ICCJ. Decizia nr. 1879/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1879/2004
Dosar nr. 1458/2003
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 septembrie 2000, reclamanta, SC C.I.C. SRL Târgovişte, a solicitat ca, în contradictoriu cu SC I.N.C. SA Ploieşti, instanţa de judecată să oblige pârâta la plata sumei de 1.324.715.140 lei, reprezentând valoarea prejudiciului produs de aceasta din urmă prin neexecutarea şi executarea necorespunzătoare a obligaţiilor din contractul de prestări servicii nr. 154 din 28 ianuarie 2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii menţionat, prin care aceasta din urmă s-a obligat să asigure depozitarea unor cantităţi de îngheţată de minim 5 tone pe zi, la temperatura de 16o C.
Pârâta nu şi-a respectat obligaţiile asumate, în principal, cele privind controlul şi garantării temperaturii de depozitare în funcţie de regimul juridic cerut, precum şi cea privind cele referitoare la recepţia cantitativă şi calitativă a produselor aduse spre depozitare.
Astfel, din datele deţinute de reclamantă, rezultă că îngheţata a fost depozitată într-un depozit frigorifer, împreună cu alte produse, cu frecvente intrări şi ieşiri de marfă, ceea ce a dus la neasigurarea temperaturii de 16oC, împrejurare în care îngheţata a început să se topească.
Observând acest lucru, salariaţii pârâtei au transferat îngheţata într-un tunel frigorific, supunând-o unui proces de îngheţare rapidă.
Drept urmare, îngheţata a suferit un şoc termic, soldat cu formarea unor particule fine de gheaţă, motiv pentru care aceasta nu mai corespunde cerinţelor consumului.
Reclamanta a mai arătat că demersurile sale, privitoare la soluţionarea amiabilă a situaţiei litigioase, nu au dus la nici un rezultat, din cauza lipsei de înţelegere a pârâtei.
În cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate.
Expertiza LAREX a concluzionat în sensul necorespunderii îngheţatei standardului de firmă nr. 9/1998, sub aspectul procentului admis de bacterii coliforme şi excheriachia coli, precum şi sub aspectul proprietăţilor organoleptice şi gustului, prevăzute de acesta.
Ministerul Sănătăţii, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, a propus scoaterea din consumul uman a îngheţatei necorespunzătoare din punct de vedere microbiologic.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, invocând exacta îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii. Cu privire la deficienţele calitative constatate, pârâta a arătat că acestea îşi au sorgintea în procesul de fabricaţie, fără nici o legătură cu depozitarea.
Susţinerile pârâtei sunt confirmate de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul B.H.
Totodată, prin raportul de expertiză menţionat, prejudiciul a fost stabilit la suma 621.421.800 lei.
Răspunzând obiecţiunilor reclamantei, prin suplimentul de expertiză, expertul menţionat a menţinut concluziile iniţiale.
La data de 20 aprilie 2001, invocând dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., reclamanta a formulat „cerere de intervenţie" în cauză a SC N.A.P. SA Cluj Napoca, pentru ca sentinţa ce se va pronunţa să-i fie opozabilă acesteia din urmă „şi, pe baza probelor ce le deţine ca producător, să infirme concluziile din raportul de expertiză".
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată şi a cererii de intervenţie, în sensul recuperării contravalorii furniturii în litigiu, în temeiul art. 1352 C. civ.
Prin precizarea depusă la data de 3 mai 2001, pârâta a invocat caracterul inform al cererii de intervenţie forţată, în raport cu dispoziţiile art. 49, 50 şi 112 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea acesteia.
Prin întâmpinare, SC N.A.P. SA Cluj Napoca a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, invocând neîndeplinirea condiţiilor art. 49 C. proc. civ.
Printr-o precizare ulterioară, la data de 29 mai 2001, SC N.A.P. SA Cluj Napoca a invocat modificarea cererii de chemare în judecată de către instanţă, din proprie iniţiativă, fără a o pune în discuţia părţilor.
Prin sentinţa nr. 931 din 19 iunie 2001, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea principală şi, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie.
Pentru a respinge acţiunea principală, instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză, în sensul lipsei culpei pârâtei.
Totodată, cererea de intervenţie a fost respinsă ca inadmisibilă, motivat de împrejurarea că SC N.A.P. SA nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 900 din 22 octombrie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe, a casat sentinţa atacată şi a trimis dosarul aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării cauzei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a arătat că prima instanţă a sesizat contradicţiile cererii de intervenţie, formulate în temeiul art. 57 C. proc. civ., şi motivată pe dispoziţiile art. 49-56 din acelaşi cod, dar nu a cerut lămuriri părţilor şi nu a ajuns la o încadrare legală a cererii.
