ICCJ. Decizia nr. 1989/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1989/2004
Dosar nr. 1638/2001
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1853/COM din 12 iulie 2000, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC J.U.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC L.R.C. SRL din staţiunea Jupiter şi, în consecinţă, a constatat reziliat, de plin drept, contractul de locaţie a gestiunii nr. 856 din 2 martie 1992.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial „Bufet Z.", situat în staţiunea Jupiter, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 153.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de părţi în pactul comisoriu expres, în privinţa obligaţiei de plată a prestaţiilor telefonice, neexecutată la scadenţa de către pârâta debitoare, care s-a considerat că este de drept în întârziere, de la data când obligaţia de plată a devenit exigibilă şi, ca urmare, pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată a taxei menţionate a intervenit (în baza pactului comisoriu expres) rezilierea contractului de locaţie a gestiunii, rămânând fără nici o relevanţă faptul că pârâta a achitat în cursul procesului contravaloarea prestaţiilor.
În raport cu cele arătate, s-a reţinut că, prin desfiinţarea contractului în baza pactului comisoriu expres, pârâta nu mai este în posesia unui titlu legal, în temeiul căruia să justifice folosinţa „Bufetului Z. 2", astfel că, faţă de această situaţie, se impune şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în bufetul menţionat anterior.
Apelul declarat. împotriva acestei sentinţe, de pârâta, SC L.R.C. SRL, a fost admis prin Decizia nr. 999/COM din 7 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, şi, ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost schimbată în tot, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată, intimata fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 733.000 lei.
Pentru a adopta această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, într-adevăr, părţile au prevăzut în contractul de locaţie a gestiunii nr. 856 din 2 martie 1992, la art. 45, că, în caz de neexecutare, contractul va fi desfiinţat de plin drept, însă, această clauză urma a se aplica numai în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale expres prevăzute la lit. a) - g). Or, la lit. a), s-a prevăzut că neplata unei singure rate a obligaţiilor băneşti, în termen de 5 zile, cuvenite locatarului, stabilite prin anexa 1 şi 2, care face parte integrantă a contractului, atrage rezilierea de drept a contractului şi, ca atare, ţinând seama că reclamanta nu a depus la dosar cele două anexe, care cuprindeau obligaţiile băneşti, a căror nerespectare conduceau la incidenţa pactului comisoriu de gradul II, Curtea de Apel Constanţa a considerat că, în speţă, nu era aplicabilă sancţiunea prevăzută la art. 45 lit. d) din contract (rezilierea de drept a acestuia) mai ales în contextul în care din articolul menţionat ar rezulta că este vorba de neplata unor rate care nu implică achitarea contravalorii cheltuielilor telefonice, astfel că prima instanţă nu putea extinde sfera obligaţiilor, a căror neachitare, la termen, avea drept consecinţă rezilierea de plin drept a contractului de locaţie a gestiunii, cu consecinţa evacuării pârâtei din spaţiul comercial.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC J.U.P. SA, susţinând, în esenţă, că numai printr-o interpretare greşită a probelor de la dosar şi aplicare eronată a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa de apel a admis, în loc să respingă, apelul pârâtei, deoarece neplata sumei de 6.012.000 lei, recunoscută ca datorată şi neachitată de pârâtă cu titlu de profit aferent anului 1998, atrăgea, potrivit art. 45 lit. d) din contract, rezilierea de plin drept a contractului de locaţie, cu consecinţa evacuării locatarei din spaţiul comercial, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, spre deosebire de instanţa de apel.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea apelului pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe.
Recursul reclamantei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, în temeiul contractului de locaţie a gestiunii nr. 856 din 2 martie 1992, reclamanta, SC J.U.P. SA, a pus la dispoziţia pârâtei, SC L.R.C. SRL, spre folosinţă, spaţiul comercial „Bufet Z.", contra unei sume convenite cu titlu de locaţie, de 448.000 lei, pârâta obligându-se să achite şi toate cheltuielile efectuate în numele său şi să respecte toate clauzele convenite cu reclamanta, în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale profitabile.
