ICCJ. Decizia nr. 2534/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2534/2004

Dosar nr. 3660/2004

Şedinţa publică din 14 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3282 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea în pretenţii comerciale, formulată de reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Timiş, în contradictoriu cu pârâtele SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Timişoara, SC P.S. SA Ploieşti şi SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti, în sensul obligării pârâtei SNTFM C.F.R.M. SA Bucureşti, sucursala Timişoara, să plătească reclamantei suma de 14.349.646 lei, reprezentând contravaloare a 900 kg. motorină, precum şi suma de 1.229.372 lei, cheltuieli de judecată, fiind respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea faţă de SC P.S. SA Ploieşti şi ca inadmisibilă, faţă de pârâta SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti.

Pentru a se pronunţa astfel, în baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că pârâta a preluat vagonul fără obiecţiuni în staţia de expediţie, iar acesta a ajuns la destinaţie cu lipsuri cantitative şi cu sigiliile violate, ceea ce determină antrenarea răspunderii cărăuşului, în baza art. 82-83 din RT C.F.R./1997 şi art. 425 C. com.

Instanţa a considerat că despăgubirea trebuia acordată nu la preţul de rafinare ci la preţul curent al motorinei, incluzând în acesta taxele aferente, respectiv accize, T.V.A. şi taxa de drum, pe care reclamanta le-a dovedit că au fost achitate bugetului statului.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Timişoara, a declarat apel, susţinând că greşit, în cuantumul daunelor, s-au cuprins şi alte sume, accize, T.V.A., taxe drum, peste preţul de rafinare.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 53 din 23 ianuarie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reţinând că întemeiat în cuantumul despăgubirilor datorate de cărăuş s-au cuprins şi accize, T.V.A., taxă de drum, pe care reclamanta le-a achitat către bugetul de stat.

Împotriva acestei decizii, pârâta SNTFM C.F.R., sucursala Timişoara, a declarat recurs, susţinând că, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R., daunele pe care le datorează calea ferată în caz de pierderea totală sau parţială a mărfii se calculează după factura de cumpărare a mărfii, fiind excluse alte daune-interese. Că, a achitat cu O.P. nr. 879 din 30 iunie 2003, suma de 5.545.500 lei, preţul de rafinare şi nu datorează accize, T.V.A. şi taxa de drum, a căror plată nu a fost dovedită de reclamantă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 83.1 din Regulamentul de transport C.F.R., calea ferată este răspunzătoare pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii, survenite din momentul primirii la transport şi până la eliberare.

Pârâta a recunoscut că lipsa cantitativă, 750 kg. motorină, constatată la destinaţie îi este imputabilă şi a achitat reclamantei suma de 5.545.500 lei, refuzând suma de 14.349.646 lei, reprezentând accize, taxe de drum şi T.V.A.

Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat, că în cuantumul daunelor datorate de cărăuş intră şi aceste taxe, dovedite ca achitate de reclamantă, conform ordinelor de plată acceptate de B.R.D., sucursala Timiş, depuse la dosar.

În preţul curent al mărfii, prevăzut de art. 85.2 din Regulamentul de transport, privind calculul despăgubirilor, intră, deci, nu numai preţul de rafinare, dar şi taxele şi impozitele achitate de reclamantă, T.V.A., taxă de drum şi accize, astfel că susţinerile recurentei sunt de respins.

Hotărârile atacate, fiind temeinice şi legale, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Timişoara, împotriva deciziei nr. 53 din 23 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2534/2004. Comercial