ICCJ. Decizia nr. 2326/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2326/2004

Dosar nr. 3941/2003

Şedinţa publică din 29 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.P.C. SA Baia Mare a chemat în judecată pe pârâta SC B.L. SRL Baia Mare, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 36.987.100 lei, cu titlu de dobânzi pentru neachitarea T.V.A., la data livrării bunului cumpărat.

Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 2112 din 8 septembrie 21003, a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la 36.987.100 lei, cu titlu de dobândă şi la 886.968 lei, cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta, aflată în procedura falimentului, a vândut, prin licitaţie, activul Depozit central, în valoare de 915.265.040 lei taxă T.V.A., pe care pârâta l-a cumpărat, în sarcina cumpărătorului reţinându-se plata T.V.A.-ului, care a fost plătit cu întârziere.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 38 din 18 noiembrie 2003, constatând aplicabile dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. şi modificările competenţelor instanţelor judecătoreşti, stabilite prin OUG nr. 58/2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva deciziei, astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, susţinând că instanţa a cărei hotărâre se atacă a edificat greşit calea de atac exercitată, ca fiind recurs, aşa încât, competenţa de soluţionare a apelului, aparţinea curţii de apel.

Recursul este fondat, însă, pe considerente de ordine publică, altele decât cele evocate de recurentă.

Apariţia Legii nr. 195/2004 a stabilit prin art. II şi III competenţa de soluţionare a cauzelor comerciale, modificând dispoziţiile OUG nr. 58/2003.

Astfel, potrivit textelor de lege menţionate, competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei superioare celei ce a pronunţat hotărârea atacată.

Aşa fiind, curţilor de apel le revine competenţa de a soluţiona cererile de recurs formulate, împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale.

În privinţa calificării căii de atac exercitate, curtea de apel, în mod judicios, a interpretat dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.

Potrivit textului enunţat, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, în cereri introduse pe cale principală, în valoare de până la 200 milioane inclusiv.

Urmează, aşa dar, ca, în temeiul textelor de lege citate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul, să caseze Decizia nr. 38 din 18 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi să trimită cauza spre competentă soluţionare a recursului aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC B.L. SRL Baia Mare, împotriva deciziei nr. 38 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru soluţionarea recursului la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2326/2004. Comercial