ICCJ. Decizia nr. 2044/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2044/2004
Dosar nr. 1454/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3253 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de SC G.X. SA Galaţi şi a obligat pârâta SC M.X. SA Galaţi să plătească acesteia 61.213.331 lei, cu titlu de preţ, 58.681.051 lei, majorări de întârziere şi 7.888.663 lei, cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a facturilor, având ca obiect valoarea apei consumate de aceasta.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 329/R din 4 aprilie 2003, a respins recursul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă perfectarea protocolului nr. 964 din 20 septembrie 2000, potrivit căruia furnizorul de apă SC A.M. SA Galaţi facturează lunar reclamantei consumul de apă pentru aceasta şi încă trei societăţi comerciale, între care pârâta-recurentă.
S-a convenit că valoarea de 67.213.850 lei, reprezentând pierderi de apă în reţea, să fie suportată în mod egal de cele patru societăţi comerciale.
Reclamanta a întocmit factura, corespunzător protocolului menţionat, iar pârâta a refuzat nejustificat plata acesteia, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC M.X. SA a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia nr. 601/R din 17 iunie 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia în anulare, a anulat Decizia atacată şi a fixat termen pentru judecarea recursului la 9 iulie 2003, cu citarea părţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că, soluţionând recursul, instanţa de control judiciar a omis să cerceteze motivul de modificare, privitor la nesemnarea de către pârâtă a protocolului menţionat şi contractul de livrare al apei.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 677/R din 9 iulie 2003, a admis recursul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC G.X. SA Galaţi, ca nefondată.
S-a reţinut că instanţa de fond, corespunzător principiului rolului activ, trebuia să pună în vedere reclamantei să precizeze temeiul de drept al acţiunii.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada pierderilor din reţea facturate pârâtei, din prezenta cauză.
Reclamanta a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta a solicitat anularea acestei din urmă decizii, pronunţate în recurs, susţinând că este potrivnică primei decizii, pronunţate în soluţionarea recursului, declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe.
Totodată, aceasta a invocat incompatibilitatea unui judecător, care a luat parte la judecarea cauzei, atât în dosarul nr. 395/2003, cât şi în dosarul nr. 542/2003, ambele ale Curţii de Apel Galaţi.
Cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că, pentru a exista contrarietate de hotărâri, care să justifice o cerere de revizuire, este necesar ca hotărârile a căror contrarietate se invocă să fi intervenit în cereri de chemare în judecată deosebite, iar hotărârile care se pretind a fi potrivnice să fie definitive.
Ca atare, nu se poate vorbi, în cadrul aceluiaşi proces, de cereri de chemare în judecată diferite şi nu există decât o singură hotărâre definitivă.
În cauză, constatând incidenţa cazului de anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., prima decizie pronunţată de instanţa de control judiciar a fost anulată şi s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului, declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe.
Aşa fiind, în cauză, există o singură hotărâre prin care litigiul unic a fost tranşat definitiv şi irevocabil, aşa încât cazul de revizuire invocat de reclamantă nu este incident.
Pe de altă parte, incidentul privitor la compunerea completului de judecată care, dealtfel, nu este confirmat de actele şi lucrările dosarului, nu poate fi examinat într-o cerere de revizuire, dată fiind lipsa temeiului legal, respectiv a unui caz de revizuire, pentru acest motiv, reglementat de legea procesuală civilă, care să justifice exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de reclamantă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 677/R din 9 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 542/2003, formulată de revizuienta SC G.X. SA Galaţi, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2045/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2043/2004. Comercial → |
---|