ICCJ. Decizia nr. 2045/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2045/2004
Dosar nr. 6727/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2360 din 14 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA Bucureşti, pe care a obligat-o la plata sumei de 1.725.279.917 lei, reprezentând preţul vânzării stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2926 din 12 decembrie 1996.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 2140 din 4 septembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 8512 din 19 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea principală, formulată de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti, ca nefondată şi a luat act de renunţarea pârâtei-reclamantă reconvenţională SC R.T. SA Bucureşti la judecarea cererii reconvenţionale.
Apelul declarat de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei menţionate, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1068 din 25 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 5001 din 11 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, împotriva acestei din urmă hotărâri.
Prin aceeaşi decizie, recurenta a fost obligată să plătească intimatei-pârâte suma de 2.023.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, reclamantul municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a formulat contestaţie la executare, privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului acesteia.
În susţinerea cererii, contestatoarea a arătat că, împotriva sa a fost pornită executarea silită, prin blocarea conturilor terţilor popriţi menţionaţi în contestaţie.
Or, sub un prim aspect, titlul executor a fost pronunţat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, în sensul că personalitate juridică are municipiul Bucureşti şi nu primăria entitate administrativă.
Totodată, pentru motivul arătat, executarea este imposibilă.
În fine, executarea instituţiilor publice are loc, potrivit unei proceduri speciale.
Contestaţia la executare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, privind existenţa unei hotărâri definitive, investirea acesteia cu formulă executorie şi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei constatate prin titlul executoriu.
Procedura executării silite este strict determinată prin legea procesuală civilă, ca atare, actele de executare trebuie îndeplinite cu respectarea întocmai a acestor prescripţii.
În unele situaţii, în alte impedimente la executare ce urmează a fi examinate şi înlăturate pe calea contestaţiei la executare, este necesară calificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, care poate fi obţinută tot pe această cale, conform art. 400 C. proc. civ.
Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 399 şi 400 C. proc. civ., contestaţia la executare nu poate privi îndreptarea unor pretinse erori de judecată, prin repunerea cauzei în ciclul ordinar al judecăţii, pentru stabilirea cadrului procesual, criticile contestatoarei fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Aşadar, instanţa de executare trebuie să conformeze titlului executor, pe care nu poate să-l modifice.
Prin art. 400 C. proc. civ. se dă posibilitatea părţilor ca, pe calea contestaţiei la titlu, să lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută.
Această cale de atac nu poate fi extinsă la alte situaţii neprevăzute de lege.
Or, în cauză, înţelesul şi întinderea obligaţiei de plată, stabilite în sarcina reclamantei, sunt precis determinate, criticile contestatoarei constatându-se a fi neîntemeiate şi sub acest aspect.
Pe de altă parte, executarea silită, pornită împotriva unui autorităţi publice în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate prin lege, nu constituie un impediment la executare, în sensul dispoziţiilor art. 400 C. proc. civ., aşa încât, aceste din urmă critici formulate de contestatoare, se constată a fi neîntemeiate.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia la executare formulată de reclamantă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia la executare, privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei nr. 5001 din 11 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7580/2001, formulată de municipiul Bucureşti, prin Primarul General, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2097/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2044/2004. Comercial → |
|---|
