC G.S. SRL (a căror nulitate s-a solicitat de către reclamant să fie constatată prin acţiune), sunt reale şi legale, şi ca urmare, că acestea sunt producătoare de efecte în sensul urmărit de părţi la data încheierii acestora.
Mai arată reclamantul că, în calitate de asociat, în cadrul SC D.A. SRL, a fost de acord cu perfectarea ambelor contracte, însă, din interese personale, constând în faptul că cele două imobile care au făcut obiectul vânzării (casa administrativă şi un grajd pentru animale) se aflau situate pe terenul proprietatea mamei sale, a încercat să modifice primul contract ca apoi să conteste legalitatea acestuia în instanţă, cu consecinţa anulării şi a contractului subsecvent.
În sfârşit, în finalul declaraţiei, reclamantul, E.I., recunoaşte că cele două construcţii care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a căror nulitate s-a constatat prin hotărârea atacată, constituie proprietatea SC G.S. SRL, al cărei administrator este pârâtul, R.G.
Ca atare, şi ţinând seama că această declaraţie este în contradicţie evidentă cu susţinerile anterioare ale aceluiaşi reclamant, se impune a fi pus în discuţia contradictorie a părţilor conţinutul acesteia, motiv pentru care urmează a se admite recursul pârâtei, a se casa Decizia atacată şi a se trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC D.A. SRL, D.A., împotriva deciziei nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1830/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1815/2004. Comercial → |
|---|
