ICCJ. Decizia nr. 2140/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2140/2004

Dosar nr. 3209/2003

Şedinţa publică din 15 iunie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 6621/2003, reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamţ, a chemat în judecată pârâtele SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, SC P.S. SA Ploieşti şi SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei ce va fi găsită în culpă la plata sumei de 8.521.862 lei, contravaloare marfă lipsită la destinaţie.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că SC P.S. SA i-a livrat cantitatea de 48.250 kg benzină, conform avizului de însoţire nr. 0324149 din 31 decembrie 2002 şi a notei de greutate nr. 30192, din aceeaşi dată.

S-a mai arătat că vagonul a ajuns la destinaţie cu urme de violare, constând în lipsa unui fluture de la capacul domei, distanţa dintre domă şi capac era peste limita admisă, iar sigiliul aplicat la ventilul central rupt parţial.

Cu privire la valoarea daunei, aceeaşi pârâtă a apreciat că nu poate fi obligată la plata unor taxe-accize, T.V.A., taxă pentru drumuri, pentru că reclamanta nu a făcut dovada că le-a virat la bugetul statului, prejudiciul real fiind de 2.689.620 lei, contravaloarea celor 300 kg benzină constatate lipsă.

Şi celelalte două pârâte au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii faţă de acestea, culpa pentru lipsa constatată revenind cărăuşului, mijlocul de transport ajungând la destinaţie cu urme de violare.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Prin sentinţa nr. 2596 din 2 septembrie 2003, Tribunalul Prahova a admis acţiunea şi a obligat pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, să plătească reclamantei suma de 8.521.862 lei, contravaloare marfă şi 748.152 lei, cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta SNCFR C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins, ca nefondat ,de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 32 din 23 octombrie 2003.

S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că, în raport de actele din dosar, lipsa a 300 kg benzină constatată la destinaţie s-a produs pe timpul transportului, astfel că răspunderea revine cărăuşului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SNTFM C.F.R.M., sucursala Iaşi, prin care a susţinut că procesul verbal de recepţie nr. 2din 4 ianuarie 2003 nu-i este opozabil, întrucât transportul a ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte şi a fost predat fără obiecţiuni.

În ceea ce priveşte valoarea daunei, susţine că greşit au fost cuprinse accizele, T.V.A. şi taxe de drum, răspunderea cărăuşului fiind limitată la preţul curent al mărfii.

Recursul este nefondat.

La sosirea în staţia CF Piatra Neamţ, a vagonului cisternă cu terminaţia nr. 13025, destinatara SNP P.M., sucursala P.O. Neamţ, cu adresele 363, 364 şi 365 din 3 ianuarie 2003, a cerut Staţiei C.F.R. Piatra Neamţ întocmirea unui Proces verbal comercial, faţă de suspiciunile privind sustrageri din conţinut.

Întrucât cărăuşul a refuzat constarea, verificarea s-a făcut cu procesul verbal din 4 ianuarie 2003, cu participarea unui delegat neutru, stabilindu-se că sigiliul este rupt parţial la ventilul central şi distanţa dintre domă şi capac este peste limita admisă.

În aceste condiţii, în care cărăuşul a refuzat să încheie proces-verbal comercial, nu mai poate invoca neopozabilitatea actului de constatare încheiat cu delegat neutru.

În ce priveşte valoarea daunelor datorate de cărăuş, întemeiat, instanţa a cuprins taxa de transport, accize şi taxa de drum, care se achită de expeditor, în momentul efectuării livrării.

Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SNTFMC.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 32 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2140/2004. Comercial