ICCJ. Decizia nr. 2379/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2379/2004
Dosar nr. 9576/2001
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Olt Slatina, prin sentinţa 2003 din 15 noiembrie 1999, a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC R.O.M. SRL Caracal, împotriva SC L.I.P. SRL Bucureşti, prin care se solicita constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal angajament din 14 iunie 1997 şi a contractului de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997 încheiat cu B.C.P., filiala Drăgăneşti Olt.
De menţionat că, în cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu B.C.P. SA sucursala Olt, solicitându-se respingerea acţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal angajament şi contractul de credit, ce se cer anulate pentru eroare şi dol, au fost încheiate de bună voie, nefiind încălcate dispoziţiile art. 948 C. civ., că B.C.P. SA Drăgăneşti a formulat o autorizare de vânzare garaj, care s-a admis de Tribunalul Olt la 16 mai 1998, fără ca reclamanta să facă opoziţie la vânzare.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova, care, prin Decizia nr. 967 din 16 octombrie 2001, a motivat că, în cauză, nu operează eroarea procesului verbal de angajament din 14 iunie 1997, încheiat ca răspuns la oferta pârâtei de a prelua, prin translatare, o combină în contul preluării creditului acordat pârâtei de B.C.P. SA Olt pentru achiziţionarea, la 26 februarie 1995, acestei combine, deoarece chiar reclamanta s-a obligat să preia creditul şi dobânda aferentă pe perioada încheierii contractului de credit şi până la zi. Deci, cunoscând modul de achiziţionare al combinei şi fiind de acord să preia creditul şi dobânda, reclamantei îi revenea sarcina să verifice situaţia creditului, deci, nu-i poate fi imputat pârâtei dolul prin reticenţă.
Instanţa de apel a înlăturat dolul provenind de la terţ – B.C.P. SA Olt, faţă de condiţiile în care s-a încheiat procesul-verbal angajament şi a lipsei de diligenţă a reclamantei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R.O.M. SRL Caracal, care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţele au făcut o apreciere greşită a probelor, deoarece, deşi reprezentantul pârâtei, care a semnat contractul de cumpărare al combinei, cunoştea că societatea cumpărătoare (datorită dispoziţiilor art. 2 din contract) nu a devenit proprietara acesteia şi cu toate acestea acelaşi reprezentant a încheiat şi contractul de credit pentru o sumă pe care a garantat-o cu combina în litigiu, prin contractul de gaj fără deposedare din 4 martie 1996.
De asemenea, pârâta, tot prin acelaşi reprezentant, a mai contractat un nou credit de la B.C.P. SA, conform contractului de credit din 23 noiembrie 1995, în scopul achiziţionării de combine agricole.
Din această expunere a situaţiei de fapt, se trage concluzia de recurentă că eroarea rezultă chiar din cuprinsul procesului-verbal în care se menţionase că patronul pârâtei este proprietarul combinei, deşi, în realitate, nu o achitase, creând o falsă reprezentare a realităţii pentru cumpărător (reclamanta).
Din aceste motive, ca o consecinţă directă a nulităţii procesului-verbal angajament, este lovit de nulitate şi contractul de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997, prin care B.C.P. SA a acordat un credit recurentei şi al cărui obiect de folosinţă era prevăzut în art. 1 alin. (2).
Se apreciază că, dacă reprezentantul reclamantei, ar fi cunoscut situaţia tuturor contractelor nu s-ar mai fi acceptat cumpărarea combinei prin actul din 14 iunie 1997.
Recursul este nefondat.
Faţă de modul nesistematizat în care s-au formulat criticile, s-a pus în vedere recurentei să concretizeze la ce situaţii de fapt expuse se aplică dispoziţiile de nelegalitate invocate din art. 304 C. proc. civ.
Ca urmare, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii, recurenta a declarat că nu mai invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., la care renunţă, rămânând în discuţie doar dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizându-se această unică nelegalitate invocată, în raport cu motivarea în fapt a acţiunii, cât şi a temeiului de drept invocat, se constată nefondată.