În rejudecare, după casare, reclamanta a precizat cererea de intervenţie „ca fiind una forţată, în sensul chemării în garanţie".
În consecinţă, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii şi a cererii de intervenţie, în sensul recuperării contravalorii furniturii de îngheţată în temeiul art. 1352C. civ.
Prin întâmpinare, SC N.A.P. SA Cluj Napoca a solicitat respingerea cererii de intervenţie ca inadmisibilă, invocând următoarele motive:
- cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci a arbitrajului, în temeiul art. 17 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2040 din 3 martie 1999, încheiat între aceasta şi reclamantă;
- neîndeplinirea condiţiilor legii procesuale civile, privitoare la intervenţia forţată.
Totodată, aceasta a invocat decăderea reclamantei din dreptul invocării viciilor ascunse, precum şi lipsa legăturii de cauzalitate dintre acestea şi deprecierea mărfii.
Prin sentinţa nr. 1310 din 10 mai 2002, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea principală şi a admis cererea de chemare în garanţie, în sensul obligării SC N.A.P. SA Cluj Napoca la plata sumei de 1.324.715.140 lei, în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere concluziile expertizelor efectuate în cauză, potrivit cărora necorespunderea calitativă a mărfii este rezultatul deficienţelor din procesul de fabricaţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2745 din 24 septembrie 2002, a admis recursul declarat de reclamanta, SC C.I.C. SRL Târgovişte, împotriva hotărârii primei instanţe şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul obligării SC N.A.P. SA Cluj Napoca la plata dobânzii legale.
Prin aceeaşi decizie, recursul declarat de SC N.A.P. SA, împotriva hotărârii primei instanţe, a fost respins ca nefondat.
La data de 28 iulie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei nr. 1310 din 10 mai 2002 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi deciziei nr. 2743 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţele s-au pronunţat, contrar dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ. şi art. 17 din acelaşi cod, în raport cu clauza compromisorie inserată la art. 17 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi SC N.A.P. SA.
Totodată, în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii invocării viciilor ascunse, în raport cu dispoziţiile art. 70 C. com.
În fine, instanţa de recurs s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., cu referire la recursul declarat de reclamantă.
În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., sesizată cu o cerere, instanţa este obligată a stabili cadrul procesual.
Sub acest aspect, anterior cercetării judecătoreşti, instanţa este obligată a stabili părţile litigiului, în sens procesual, cu referire la dreptul afirmat sau contestat în condiţiile legii procesuale civile.
Este de reţinut, în acest sens, că legitimatio ad causam nu priveşte examinarea existenţei reale a unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substanţial, ci stabilirea raportului de drept procesual între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu, în condiţiile reglementate de legea procesuală civilă, cu referire la calitatea procesuală de parte.
Or, prin calitate procesuală, se înţelege interesul îndreptăţit al unei persoane, valorificat în condiţiile legii procesuale civile, de a cere concursul justiţiei, ce izvorăşte din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport – recunoscut de lege – de conexitate cu acel drept şi, respectiv, de a contesta acest drept.
Sub acest aspect, dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., invocate de reclamantă în vederea introducerii în cauză a SC N.A.P. SA, vizează calitatea procesuală activă, de titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, în raport cu care, în caz de admitere a acţiunii, instanţa se pronunţă în favoarea acesteia, în sensul realizării dreptului pretins încălcat.
În acelaşi timp, chemarea în garanţie vizează calitatea procesuală pasivă în raport cu pârâtul, faţă de care poate fi obligat, exclusiv, faţă de reclamant, având calitatea de terţ.
Rezultă, aşadar, că, fiind interesată în pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale, instanţa de judecată are obligaţia verificării calităţii procesuale a fiecărei părţi.
Or, în cauză, aşa cum rezultă din considerentele hotărârilor atacate, această examinare, în concordanţă cu dispoziţiile legii procesuale civile, nu a avut loc nici după o primă casare a hotărârii primei instanţe, tocmai pentru acest motiv.
Drept urmare, în cauză nu au fost stabilite, potrivit legii, nici raporturile de drept procesual şi nici raporturile de drept substanţial, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va trimite dosarul primei instanţe, în vederea rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 2743 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial şi a sentinţei nr. 1310 din 10 mai 2002 a Tribunalului Prahova, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare în primă instanţă, Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1877/2004. Comercial → |
|---|
