ICCJ. Decizia nr. 1982/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1982/2004
Dosar nr. 6654/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2004
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9208 din 15 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea creditoarei SC O.R. (fost SC M.R. SA) şi debitoarea T.E.G. a fost somată să plătească suma de 3.852.709 lei, contravaloare facturi şi 3.852.709 lei, penalităţi de întârziere, în termen de 20 zile de la comunicarea ordonanţei, cu 345.000 lei cheltuieli de judecată.
La 17 septembrie 2003, reclamanta T.E.G. a formulat cerere de anulare a sentinţei tribunalului, cu motivarea că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială invocată de debitoare, iar creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI comercială, prin sentinţa nr. 13692 din 31 octombrie 2003, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aşa cum s-a modificat prin OUG nr. 58 din 25 iunie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 12 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Turnu-Severin.
S-a reţinut de instanţă că, în raport de dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., atât domiciliul debitoarei, locul în care obligaţia comercială a luat naştere, cât şi locul plăţii, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Turnu-Severin.
Această instanţă, prin sentinţa civilă nr. 192 din 31 martie 2004, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
S-a reţinut de instanţă că petiţionara a luat cunoştinţă de condiţiile şi tarifele serviciului M.R., anexă la contract, pe care le-a acceptat.
La pct. 12.2 din aceste condiţii, s-a prevăzut că orice dispută generată de existenţa, interpretarea sau aplicarea prevederilor contractului, care nu poate fi negociată şi soluţionată amiabil, va fi înaintată instanţelor de judecată din Bucureşti.
Sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 22 alin (1), (2) şi (3) C. proc. civ., conflictul de competenţă se poate ivi între două judecătorii, între o judecătorie şi un tribunal, între două tribunale sau între două curţi de apel şi se soluţionează prin pronunţarea unui regulator de competenţă.
În speţă, nu ne aflăm în prezenţa unui conflict de competenţă, întrucât instanţele nu s-au dezînvestit reciproc, şi a unei declinări în lanţ a instanţelor de judecată ce au fost sesizate cu soluţionarea litigiului.
Obiectul cauzei dedusă judecăţii este acţiunea în anulare ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, privind sentinţa civilă nr. 9208 din 15 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care s-a admis cererea formulată de creditoarea SC O.R. SA şi debitoarea T.E.G. a fost somată la plata sumei de 3.852.709 lei, contravaloare facturi, 3.852.709 lei, penalităţi de întârziere şi 345.000 lei, cheltuieli de judecată.
După sesizarea instanţei (17 septembrie 2003) ,a fost adoptată Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea codului de procedură civilă, care la art. 11 a dispus că cererile în anulare, împotriva ordonanţelor privind somaţia de plată, pronunţate de tribunal în cauze comerciale al căror obiect au o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, se vor soluţiona tot de tribunal.
În raport de aceste prevederi legale, urmează a stabili competenţa soluţionării litigiului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa soluţionării litigiului dintre creditoarea SC O.R. SA (fostă SC M.R. SA) şi debitoarea T.E.G., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, având ca obiect acţiune în anularea somaţiei de plată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1740/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1988/2004. Comercial → |
|---|
