ICCJ. Decizia nr. 2520/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2520/2004
Dosar nr. 1253/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC G.E.C. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC M.I.X. SRL Piteşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 291.933.586 lei chirie pe perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001 utilităţi şi penalităţi contractuale.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă 2560 din 30 martie 2001, a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la plata sumei de 296.232.957 lei, reprezentând chirie şi utilităţile neplătite în termen şi penalităţile de întârziere. Totodată a obligat pe pârâtă la 15.544.318 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că, în temeiul contractului nr. 1923/2000, reclamanta a închiriat pârâtei suprafaţa de 117,16 metri pătraţi, cu obligaţia chiriaşului de a plăti chiria şi utilităţile aferente spaţiului, iar, în caz de întârziere, plata majorărilor de 1% pe zi. În perioada iulie 2000 – ianuarie 2001, deşi pârâta a acceptat la plată facturile emise de reclamantă, nu le-a achitat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială 9 din 25 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, considerând că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, expertiza efectuată în cauză stabilind valori care nu au corespondent în probele administrate, fiind înlăturată.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că a plătit contravaloarea facturilor cu bilete la ordin înainte de data scadentă, achitând integral valoarea serviciilor facturate.
Pe de altă parte, instanţa nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 7 din contract, care prevedea încetarea contractului după prima lună de neplată a facturii, aşa încât reclamanta trebuia să-i evacueze.
Hotărârile judecătoreşti sunt criticate şi pentru obligarea la plata penalităţilor de întârziere, fără ca, în contract, să existe o clauză penală.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de închiriere 1923/2000, părţile au convenit la închirierea spaţiului în suprafaţă de 117,16 metri pătraţi, pe termen de 3 ani, cu obligaţia chiriaşului de a plăti preţul chiriei, de 10 dolari S.U.A. pentru un metru pătrat, la care se adaugă T.V.A., prin ordine de plată sau C.E.C., iar în caz de întârziere să plătească o penalitate de 1% pe fiecare zi de întârziere şi să suporte diferenţa de curs valutar.
În acelaşi contract, s-a prevăzut şi obligaţia de plată a utilităţilor.
Din probele administrate, rezultă că între părţi a fost încheiat şi un alt contract (nr. 2253/2000) pentru un alt spaţiu comercial, iar plata efectuată de chiriaş, prin bilete la ordin, nu menţiona facturile ce urmau a fi achitate, astfel încât, în mod judicios, creditoarea a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 1113 C. civ., privind imputaţia plăţii, situaţie stabilită, de altfel, şi prin raportul de expertiză.
Obligaţia de plată era stabilită în art. 36 şi 10 din contract, aşa încât nu se poate susţine lipsa temeiului acordării penalităţilor de întârziere şi a diferenţei de curs valutar.
În privinţa pactului comisoriu inserat în contract, acesta este la dispoziţia părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. În condiţiile în care pârâta a folosit spaţiul închiriat şi nici una dintre părţi nu a cerut rezilierea contractului este, subînţeles că efectele acestuia au continuat să se producă.
Aşa fiind, constatând legalitatea şi temeinicia deciziei nr. 9 din 25 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I.X. SRL Piteşti, împotriva deciziei nr. 9 din 25 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2519/2004. Comercial → |
|---|
