ICCJ. Decizia nr. 2447/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2447/2004

Dosar nr.7614/2004

Şedinţa publică din 30 iunie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1425 din 27 mai 2003 a Tribunalului Mureş, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Mureş (ş.a.) şi a dispus angajarea răspunderii administratoarei V.M.M.

Împotriva acestei sentinţe s-a introdus, de către SC U.M. SRL Târgu Mureş, contestaţie în anulare.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2003, Tribunalul Mureş a apreciat că această cerere, privind contestaţia în anulare, este lipsită de obiect, întrucât Curtea de Apel Târgu Mureş a respins recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus conexarea celor două cauze.

Tribunalul Mureş a declinat competenţa de soluţionare a dosarului, rezultat din conexarea celor două cauze, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

În mod greşit, Tribunalul Mureş a declinat competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, deoarece, potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ori, la data de 9 decembrie 2003, când Tribunalul Mureş a declinat competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, pe rolul curţii de apel se afla contestaţia în anulare, formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., care a fost soluţionată de această instanţă, care a dispus respingerea contestaţiei în anulare.

În cauza dedusă judecăţii, contestaţia în anulare, formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., priveşte sentinţa nr. 1425/2003 a Tribunalului Mureş, care, în raport cu dispoziţiile prevederilor mai sus invocate, este instanţa competentă a soluţiona cauza.

Curtea, în raport de cele mai sus arătate şi faţă de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului ivit, între debitoarea SC U.M. SRL Târgu Mureş şi creditoarea A.J.O.F.M. Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, unde se va trimite dosarul.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2447/2004. Comercial