ICCJ. Decizia nr. 2435/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2435/2004
Dosar nr. 3417/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 1514 din 9 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea precizată, introdusă de reclamanta SC E.A. SA, sucursala D.E. Timişoara, împotriva SC H.S. SRL Bacău şi A.N.R. SA Bucureşti, şi a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 10.105.095.350 lei debit şi 3.031.530.747 lei majorări, sume derivând din contractul de cedare de debitor din 23 februarie 1999.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia nr. 608 din 30 mai 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A.N.R. SA Bucureşti şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.R. SA Bucureşti, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel a dat o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii, înlăturând nejustificat normele care asigură materia asigurărilor, obligaţia părţilor întemeindu-se pe un contract de asigurare şi, de asemenea, că s-a omis un element esenţial în analiza răspunderii recurentei, şi anume că asiguratul (pârâta I) nu şi-a îndeplinit obligaţia de bază de a plăti prima de asigurare, ceea ce conduce la inexistenţa oricărei răspunderi pentru asigurător.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 2023 din 2 aprilie 2003, a respins recursul pârâtei ca nefondat.
La data de 4 decembrie 2003, pârâta SC H.S. SRL Bacău, în temeiul art. 322 pct. 1, 2 şi 7 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire, împotriva deciziei nr. 2023/2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 1514/2000, pronunţată de Tribunalul Timiş.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin întâmpinarea depusă încă la instanţa de fond, s-a cerut aplicarea art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea unor cauze penale, cerere care greşit nu a fost luată în considerare.
Din această cauză, atât instanţa de apel, cât şi cea de recurs au fost induse în eroare, în legătură cu plata primei de asigurare.
Referindu-se la termenele de drept invocate pentru revizuire, se face trimitere la art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., art. 3 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care acţiunea era de competenţa curţii de apel, cât şi la dispoziţiile legale, privind competenţa teritorială şi în materie de asigurare, asistenţa judiciară, aplicarea dispoziţiilor din legea timbrului şi comunicarea actelor de procedură, considerându-se că cele 3 hotărâri pronunţate în cauză au interpretat greşit legea.
Cât priveşte contradicţia prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motivarea este ambiguă, se face referire la cele 3 hotărâri succesive pronunţate în acest dosar de instanţa ierarhic superioară, ca urmare a căilor de atac, apreciindu-se că s-a dat, când mai mult decât s-a cerut, când ceea ce nu s-a cerut.
Cererea de revizuire este inadmisibilă.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., calea de atac extraordinară a revizuirii se exercită, fie cu privire la o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, fie cu privire la hotărârea dată de o instanţă de recurs.
Deci, pentru că, în cauză litigiul a parcurs cele trei căi de atac prevăzute de lege, ultima fiind aceea pronunţată în recurs la Curtea Supremă de Justiţie (care a menţinut celelalte două hotărâri), aceasta formează obiectul cererii de revizuire, chiar dacă revizuienta mai face trimitere şi la sentinţa şi Decizia din apel, dar supuse controlului juridic al deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2023/2003.
Cu aceste precizări, absolut necesare pentru motivarea inadmisibilităţii cererii de revizuire, se constată că acelaşi text (art. 322 C. proc. civ.), atunci când se referă la hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, condiţionează expres ca aceasta să evoce fondul, astfel nefiind posibilă revizuirea.
Ori, în cauza de faţă, Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 2023/2003 a respins recursul, ca nefondat, situaţie în care nu se poate discuta de o soluţie diferită de cele două hotărâri ale instanţelor ierarhic inferioare şi, deci, de o evocare a fondului litigiului prin admiterea recursului.
Pentru art. 322 pct. 7 C. proc. civ. invocat, inadmisibilitatea cererii se justifică prin dispoziţiile legale invocate, care condiţionează revizuirea pe acest temei de hotărâri potrivnice definitive date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.
Evident că nu aceasta este situaţia, în speţă, pentru că, în aceeaşi cauză nu s-au pronunţat hotărâri de instanţe diferite, în sensul legii, ci litigiul a parcurs cadrul procesual legal în vigoare al fiecărei hotărâri, exercitându-se controlul ierarhic prevăzut de art. 282 şi art. 299 C. proc. civ., ceea ce este cu totul altceva.
Faţă de cele arătate, urmează a se respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de SC H.S. Bacău, împotriva deciziei nr. 2023 din 2 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2452/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2395/2004. Comercial → |
|---|
