ICCJ. Decizia nr. 2030/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2030/2004
Dosar nr. 1425/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la 16 august 2002, la Judecătoria Alba Iulia, debitoarea D.A. domiciliată în Alba Iulia, a solicitat ca, în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. Bucureşti, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că a achitat debitul la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 1083/1998, pronunţată de Tribunalul Alba Iulia, în dosarul nr. 77/1997, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului şi, pe cale de consecinţă, să dispună secţiei de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Alba Iulia radierea ipotecii înregistrate sub nr. C1 din C.F. 14404 Alba Iulia, nr. top 3029/1/2/XLII, asupra apartamentului nr. 42, situat în Alba Iulia, proprietatea debitoarei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că a garantat cu imobilul, proprietatea sa, menţionat mai sus, un împrumut acordat de fosta B.C.X., sucursala Alba Iulia, firmei SC C.L.C. SRL.
Debitoarea a fost obligată, prin sentinţa menţionată mai sus, la plata sumei de 27.728.192 lei, către creditoare, a cărei creanţă a fost preluată, prin contractul de cesiune nr. 196335/21.07.1999, de A.V.A.B. Bucureşti.
Deşi debitoarea a făcut demersuri repetate, în vederea eliberării de datorie, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, creditoarea a refuzat primirea banilor şi radierea ipotecii, deşi oferta reală de plată a fost efectuată în condiţiile legii.
Prin sentinţa nr. 65 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a hotărât astfel:
Admite cererea formulată de petiţionara D.A., în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. Bucureşti şi, în consecinţă:
Constată că petiţionara, garantă debitoare, a achitat creanţa datorată faţă de creditoarea A.V.A.B. Bucureşti, în sumă de 27.800.000 lei, printr-o recipisă C.E.C. din 12 iunie 2002, eliberată de Agenţia C.E.C. Alba Iulia şi, drept urmare:
Dispune radierea ipotecii înregistrată sub nr. C1 în C.F. nr. 14404, nr. top 3029/1/2/XLII, de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, asupra apartamentului nr. 42, proprietatea petiţionarei, debitoare garante.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs creditoarea A.V.A.B. Bucureşti, susţinând că hotărârea atacată ar fi netemeinică şi nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, competenţă care, raportat la obiectul litigiului, radierea unei ipoteci, revenea, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, biroului de carte funciară de pe lângă judecătoria în circumscripţia căreia se afla situat imobilul.
Printr-un alt motiv de recurs, se susţine că instanţa ar fi soluţionat pricina, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia imperativă de plată anticipată a cauţiunii prevăzută de art. 83 pct. 25 din OUG nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, care trebuia să însoţească, în mod obligatoriu, contestaţia debitoarei (petentei).
Se mai susţine că hotărârea atacată este criticabilă şi sub aspectul că, la pronunţarea acesteia, s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care obligau instanţa să examineze, cu prioritate, cele trei excepţii invocate de creditoare, şi anume, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti de a judeca pricina, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de OUG nr. 51/1998, republicată şi aprobată prin Legea nr. 409/2001 şi, în sfârşit, excepţia privind nedepunerea cauţiunii reglementată de actul normativ precitat anterior.
Or, instanţa de fond nu s-a pronunţat, asupra nici uneia dintre excepţiile invocate, trecând direct la judecarea fondului, deşi, fiecare dintre acestea, luate separat, făcea de prisos examinarea pe fond a pricinii.
De asemenea, se mai susţine, raportat la dispoziţiile art. 1114 C. civ. şi coroborat cu art. 586 C. proc. civ., că debitorul, în speţă petenta, putea face o ofertă reală, concretizată în consemnarea sumei datorate, numai în cazul în care creditorul refuză plata, situaţie neconstatată în speţă, deoarece, prin adresa nr. 6168 din 30 aprilie 2002, anterioară datei la care debitoarea a consemnat, la C.E.C., suma pe care a considerat că o datorează, A.V.A.B. a comunicat debitoarei doar cuantumul creanţei şi conturile în care se poate face plata şi, ca atare, acestea nu pot fi asimilate cu un refuz de a primi suma.
Or, instanţa nu a verificat acest aspect, mulţumindu-se să preia susţinerile petentei şi ajungând, în aceste circumstanţe, la concluzia eronată, că petenta a îndeplinit integral cerinţele legale privind oferta reală de plată, cu toate că aceasta a plătit numai suma la care a fost obligată la plată prin sentinţa nr. 1083/1998, fără dobânda aferentă, iar consemnarea sumei nu a fost procedată de o somaţie comunicată creditorului, care s-a făcut numai după depunerea sumei la C.E.C., în loc să fie efectuată potrivit art. 588 alin. (2) C. proc. civ., anterior acelui moment şi fără a exista, din partea creditorului, un refuz de a primi plata, astfel că, în raport cu cele arătate, creditoarea susţine că nu erau îndeplinite condiţiile legale privind oferta reală, mai ales în contextul în care aceasta nu a fost făcută în termenul prevăzut în convenţie, adică până la data scadenţei şi, ca atare, dacă această operaţiune a fost efectuată peste acest termen, ea nu poate produce nici un efect, iar creditorul este îndreptăţit să refuze primirea sumei.
