ICCJ. Decizia nr. 2595/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2595/2004
Dosar nr. 3928/2004
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Beiuş la data de 22 noiembrie 1999, reclamanta SC B.A. SA Beiuş, în contradictoriu cu pârâta R.N. Oradea, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.116.181 lei, reprezentând contravaloare chirie neachitată pentru spaţiul din Beiuş, 3.964.059 lei penalităţi de 0,4% pentru fiecare zi întârziere la plată şi evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat.
Acţiunea a fost precizată la data de 3 martie 2000, când a fost chemată în judecată C.N.L.R. SA Bucureşti, în calitate de pârâtă.
Judecătoria Beiuş, prin sentinţa nr. 1531 din 8 iunie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că între părţi nu există relaţii contractuale şi că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de proprietară al spaţiului amenajat.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentinţe, a fost admis de Tribunalul Bihor Oradea, prin Decizia nr. 108/A din 28 ianuarie 2000 şi, pe cale de consecinţă, sentinţa apelată a fost desfiinţată şi cauza reţinută spre soluţionare de tribunal în primă instanţă.
Recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei sus menţionate, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, Decizia recurată a fost casată iar cauza trimisă pentru o nouă judecare Tribunalului Bihor Oradea.
După casare, în rejudecare, Tribunalul Bihor Oradea, prin sentinţa nr. 2161/COM din 14 octombrie 2003, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de proprietar asupra spaţiului în litigiu, deci, implicit, nici a calităţii procesuale active.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 18/A din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ. Urmare a admiterii apelului, sentinţa apelată a fost schimbată în întregime, în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 12.080.240 lei, cu titlu de chirie restantă pe perioada 1 februarie 1999-30 noiembrie 1999 şi penalităţile de întârziere aferente acestei perioade. A mai dispus instanţa evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, ca nedovedită, calitatea de proprietar a reclamantei şi temeinicia pretenţiilor reclamantei.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, a formulat recurs pârâta C.N.L.R. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile formulate de recurentă, vizează următoarele motive de modificare:
1. art. 304.7 C. proc. civ.: Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În susţinerea primului motiv de recurs, recurenta invocă, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei, în mod eronat, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate al reclamantei.
2. art. 304.10 C. proc. civ.: Instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare expertiza topografică efectuată în cauză, prejudiciind astfel interesele recurentei.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Analizând Decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în cadrul primului motiv de recurs, (art. 304.7 C. proc. civ.), Curtea constată că acestea nu au ca obiect motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ci vizează în mod explicit interpretarea greşită dată de instanţa de apel materialului probatoriu administrat în cauză.
Or, modificarea unei hotărâri, datorită aprecierii eronate a materialului probatoriu administrat în cauză, a constituit motiv de recurs în reglementarea anterioară, formând pct. 11 art. 304 C. proc. civ., în prezent această dispoziţie fiind abrogată prin OUG nr. 138/2000.
În considerarea celor de mai sus, Curtea va respinge, ca neîntemeiat, primul motiv de recurs.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reţine netemeinicia criticilor recurentei, cu privire la neluarea în seamă de către instanţa de apel a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Se constată astfel că, în considerentele deciziei recurate, instanţa a analizat expertiza dispusă în cauză, reţinând justeţea concluziilor expertului, cu privire la relaţia de vecinătate existentă între imobilul A1 şi AN2.
În consecinţă, Curtea urmează a se respinge, ca neîntemeiat, şi cel de-al doilea motiv de recurs.
În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 18 din 15 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2626/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2578/2004. Comercial → |
|---|
