ICCJ. Decizia nr. 1988/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1988/2004
Dosar nr. 2974/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 februarie 2001, SC I.E. SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.D.D. SA Baia Mare, instanţa de judecată să constate că pârâta utilizează ilegal brevetul de invenţie RO 114353, intitulat „Catod pentru rafinarea electronică a cuprului", al cărui titular este reclamanta, să interzică pârâtei producerea de foi catodice prin utilizarea brevetului, concomitent cu retragerea matriţelor, să dispună obligarea acesteia din urmă să semneze contractul de licenţă înaintat la data de 19 aprilie 1999 şi, în caz de refuz, să dea o hotărâre care să ţină loc de contract, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că experimentarea soluţiei tehnice, care face obiectul brevetului de invenţie, s-a făcut la SC A.D.D. SA Baia Mare.
Prin hotărârea nr. 4/1078 din 26 februarie 1999, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a acordat reclamantei brevetul de invenţie.
Pârâta nu a înţeles să încheie contractul de licenţă cu titularul brevetului şi a folosit ilegal invenţia, fără consimţământul titularului, încălcând prevederile art. 35 din Legea nt.64/1991.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, arătând că soluţia tehnică revendicată prin brevetul de invenţie a format obiectul unui contract de cercetare încheiat cu reclamanta, valoarea acestuia fiind achitată de pârâtă.
Pe de altă parte, începând cu 1999, soluţia brevetată nu a mai fost folosită în producţie.
La termenul din 23 ianuarie 2001, SC I.E.C SA, societate nou înfiinţată prin divizarea parţială SC I.E. SA Bucureşti, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Prin sentinţa nr. 1929 din 17 iulie 2002, Tribunalul Maramureş secţia comercială, a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat pârâta SC R.B.G. A.D.D. SA, fostă SC A.D.D. SA Baia Mare, să cerceteze de îndată producţia de cupru rafinat, inclusiv foi catodice, prin utilizarea materialelor catodice realizate conform brevetului de invenţie RO 114353, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi întârziere, până la executarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, corespunzător concluziilor expertizelor tehnice efectuate în cauză, că soluţia tehnică brevetată de reclamantă este aplicată şi utilizată fără drept de către pârâtă.
Împrejurarea, că pârâta a cerut Tribunalului Bucureşti constatarea nulităţii brevetului de invenţie, nu înlătură obligaţia acesteia de a respecta drepturile conferite de titlului de brevet.
Împotriva hotărârii primei instanţei, pârâta a declarat recurs, formulând următoarele critici:
- în mod greşit prima instanţă a respins cererea pârâtei privind suspendarea judecăţii, motivat de existenţa pe rolul Tribunalului Bucureşti a litigiului având ca obiect constatarea nulităţii brevetului de invenţie;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la apărările referitoare la lipsa caracterului de noutate a invenţiei, care a făcut obiectul brevetului a cărui anulare se cere, la faptul că în procesul de producţie se foloseşte al material şi că, la unitatea pârâtă, nu s-a folosit procedeul brevetat.
Ulterior, la data de 7 noiembrie 2002, pârâta a completat motivele de recurs.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2840 din 21 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâta a folosit invenţia anterior constituirii brevetului reglementar, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză şi, ca atare, beneficiază de prevederile art. 37 lit. a) din Legea nr. 64/1991.
Pârâta este îndreptăţită să folosească invenţia în continuare, în volumul existent la data depozitului naţional reglementar sau a priorităţii recunoscute, conduita acestuia neconstituind o încălcare a drepturilor prevăzute de art. 2, 3, 4 alin. (1) lit. a), b) şi art. 35 din Legea nr. 64/1991.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe cazul prevăzut în art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a prevederilor art. 37 lit. b), art. 2 şi art. 34 din Legea nr. 64/1991, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată, hotărârea atacată este şi vădit netemeinică.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi, în consecinţă, menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., privitor la conceptualizarea motivelor de casare sau modificare, la dispoziţiile art. 301 privitoare la termenul de declarare a recursului, art. 303 privitor la obligaţia motivării recursului înlăuntrul termenului de declarare a acestuia şi art. 306 din acelaşi cod, privitor la nulitatea recursului nemotivat în termen, controlul judecătoresc, provocat prin exercitarea acestei căi de atac, este limitat la examinarea legalităţii hotărârii atacate, în raport de motivele invocate în termen.
Pentru a admite recursul, instanţa de control judiciar a avut în vedere un motiv, cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, formulat după expirarea termenului de declarare a recursului, fără a se susţine că, în cauză, a fost făcută aplicaţia art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, sub aspectul menţionat, se constată îndeplinirea primei condiţii, dintre cele două ce se cer a fi întrunite cumulativ, stabilită de art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă constituirea, la cererea reclamantei, a depozitului naţional reglementar, cu referire la invenţia menţionată.
Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 64/1991, cu începere de la data constituirii acestuia, în favoarea beneficiarului, depozitului este asigurat un drept de prioritate.
Pe cale de consecinţă, pentru soluţia tehnică precizată şi pentru care, prin Hotărârea nr. 4/1078 din 26 februarie 1999, s-a acordat brevetul de invenţie nr. 114353, cu titlul „Catod pentru rafinarea electrolitică a cuprului", de la data constituirii depozitului naţional reglementar menţionat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 64/1991, „titularul are un drept exclusiv de exploatare, pe toată durata de valabilitate".
Totodată, conform art. 34 din acelaşi act normativ, „(...). brevetul de invenţie conferă titularului dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa actele de fabricare, comercializare, oferire spre vânzare, folosire, import sau stocare pentru produse, iar pentru procedee sau metode, folosirea acestora".
Or, pârâta a confecţionat în regie proprie matriţe catodice pe care le-a folosit, deşi a refuzat încheierea contractului de licenţă cu reclamanta, aşa cum rezultă din expertizele tehnice efectuate în cauză.
Schimbarea tipului de oţel şi adăugarea unei a doua platbande de cupru pe matriţe nu sunt de natură a le scoate pe acestea de sub incidenţa revendicării din brevetul al cărui titular este reclamanta, respectiv de a înlătura nelegalitatea aplicării invenţiei după constituirea depozitului naţional reglementar.
Din probatoriul administrat, în cauză, a rezultat că pârâta nu a utilizat invenţia anterior etapei experimentării şi, respectiv, constituirii depozitului naţional reglementar, iar după această dată a folosit invenţia la un volum mult mai mare decât cel din faza experimentării.
Ca atare, pârâta nu poate prevala de dispoziţiile art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, probatoriul administrat în cauză dovedind încălcarea dispoziţiilor art. 34 din acelaşi act normativ.
Aşadar, instanţa de recurs s-a pronunţat cu încălcarea normelor imperative menţionate, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii greşite pe fond, iar soluţia adoptată nu este susţinută de probele administrate.
Aşa fiind, criticile formulate prin recursul în anulare se constată a fi întemeiate, Decizia atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea criticată şi va respinge recursul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 1840 din 21 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de pârâta R.B.G. A.D.D. Baia Mare, împotriva sentinţei nr. 1929 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Maramureş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2097/2004. Comercial → |
|---|
