ICCJ. Decizia nr. 188/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.188/2004
Dosar nr. 5637/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă a Tribunalul Brăila la 1 iunie 2000, reclamanta, SC E.A. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta, SC S.O.P. SRL Brăila, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata următoarelor sume:
- 50.142.395 lei cu titlu de daune;
- 3.653.544 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a prezentat următoarele aspecte:
- în baza contractului nr. 484 din 18 mai 1999, pârâta a executat servicii de pază a depozitelor de materiale, utilaje şi ateliere din organizarea de şantier situată în comuna Chişcani, judeţul Brăila;
- paza a fost executată în regim de lucru de 24 h/24 h de către agenţii pârâtei, începând cu data de 1 iunie 1999 până la data de 31 decembrie , în timpul pazei comiţându-se o serie de furturi de materiale şi agregate;
- în ziua de 5 octombrie 1999, a fost descoperit faptul că persoane necunoscute au sustras prin efracţie bunuri din depozitul situat în imediata apropiere a punctului de pază;
- urmare acestui fapt, reclamanta a sesizat organele de poliţie, care au încheiat procesul verbal nr. 408048 din 5 octombrie 1999, în care se consemnează că valoarea bunurilor sustrase se ridică la suma de 50.142.395 lei;
- contractul nr. 484 din 18 mai 1999a fost reziliat la 31 decembrie 1999.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 687 din 2 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că societatea pârâtă şi-a respectat şi îndeplinit obligaţiile contractuale, reclamanta nesemnalând deficienţe în activitatea de pază a agenţilor.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii instanţei de fond, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 239/A din 28 martie 2001, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că lipsurile, constatate la inventarul efectuat la magazia de piese auto din data de 5 octombrie 1999, nu pot fi puse în sarcina pârâtei, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâta, din culpa sa sau datorită nerespectării vreunei clauze contractuale, a produs reclamantei vreun prejudiciu.
A mai reţinut instanţa că recuperarea prejudiciului suferit de reclamantă intră în sfera penalului, prin exercitarea acţiunii civile în baza art. 998 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temeiuri de drept dispoziţiile art. 299-304 C. proc. civ.
Criticile aduse de recurentă vizează greşita interpretare de către instanţă a actului dedus judecăţii şi faptul că instanţa nu a luat în considerare mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. II din contractul de prestări servicii, pază şi protecţie, obiectul contractului îl constituie asigurarea de către SC S.O.P. SRL Brăila, a pazei depozitului de materiale şi utilaje din incinta şantierului Chişcani Brăila, pe o perioadă de 7 luni.
Potrivit art. 7.2 din cap. VI al contractului, intitulat „obligaţiile părţilor", prestatorul de servicii, respectiv pârâta, avea obligaţia să asigure efectivul de agenţi de pază şi protecţie stabilit prin contract.
Astfel, cum este reglementată contractual, obligaţia pârâtei este strict determinată şi precizată sub aspectul obiectului întinderii şi scopului urmărit, fapt ce conferă acestei obligaţii atributele obligaţiei de rezultat.
Calificarea obligaţiei asumate de pârâtă drept obligaţie de rezultat produce efecte importante în plan probatoriu, în sensul că, în cazul neatingerii rezultatului scontat, funcţionează „ipso facto" prezumţia culpei debitorului obligaţiei de rezultat.
Aşadar, apărarea pârâtei, în sensul că a notificat reclamantei lipsa unor condiţii corespunzătoare de asigurare a serviciului de pază, este ineficientă în plan probatoriu. Deşi folosită generic, sintagma „asigurarea pazei şi protecţiei" presupune şi asigurarea mijloacelor de aducere la îndeplinire a acestei finalităţi, în diferite formule: mărirea efectivelor de pază sau perfecţionarea tehnicii de pază şi protecţie.
Obligaţia de pază şi protecţie a fost asumată contractual de pârâtă, independent de dotările existente în perimetrul ce urma a fi supravegheat.
În considerarea celor mai sus enunţate, şi având în vedere şi art. 274 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 687 din 2 noiembrie 2000, a Tribunalului Brăila, pe care o schimbă în tot, va admite acţiunea şi va obliga pârâtă să plătească reclamantei suma de 50.142.395 lei cu titlu de daune; va obliga intimata să plătească recurentei suma de 7.308.544 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanţele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, SC E.A. SA Bucureşti, sucursala Brăila, împotriva deciziei nr. 239/A din 29 martie 2001, a Curţii de Apel Galaţi, admite apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei nr. 687 din 2 noiembrie 2000, a Tribunalului Brăila, pe care o schimbă în tot, admite acţiunea şi obligă pârâta la 50.142.395 lei cu titlu de daune.
Obligă intimata să plătească recurentei 7.398.544 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanţele.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1879/2004. Comercial → |
|---|
