ICCJ. Decizia nr. 1830/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1830/2004
Dosar nr. 512/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 noiembrie 1998, reclamanta, SC O.A. SA Timişoara, a solicitat ca, în contradictoriu cu SC P.O. SA Timişoara, instanţa de judecată să oblige pârâta la plata sumei de 131.850.636 lei, compusă din 124.153.508 lei chirie restantă şi 7.697.128 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de locaţiune nr. 1610 din 26 iunie 1998, pe o durată de 2 ani, cu drept de prelungire, privind darea în folosinţă sub formă de închiriere a spaţiului în suprafaţă de 1998 metrii pătraţi.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei, neonorând un număr de 5 facturi emise în scopul încasării acesteia. În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând culpa comună a părţilor.
Pe cale reconvenţională, aceasta a solicitat obligarea reclamantei-pârâte reconvenţionale la plata actualizată a valorii renovărilor efectuate în spaţiul menţionat, şi compensarea datoriilor reciproce.
Prin sentinţa nr. 1641/PI din 23 octombrie 2000, Tribunalul Timiş, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 163.698.575 lei chirie restantă, precum şi 240.124.248 lei penalităţi de întârziere.
Prin aceeaşi hotărâre, cererea reconvenţională a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, potrivit probatoriului administrat în cauză, că părţile au încheiat contractul de locaţiune urmare participării pârâtei la licitaţie şi adjudecării acesteia.
Starea spaţiului închiriat era cunoscută de pârâtă urmare vizualizării acestuia, iar din caietul de sarcini luase la cunoştinţă obligaţiile ce urma a şi le asuma.
Valoarea chiriei datorate a fost stabilită de expertul contabil la sumai de 220.033.723 lei.
În sarcina reclamantei nu se poate reţine nici o culpă cu privire la executarea contractului.
Lucrările de renovare, efectuate de pârâtă, materializează obligaţia asumată prin art. 4 lit. b) din contract, fără posibilitate de recuperare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 901/A din 18 decembrie 2001, a respins apelurile declarate de reclamantă şi respectiv pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a respinge apelul declarat de pârâtă, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut corect raporturile juridice din contractul de locaţiune.
Cu privire la primul motiv de apel, referitor la necesitatea diminuării chiriei, urmare renunţării pârâtei la folosinţa unei părţi din spaţiul închiriat, instanţa de control judiciar a apreciat că acesta este neîntemeiat, în raport de împrejurarea stabilirii chiriei pentru întregul obiectiv.
Pe de altă parte, în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu a intervenit rezilierea parţială a contractului pentru spaţiul aferent tinichigeriei, în lipsa acordului reclamantei şi nepredarea acestui spaţiu de către pârâtă.
Cu privire la criticile privind greşita respingere a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond efectuarea de reparaţii locative şi lipsa convenţiei de recuperare a valorii acestora.
În fine, penalităţile sunt datorate în raport de întârzierea plăţii chiriei şi înscrierea clauzei penale în art. 7 din contractul de locaţiune.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta, SC P.O. SA Timişoara, a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Reiterând criticile formulate în apel, pârâta a susţinut că:
- în mod greşit instanţa de control judiciar a menţinut hotărârea primei instanţe, referitoare la obligarea acesteia la plata chiriei restante în sumă de 163.698.575 lei, deşi chiria recalculată în raport de reducerea suprafeţei închiriate cu cea a atelierului este de 207.431.468 lei, din care a achitat 57.235.137 lei, debitul restant real fiind de 150.196.431 lei. În acest sens, în mod greşit, s-a reţinut că obiectul închirierii îl formează obiectivul şi nu suprafaţa efectiv folosită;
- în mod greşit a fost reţinută soluţia primei instanţe, privind respingerea cererii reconvenţionale, cu privire la lucrările a căror valoare a fost stabilită prin expertiză şi care trebuiau compensate cu chiria restantă;
- în mod greşit a fost menţinută obligaţia de plată a penalităţilor, atât timp cât reclamanta este în culpă, constând în neîndeplinirea obligaţiei de punere la dispoziţie a spaţiului cu utilajele corespunzătoare funcţionării unei service auto.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, diminuarea obligaţiei de plată a chiriei la suma menţionată, exonerarea de obligaţia plăţii penalităţilor, precum şi admiterea cererii reconvenţionale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de fond s-a pronunţat, în sensul criticat de pârâtă, având în vedere drepturile şi obligaţiile reciproce stabilite prin contractul de locaţiune.
Instanţa de control judiciar a exprimat cauza prin prisma criticilor formulate şi a menţinut hotărârea primei instanţe, constatând că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, în concordanţă cu probatoriul administrat, şi s-a pronunţat, în limita sesizării, cu referire la obligaţiile sumate contractual şi neonorate.
Reiterând criticile formulate în apel, pârâta nu a probat în recurs:
- stabilirea cuantumului chiriei lunare nu pe obiectiv, ci pe suprafaţa utilă pusă la dispoziţia pârâtei, în raport de care ar fi fost justificată modificarea cuantumului chiriei în cazul dovedirii modificării contractului, în sensul diminuării suprafeţei închiriate cu spaţiul afectat tinichigeriei şi predarea acestui spaţiu reclamantei;
- efectuarea altor lucrări decât cele prevăzute în contract sau existenţa unei convenţii, în sensul recuperării valorilor acestora de la locator, împrejurare în raport de care s-ar fi justificat admiterea cererii reconvenţionale;
- neinserarea în contract a clauzei penale sau inexistenţa unui debit restant, respectiv neînregistrarea de întârzieri în îndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei, în raport de care obligarea acesteia la plata penalităţilor nu ar fi avut temei legal sau factual.
Aşa fiind, criticile formulate în recurs se constată a fi neîntemeiate, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC P.O. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 901 A din 18 decembrie 2001, pronunţată de Curtea de apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1828/2004. Comercial → |
|---|