În verificarea acestui motiv de recurs trebuie pornit de la câteva elemente ale situaţiei de fapt (reţinută corect de instanţe şi nu cum se pretinde) şi anume, că între părţile din proces s-a încheiat actul din 14 iunie 1997 (a cărui anulare se cere) prin care pârâta se obliga să predea reclamantei o combină John Deer pe care o achiziţionase în baza creditului acordat de intervenienta B.C.P. SA Drăgăneşti, iar reclamanta să o preia la valoarea rezultată din factură de 275.000 mărci germane, inclusiv creditul şi dobânda aferentă pe perioada de la încheierea contractului de credit şi până la zi (dosar nr. 5077/1998).
În legătură cu acest proces-verbal angajament, pe care reclamanta-recurentă l-a semnat, se susţine că i-a fost viciat consimţământul art. 948 C. civ. (condiţie esenţială, care duce la invalidarea actului) prin eroare de dol provenit atât de la pârâtă, cât şi de la intervenientă, deoarece nu i s-a prezentat contractul de credit dintre pârâtă şi B.C.P. SA, valoarea acestuia şi eşalonarea rambursării ratelor şi dobânzilor fiind în eroare la încheierea acestui act.
Cu privire la cel de al doilea act, respectiv, contractul de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997, încheiat de reclamantă cu intervenienta pentru un credit de 366.000 mărci germane, pentru preluarea, prin translare, a combinei şi echipamentului aferent, deoarece pârâta nu-şi achitase ratele de credit şi dobânzile, s-a considerat că, fiind un act subsecvent primului, este, de asemenea, lovit de nulitate prin vicierea consimţământului.
De la această situaţie de fapt, expusă succint, trebuie analizate cele 2 motive de nulitate invocate, avându-se în vedere două cerinţe imperative ale art. 954 C. civ. şi art. 960 C. civ., anume că eroarea produce nulitate numai când cade asupra substanţei obiectului convenţiei, iar dolul nu se presupune, el trebuie dovedit.
În cauza de faţă, avându-se în vedere şi definiţia dolului cuprinsă în art. 960 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se constată că recurenta a răspuns la oferta pârâtei şi a semnat actul a cărei anulare se cere, în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia combinei şi a creditului acordat de intervenientă pârâtei, obligându-se să-l preia în condiţiile expres arătate în acţiune, inclusiv dobânzile.
Şi atunci se naşte firesc întrebarea, care sunt faptele obiective comise de pârâtă în ascunderea realităţii, privind procurarea combinei şi a creditului, urmărind prin aceasta, cu intenţie, să o inducă în eroare.
Faptul că recurenta, cum corect s-a reţinut de instanţa de apel, cunoscând situaţia juridică a combinei la data preluării acesteia, nu a depus diligenţe suplimentare în legătură cu creditul şi dobânda, nu se poate înscrie în noţiunea de dol, deoarece nu constituie un mijloc de viclenie al intimatei, care i-a prezentat şi s-a şi consemnat existenţa creditului şi dobânzile.
Susţinerea din recurs, referitoare la calitatea de proprietar a intimatei, nu constituie un mijloc de inducere în eroare asupra substanţei obiectului convenţiei şi nici de viclenie, faţă de restul conţinutului actului în litigiu cu care recurenta nu numai că a fost de acord, dar le-a şi preluat sub formă de obligaţie faţă de intervenientă.
Momentul trecerii combinei în folosinţa recurentei, precum şi opozabilitatea actului faţă de terţi este înscris clar în procesul-verbal angajament şi, aşa cum s-a arătat, propria culpă a recurentei, care nu a făcut diligenţe suplimentare, dacă avea indicele şi a semnat cu toate completările privind cumpărarea combinei, nu poate fi invocată pentru invalidarea actului.
Se apreciază, ca fiind corectă, reţinerea instanţei de apel că împrejurarea de sine stătătoare, în sensul că combina formase obiectul unui contract de gaj fără deposedare, nu constituie o dovadă a dolului, faţă de conţinutul actului încheiat de părţi.
De aceea, motivul de nelegalitate nu este incident în cauză, iar, ca o consecinţă a celor arătate pentru menţinerea primului act invocat în acţiune, nu este nul nici contractul de credit încheiat între recurentă şi B.C.P., urmând a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC R.O.M. SRL Caracal, împotriva deciziei nr. 967 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2373/2004. Comercial → |
|---|
