ICCJ. Decizia nr. 2515/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2515/2004
Dosar nr. 2342/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 februarie 2001, reclamanta SC M.M.T. SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă cu nr. 1328 din 24 iulie 2000 şi a actului adiţional privind clauza ilicită, referitoare la modalitatea de plată a preţului prin cesiunea unei creanţe în sumă de 2.287.210.424 lei.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând, în subsidiar, anularea contractului şi actului adiţional, referitor la cesiunea de creanţă, datorită vicierii consimţământului său.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 1792 din 29 iunie 2001, a admis acţiunea precizată a reclamantei, a anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. 1328 din 24 iulie 2000 şi actul adiţional la acesta, în ceea ce priveşte cesiunea de creanţă, în sumă de 2.287.210.424 lei.
Prin Decizia civilă nr. 546 din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă de mai sus şi, pe fond, a respins acţiunea precizată a reclamantei.
Curtea de Apel Piteşti, la care a fost strămutată cauza, prin Decizia civilă nr. 308 din 25 aprilie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de reclamantă, a schimbat în parte Decizia de mai sus, a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare, în limitele admiterii cererii de revizuire.
După casare, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea reclamantei, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă nr. 1328/2000, cu privire la cesiunea de creanţă şi a obligat pe pârâtă la plata diferenţei de preţ de 2.287.210.424 lei, reactualizată la suma de 3.739.806.616 lei şi 1.721.761.876 lei dobânzi comerciale, cu cheltuieli de judecată în sumă de 79.680.000 lei, taxe judiciare de timbru şi 254.000.000 lei onorarii avocat şi expert.
Recursul declarat de pârâtă, împotriva acestei soluţii a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 245 din 24 februarie 2003.
Împotriva acestor din urmă hotărâri judecătoreşti, Procurorul General a declarat recurs în anulare, solicitând, în esenţă, casarea acestora şi, în fond, respingerea acţiunii reclamantei, întrucât, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile art. 956 C. civ., pentru a se putea reţine viciul de consimţământ invocat de reclamantă.
Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea lucrărilor şi actelor aflate la dosarul cauzei se constată că părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1328/2000, prin care s-a convenit preluarea creanţelor, în sumă de 2.287.210.424 lei, menţionate în actul adiţional, în contul unei părţi din preţ.
Este necontestat că aceste acte juridice, atât contractul, cât şi actul adiţional, au fost semnate de părţi, iar din actele dosarului rezultă că întreaga tranzacţie privind cesionarea unor debite, s-a bazat chiar pe oferta reclamantei (adresa nr. 167/2000) de a prelua debite în contul preţului.
Având în vedere dispoziţiile art. 1397 C. civ., trebuie reţinut că vânzătorul sau cedentul unei creanţe răspunde faţă de cumpărătorul cesionar numai pentru existenţa actuală a creanţei şi accesoriilor sale, din momentul încheierii convenţiei, creanţele cedate existând la data de 24 iulie 2000, când s-au perfectat raporturile contractuale dintre părţi.
Pe de altă parte, ţinând seama de faptul că cesiunea de creanţă este un contract consensual, iar remiterea titlului ţine de executarea acestuia, valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, se constată că instanţele au reţinut greşit, că nepredarea titlurilor de creanţă ar echivala cu existenţa unei clauze ilicite, întrucât existenţa unei astfel de clauze presupune încălcarea unor norme de ordine publică la momentul încheierii contractului, iar neremiterea titlului nu este sancţionată cu nulitatea absolută.
În ceea ce priveşte vicierea consimţământului la data încheierii contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reţinută, întrucât ameninţarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii contractului, ci ulterior, în faza executării, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
În cauză, nu se poate reţine nici viciul de consimţământ reglementat de dispoziţiile art. 956 C. civ., întrucât contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin reprezentanţii lor abilitaţi legal, fără ca consimţământul lor să poată fi viciat prin violenţă.
În consecinţă, recursul în anulare formulat de Procurorul General va fi admis, se va modifica Decizia atacată, în sensul că va fi admis recursul pârâtei şi va fi schimbată în tot hotărârea instanţei de fond, în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei nr. 1860/COM din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Râmnicu Vâlcea şi deciziei nr. 245 din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ.
Modifică Decizia nr. 245 din 24 februarie 2003, în sensul că admite recursul pârâtei S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, împotriva sentinţei nr. 1860 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Râmnicu Vâlcea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC M.M.T. SRL, prin administrator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2447/2004. Comercial → |
|---|
