ICCJ. Decizia nr. 2462/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2462/2004
Dosar nr. 89/2002
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 115/2000, B.A. SA, sucursala Cluj, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu T.M. şi SC A.I. SRL, să oblige în solidar pârâţii la plata sumei de 89.118 dolari S.U.A., reprezentând 74.316 dolari S.U.A. credit şi 14.862 dolari S.U.A. dobânzi şi comisioane bancare, până la 31 decembrie 1999 şi, în continuare, să fie obligaţi la aceste din urmă prestaţii până la achitarea integrală a debitului.
La data de 6 martie 2000, T.M. a depus la dosar o cerere de chemare în garanţie a numitului R.O. şi a SC A.I. SRL, solicitând să se dispună executarea imobiliară şi mobiliară a acestora, în situaţia admiterii acţiunii faţă de el, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 944/C din 15 mai 2000, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, cu 40.963.491 lei cheltuieli de judecată, şi s-a anulat cererea de chemare în garanţie ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din actele dosarului că T.M. a contractat un împrumut pentru procurarea unei combine, care nu a fost achitat şi care este garantat şi de societatea pârâtă. Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 933 din 7 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de T.M., împotriva sentinţei mai sus menţionate.
T.M. a declarat recurs, împotriva deciziei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia prin admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii faţă de el, cu motivarea că, în cauză, din actele dosarului, rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1130 şi 1132 C. proc. civ.
Se arată, de asemenea, că, în mod greşit, instanţa a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 42 C. com., pentru că între părţi a intervenit o novaţie cu privire la obligaţia ce şi-a asumat-o prin contractul 142/1995, prin schimbarea debitorului. Contractul, greşit intitulat „Contract de închiriere", fiind comunicat băncii, care a fost de acord ca el să rămână obligat doar pentru suma de 68.000.000 lei, în limita garanţiei constituită pentru acesta, astfel cum rezulta din procesul verbal întocmit la data de 31 august 1990.
Instanţa nu a ţinut seama de datele convenţiei încheiată între reclamanta creditoare şi SC A.I. SRL la data de 4 aprilie 2000, cu privire la obligaţia ce şi-a asumat-o acesta din urmă de a achita creditul, inclusiv de concluziile expertizei, prin care se arată că reclamanta a avut posibilitatea să-l recupereze de la societatea în cauză.
Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 1130 C. civ.: „Novaţia nu se prezumă, voinţa de a nova trebuie să rezulte evident din act", iar potrivit dispoziţiilor art. 1132 C. civ., „Delegaţia prin care un debitor dă creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novaţia, dacă creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a făcut obligaţia".
În speţă, la data de 18 mai 1995, T.M., în baza contractului nr. 142, a obţinut de la reclamantă un credit în valoare de 111.410 dolari S.U.A., pentru achiziţionarea unei combine. Printr-un act adiţional încheiat la data de 15 iunie 1998, contractul a fost modificat cu privire la termenul de rambursare a sumei respective. Împrumutatul a fost garantat cu bunul achiziţionat şi cu un imobil proprietatea debitorului.
Pentru neplata ratelor, având în vedere prevederile art. .8.2 ale contractului, acesta a fost reziliat de reclamantă la data de 17 septembrie 1999.
La data de 1 iunie 1987, între T.M. şi R.O., în nume propriu şi ca administrator unic al SC A.I. SRL, se încheie un act intitulat „Contract de închiriere", în baza căruia folosinţa combinei este cedată lui R.O., prin SC A.I. SRL, acesta obligându-se să achite partea din credit nerambursată, plus dobânzile.
În mod corect instanţele, având în vedere datele acestuia, au stabilit că prin ea nu a operat „o novaţie", ţinând seama de dispoziţiile legale mai sus menţionate, deoarece creditoarea, respectiv B.A., nu a fost parte în convenţie, comunicarea către acesta nu poate fi considerată acceptare, primirea plăţilor circumscriindu-se în dispoziţiile art. 1093 C. civ. (plata poate fi făcută de orice persoană interesată, dacă creditorul acceptă).
Din actul respectiv nu rezultă, astfel cum cer dispoziţiile art. 1130 C. civ., voinţa evidentă a creditorului de a accepta „novaţia", din moment ce, aşa cum s-a arătat, el nu a fost parte.
Convenţiile ulterioare încheiate între reclamantă şi SC A.I., nici ele nu pot fi considerate că valorează o achiesare din partea acesteia la „o novaţie".
Prin acestea, reclamanta nu a declarat „expres" că-l descarcă de obligaţia de plată pe recurent, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1132 C. civ., a fost doar de acord cu primirea unor noi garanţii în vederea recuperării creditului.
Această reţinere, rezultă, evident, din faptul că de la rezilierea contractului de credit a urmărit recuperarea debitului, atât de la recurent, cât şi de la societatea comercială.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 C. com., în obligaţiile comerciale codebitorii răspund solidar, dacă nu există o stipulaţie contrară.
Prezumţia instituită de aceste prevederi legale, atâta vreme cât novaţia nu a fost dovedită, nu se putea reţine că a fost înlăturată cu privire la recurent.
Pentru motivele arătate, reţinându-se legalitatea şi temeinicia deciziei, s-a respins, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul T.M., împotriva deciziei nr. 933 din 7 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2740/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2461/2004. Comercial → |
|---|
