ICCJ. Decizia nr. 2043/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2043/2004
Dosar nr. 1657/2002
Şedinţa publică din 9 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 553/CA, pronunţată la 30 martie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei, sucursala E.C. Deva, împotriva pârâtei SC A.C. SA Brad şi a obligat-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 2.260.182.557 lei, cu titlul de majorări tarifare, pentru energia termică livrată, cheltuielile de judecată au fost compensate parţial, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei, cu acest titlu, suma de 34.866.825 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că societatea pârâtă nu a achitat, în termen, facturile emise de reclamantă pentru energia livrată în perioada octombrie 1996 - martie 1999, situaţie în care datorează majorări tarifare fără T.V.A., nu, însă, şi penalităţi de întârziere, care nu au fost convenite contractual şi pentru care a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Apelurile declarate de ambele părţi împotriva acestei sentinţe, au fost respinse de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 20/A, pronunţată, la 8 martie 2002, în dosarul nr. 3700/2001.
Criticile formulate de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului au fost înlăturate de instanţa de apel, care a constatat că tribunalul a stabilit corect că în speţă operează prescripţia dreptului la acţiune, prevăzută de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, iar T.V.A.-ul nu se datorează pentru majorările de tarif, conform OG nr. 3/1992.
Apelul declarat de societatea pârâtă a fost respins, cu motivarea că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza expertizei efectuată în cauză, cuantumul sumei datorate de pârâtă.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs de ambele părţi.
Recurenta-pârâtă SC A.C. SA Brad, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut în cuantumul majorărilor de întârziere şi suma de 125.160.272 lei, pentru perioada 2 februarie 1996 - 4 august 1996, pentru că aceste pretenţii sunt prescrise, iar, pe de altă parte, contractul părţilor a fost modificat prin efectul legii, în condiţiile art. 970 C. civ., deoarece, prin art. 2 din HG nr. 179/1993, se prevede că agenţii economici, furnizori de energie termică, vor regulariza cu bugetele locale, diferenţele dintre preţul de referinţă şi preţul de producţie al energiei termice, iar Consiliile Locale Brad şi Crişcior au plătit direct reclamantei diferenţele de preţ susmenţionate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză.
În aceste condiţii, plata cu întârziere a subvenţiilor de către consiliile locale este o împrejurare străină de culpa pârâtei şi nu poate fi imputată acesteia.
La rândul său, reclamanta SC E.C. SA Deva critică Decizia recurată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-un prim motiv de recurs, societatea reclamantă invocă întreruperea prescripţiei extinctive, în condiţiile în care pârâta a confirmat expres că datorează majorările pentru factura din 3 octombrie 1996 şi nu s-a opus la compensarea sumei prevăzută în acea factură; pe de altă parte, cursul prescripţiei a fost întrerupt, pentru că reclamanta a formulat acţiune înlăuntrul termenului general de prescripţie, pentru plata debitului principal.
Reclamanta-recurentă consideră nelegală Decizia atacată şi pentru că a apreciat că pârâta nu datorează T.V.A. la majorările de tarif, deoarece Curtea de Conturi a României a stabilit că majorările de tarif sunt purtătoare de T.V.A., iar pentru suma de 79.175.544 lei, diferenţe pentru care instanţele au reţinut că nu este datorată de pârâtă, instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, deoarece nu au interpretat contractul părţilor, cu respectarea art. 977 C. civ., după intenţia părţilor care au prevăzut completarea clauzelor cu prevederile Legii nr. 76/1992.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport cu motivele de recurs şi textele de lege invocate, se constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel a reţinut corect că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. a) şi b) din Decretul nr. 167/1958, deoarece reclamanta nu a făcut dovada recunoaşterii exprese şi implicite de către pârâtă a dreptului pretins.
Cu privire la cuantumul T.V.A., instanţele au aplicat, de asemenea, corect prevederile art. 14 din OG nr. 3/1992, potrivit căruia, în baza de impozitare pentru calculul T.V.A., nu sunt incluse penalităţile datorate pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Şi cu privire la suma de 79.175.544 lei, reprezentând diferenţă majorări de tarif, în raport cu clauzele contractuale şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, instanţele au reţinut corect că pretenţiile reclamantei, pentru plata acestei sume, nu pot fi admise, deoarece ar constitui o dublă sancţionare şi o încălcare a prevederilor legale menţionate mai sus.
Recursul declarat de societatea pârâtă este, însă, fondat.
Într-adevăr, din suma de 2.260.182.557 lei, la care aceasta a fost obligată prin sentinţa primei instanţe, trebuiesc scăzute sumele de 61.235.668 lei diferenţa de majorări, cu privire la care s-a reţinut prescripţia dreptului la acţiune prin raportul de expertiză, precum şi 63.924.604 lei sumă reţinută eronat de instanţe, faţă de concluziile necontestate din raportul de expertiză întocmit în cauză, precum şi majorările de întârziere, în sumă de 326.352.647 lei, calculate la diferenţele de preţ sus menţionate, în condiţiile regularizării diferenţelor de preţ cu bugetele locale, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din HG nr. 179/1993, majorări la care societatea pârâtă nu poate fi obligată, deoarece întârzierea în plata acestora nu poate fi imputată pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C. Deva SA Mintia, împotriva deciziei nr. 20/A din 8 martie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA Brad, împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică Decizia nr. 20/A din 8 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, în sensul că admite apelul declarat de aceiaşi parte, împotriva sentinţei nr. 553 din 30 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, pe care o schimbă în parte, în sensul că reduce suma la care a fost obligată la 1.972.594.248 lei majorări tarife.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2044/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2030/2004. Comercial → |
|---|
