ICCJ. Decizia nr. 2461/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2461/2004
Dosar nr. 83/2002
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursurilor se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 9178/1999, T.M. a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SC A.I. SRL Cămăraşi şi B.A. SA, sucursala Cluj, să constate că:
Între el şi SC A.I. SRL, la data de 1 iunie 1997, a intervenit un contract de închiriere, de fapt de leasing, prin care societatea s-a obligat să achite băncii creditul pe care el l-a primit în baza contractului nr. 142 din 18 mai 1995;
Să constate că, în urma acestei convenţii, între cele două pârâte s-a încheiat la data de 24 mai 1999 un contract de gaj fără deposedare, în baza căruia A.I. SRL a devenit debitoarea băncii, bunul pentru care a fost contractat creditul trecând în posesia acesteia, ratele la credit fiind achitate de acest nou debitor.
Să se constate că între el şi bancă fiinţează doar raportul de garanţie imobiliară nr. 3587 din 18 mai 1995, accesoriu al contractului de credit nr. 142/A/1995, constituit pentru suma de 68.000.000 lei.
Să se constate că între părţi a intervenit un contract de novaţie, în baza căruia obligaţiile sale din contractul de credit nr. 142/1995 au fost înlocuite cu una nouă, el rămânând garant doar pentru obligaţia principală, contract 3597/1995.
La data de 10 aprilie 2000, reclamantul, prin cererea depusă, cheamă în judecată şi pe R.O., administratorul SC A.I. SRL, şi solicită obligarea acestuia în solidar cu societatea la plata debitelor către bancă şi la plata către el a sumei de 10.000 dolari S.U.A., astfel cum s-a angajat prin contractul încheiat şi în nume propriu la data de 1 iunie 1997.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 9189 din 12 mai 2000, a respins acţiunea cu 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut lipsa consimţământului creditoarei în schimbarea debitorului iniţial şi lipsa solidarităţii pârâţilor.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 934 din 7 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de T.M., împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o şi a admis în parte acţiunea.
R.O. a fost obligat să achite, în numele apelantului, B.A., sucursala Cluj, suma de 94.843 dolari S.U.A., cu dobânzile aferente creditului ce formează obiectul contractului nr. 142 din 18 mai 1995, şi să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari S.U.A. în lei, la cursul B.N.R. sau B.R. SA la data plăţii.
S-a respins acţiunea faţă de SC A.I. SRL şi B.A. SA, sucursala Cluj, cu 20.402.500 lei cheltuieli de judecată, în sarcina lui R.O.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, din contractul încheiat între apelantul-reclamant şi R.O. la data de 1 iunie 1997, că acesta din urmă s-a obligat să achite către bancă creditul ce a făcut obiectul contractului 142/1995, şi suma de 10.000 dolari S.U.A. către reclamant, B.A. nefiind parte în contract, iar SC A.I. SRL nu s-a obligat la plată.
Părţile au declarat recurs, împotriva deciziei.
R.O. critică Decizia, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului dacă s-a realizat sau nu o novaţie prin contractul de închiriere încheiat la 1 iunie 1997.
S-a reţinut greşit întrunirea în cauză a condiţiilor art. 969 C. civ., cu privire la contractul respectiv.
Deşi, se reţine că o parte din credit a fost achitată, în final îl obligă la plata integrală a acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, dacă nu au fost achitate la data promovării cererii, instanţa pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen sub sancţiunea anulării cererii.
În speţă, recurentul nu a timbrat recursul la data promovării acestuia, pentru termenul din 23 iunie a fost citat cu menţiunea timbrării, menţionându-se şi sumele ce trebuiesc achitate, deoarece nu a dat curs obligaţiei, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, recursul a fost anulat ca netimbrat.
T.M., prin recursul declarat, critică Decizia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
În motivare, arată că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 1130 şi 1132 C. civ. „Acordul băncii, privitor la operarea novaţiei, rezultând dintr-o serie de împrejurări", ca instituirea gajului asupra unor bunuri ale noului debitor, acordul de a trece combina în posesia acestuia, el rămânând garant doar pentru suma de 68.000.000 lei, convenţia încheiată de bancă cu R.O. şi SC A.I. la data de 4 aprilie 2000, comunicarea către aceasta a contractului de închiriere şi încasarea ratelor de la noul debitor.
Greşit s-a reţinut de instanţă că noii debitori nu şi-au asumat nici o obligaţie cu privire la plata creditului, a dobânzilor şi comisionului bancar.
Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 1130 C. civ., „Novaţia nu se prezumă, voinţa de a nova trebuie să rezulte evident din act", iar potrivit dispoziţiilor art. 1132 C. civ., „Delegaţia prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novaţie dacă creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a făcut declaraţia".
Rezultă din contractul de credit nr. 142, încheiat la data de 18 mai 1995, că T.M. a primit de la B.A. SA, sucursala Cluj, suma de 111.410 dolari S.U.A., pentru procurarea unei combine, creditul fiind garantat cu combina ce s-a achiziţionat şi un imobil proprietatea debitorului.
Pentru neplata ratelor la credit, contractul a fost reziliat, având în vedere clauzele acestuia la data de 17 septembrie 1999.
Între T.M. şi R.O., în nume propriu şi ca administrator al SC A.I. SRL, la data de 1 iunie 1997 intervine un act, intitulat „contract de închiriere", în baza căruia combina este cedată lui R.O. „prin SC A.I. SRL" pentru folosinţă, iar R.O. se obligă să achite parte din creditul nerambursat, inclusiv dobânzile.
Contractul încheiat între aceste părţi, din nici un act sau fapt al băncii creditoare nu rezultă, evident, în sensul art. 1130 C. civ., acordul băncii la pretinsa novaţie ce ar fi operat în baza acestuia.
Instituirea gajului şi asupra bunurilor aparţinând SC A.I., achiesarea la trecerea dreptului de folosinţă al combinei la acesta, comunicarea contractului respectiv băncii, încheierea convenţiei la 4 aprilie 2000, privitoare la valorificarea unor bunuri sechestrate de bancă în vederea recuperării creditului, încasarea unor rate de la R.O., corect au reţinut instanţele că nu valorează „novaţie", în sensul art. 1130 C. civ. Operaţiunile respective privesc doar demersurile făcute de creditoare pentru recuperarea debitului.
Darea de către T.M. a unui „nou debitor" fără ca banca să declare „expres", conform cerinţelor art. 132 C. civ., că îl descarcă pe el de obligaţia de a achita creditul, de asemenea, nu putea fi reţinută ca „novaţie". Din urmărirea de către creditor, atât a lui T.M., cât şi a SC A.I., rezultă evident că nu a înţeles să-l descarce de obligaţie pe acesta (dos.89/2002 CSJ).
Prin convenţia încheiată la data de 1 iunie 1997, denumită „contract de închiriere, rezultă că doar R.O. s-a obligat către T.M. să achite creditul contractat de către acesta, societatea A.I. preluând doar folosinţa combinei, situaţie în care corect acţiunea a fost admisă doar faţă de acesta, obligaţia solidară a SC A.I. şi a lui R.O., faţă T.M., nerezultând din nici un act al dosarului.
Pentru motivele arătate, reţinând legalitatea deciziei recurate, s-a respins, ca nefondat, acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 934 din 7 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de reclamantul T.M., împotriva susmenţionatei decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2462/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2291/2004. Comercial → |
|---|