La art. 45 lit. d) din acest contract, părţile au introdus clauza potrivit căreia „neplata unei singure rate a obligaţiilor băneşti, în termen de 5 zile de la scadenţă, cuvenite locatarului stabilite prin anexa I şi II din contract, care fac parte integrantă din acesta, se sancţionează cu rezilierea de plin drept a contractului.
Clauzele cuprinse în acest contract au fost renegociate în fiecare an, cu excepţia celei prevăzute la art. 45 lit. d), astfel că, urmare a renegocierii clauzelor, în anul 1998, s-a încheiat, între părţi, actul adiţional nr. 4903 din 30 iunie 1998, prin care s-a stabilit obligaţia intimatei pârâte de a achita reclamantei suma de 59.037.000 lei, plătibilă în 6 rate.
Acest act adiţional a fost semnat cu obiecţiuni de către intimata pârâtă, care se refereau la sumele de 26.000.000 lei, reprezentând amortizare pentru anul 1998, precum şi 24.000.000 lei amortizare pentru anul precedent, 1997, sume care fac, aşa cum precizează reclamanta, obiectul altui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
Din cele expuse, rezultă că, potrivit procesului-verbal din 30 iunie 1998, obiecţiunile pârâtei privesc numai cele două sume menţionate anterior, componente ale sumei totale de 59.037.000 lei, fără ca acestea să aibă ca obiect şi suma de 6.012.000 lei, reprezentând cota de profit care, în aceste condiţii, se consideră că era datorată, fără, însă, ca pârâta să procedeze la achitarea acesteia.
În aceste condiţii şi ţinând seama că pârâta nu a produs nici o dovadă, deşi a recunoscut, indirect, prin neformularea nici unei obiecţiuni, că ar fi achitat suma menţionată, se constată că, în cauză, au devenit incidente dispoziţiile art. 45 lit. d) din contract, potrivit cărora „neplata unei singure rate a obligaţiilor băneşti, în termen de 5 zile de la scadenţă, cuvenite locatarului, atrage sancţiunea rezilierii de plin drept a contractului de locaţie a gestiunii şi plata de daune".
Faptul că reclamanta nu a depus la dosar anexele 1 şi 2 din contractul de locaţie a gestiunii, la care fac trimitere aceste dispoziţii contractuale [art. 45 lit. d)] precum şi că, în cuprinsul acestora, s-a făcut referire la „rate", nu putea conduce la respingerea acţiunii pe fond, aşa cum a apreciat greşit instanţa de apel, din moment ce, potrivit voinţei părţilor, plata oricărei sume, cu o întârziere mai mare de 5 zile de la scadenţă, atrăgea incidenţa în cauză a pactului comisoriu expres, instanţa fiind datoare, în aceste circumstanţe, să examineze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de părţi pentru rezilierea contractului şi nu să aprecieze cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri.
De altfel, din procesul-verbal din 30 iunie 1998, prin care au fost eşalonate sumele datorate de pârâtă, rezultă că suma de 6.037.000 lei, reprezentând profit pentru anul 1998, trebuia achitată de pârâtă (situaţie cu privire la care nu s-a formulat nici o obiecţiune) la data de 25 noiembrie 1998, constituind, în fapt, rata scadentă la această dată.
În concluzie, bine instanţa fondului a reţinut, chiar dacă cu o altă motivare, spre deosebire de instanţa de apel, că neachitarea obligaţiilor băneşti datorate de pârâtă, eşalonate în rate, au devenit incidente în cauză dispoziţiile art. 45 lit. d) din contract şi a constatat reziliat de plin drept contractul de locaţie a gestiunii nr. 856 din 2 martie 1992, cu consecinţa evacuării pârâtei din spaţiul comercial denumit „Bufet Z.", situat în staţiunea Jupiter.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei şi a se modifica Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta, SC L.R.C. SRL Jupiter, împotriva sentinţei nr. 1853 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, SC J.U.P. SA Mangalia, împotriva deciziei nr. 999/COM din 7 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta, SC L.R.C. SRL J.U.P., împotriva sentinţei nr. 1853 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1991/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1702/2004. Comercial → |
|---|