În consecinţă, creditoarea A.V.A.B. solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, soluţionând cauza pe fond, în baza art. 48 alin. (4) din OUG nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, coroborat art. 312 pct. 6 C. proc. civ., să se pronunţe o soluţie de respingere a acţiunii formulate de petenta D.A.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Cu privire la primul motiv de casare, prin care creditoarea A.V.A.B. susţine că instanţa de fond ar fi soluţionat pricina cu încălcarea competenţei altei instanţe, se constată că acesta este neîntemeiat, faţă de conţinutul deciziei nr. 613 din 4 februarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 169/2003, prin care s-a stabilit, irevocabil, competenţa soluţionării cauzei de faţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Or, ţinând cont că Decizia menţionată nu a fost desfiinţată, ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac împotriva acesteia şi, având în vedere, dispoziţiile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se constată că recurenta nu mai poate repune în discuţie, sub nici o formă şi cu nici o motivare, competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile prin care recurenta susţine că instanţa ar fi procedat la soluţionarea pricinii, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 83 (fost 25) din OUG nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, referitoare la depunerea obligatorie de către debitor a unei cauţiuni egale cu 20% din activul bancar supus valorificării, deoarece, în speţă, nu este vorba de o contestaţie la executare, formulată de debitoare, ci de o ofertă reală de plată a unei datorii, în vederea radierii ipotecii sau, altfel spus, din moment ce creanţa a fost stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, respectiv, sentinţa nr. 1053 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Alba, prin care petenta a fost obligată, în solidar cu firma debitoare SC C.L.C. SRL, până la concurenţa sumei de 27.728.192 lei, a cărei restituire a fost garantată prin constituirea unei ipoteci asupra apartamentului, proprietatea intimatei, aceasta din urmă era îndreptăţită să procedeze pentru radierea ipotecii la oferta reală a datoriei şi să consemneze suma datorată la C.E.C., neavând nici o relevanţă, sub aspectul efectelor acestei operaţiuni, faptul că notificarea creditorului în legătură cu depunerea sumei s-a făcut anterior sau ulterior acestui moment, esenţială fiind doar împrejurarea că suma a fost consemnată la dispoziţia creditorului şi că acesta a fost încunoştinţat, prin executorul judecătoresc, cu privire la această măsură.
Totodată, se constată că bine instanţa fondului a procedat la soluţionarea pricinii, în contextul în care nici una dintre cele trei excepţii invocate la motivul doi de recurs nu erau întemeiate, deoarece, potrivit celor arătate anterior, Curtea de Apel Bucureşti era competentă să soluţioneze litigiul în primă instanţă, iar, în ce priveşte aşa zisa excepţie a neîndeplinirii procedurii prealabile, ca şi cea referitoare la nedepunerea cauţiunii, acestea nu erau întemeiate, în contextul în care obiectul cererii l-a format constatarea ca fiind achitat debitul stabilit prin sentinţa nr. 1083/1998 a Tribunalului Alba şi, pe cale de consecinţă, radierea ipotecii constituită în vederea garantării restituirii sumei de 27.728.128 lei şi nu o contestaţie la executare, situaţie în care, într-adevăr, ar fi impus plata cauţiunii.
De altfel, din probele dosarului rezultă că A.V.A.B., a declarat recursul de faţă pe motiv că intimata nu a consemnat odată cu suma datorată şi dobânzile al căror nivel, însă, nu l-a precizat, însă, cu privire la acest aspect, bine se arată, prin întâmpinare, că recurenta nu are nici un titlu, cu excepţia sentinţei nr. 1053/1998, prin care intimata a fost obligată să plătească, în solidar cu debitoarea SC C.L.C. SRL, suma de 27.728.192 lei, reprezentând contravaloarea creditului acordat acesteia, pentru a solicita vreo sumă în plus, peste cea acordată prin hotărârea menţionată.
În consecinţă şi ţinând seama de cele arătate mai sus, se constată că întemeiat instanţa fondului a reţinut că debitoarea a îndeplinit cerinţele legale ale ofertei reale de plată, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 1114 C. civ., coroborat cu art. 586 şi urm. C. proc. civ. şi, ca urmare, că suma datorată a fost achitată integral, stingând debitul faţă de creditoare şi, ca urmare, a admis cererea petentei şi a dispus radierea ipotecii constituite asupra apartamentului, proprietatea debitoarei garante.
Aşa fiind, recursul declarat în cauză de creditoarea A.V.A.B. Bucureşti, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 65 din 18 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2043/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2016/2004. Comercial → |
|---|
