ICCJ. Decizia nr. 3078/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3078/2004

Dosar nr. 1636/2003

Şedinţa publică din 29 septembrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 august 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 29/ RE din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ.

A motivat că, în A.G.A. din cadrul SC L. SA Bârlad, întrunită la 11 martie 2002, s-a hotărât revocarea Consiliului de Administraţie, având în componenţă pe M.I. în calitate de preşedinte, P.R., I.A., N.V. şi M.D., ca membri, desemnarea unui administrator unic, în persoana lui M.I., înlocuirea membrilor Comisiei de Cenzori, declararea obiectului principal de activitate şi modificarea art. 14 lit. b), art. 18 şi a Capitolului V din statutul societăţii, referitoare la atribuţiile A.G.A. şi la Consiliul de Administraţie.

M.I. a fost împuternicit, în calitate de administrator unic să efectueze demersurile, în vederea autentificării actului adiţional la statutul societăţii şi înregistrării menţiunilor, privind modificările în Registrul Comerţului.

Cererea de înregistrare a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2179 din 18 martie 2002, emisă de Directorul Oficiului Registrului Comerţului Vaslui, întrucât, cu privire, la aceeaşi situaţie şi în cadrul aceleiaşi societăţi existau două cereri de înregistrare, prin care se solicita înscrierea unor menţiuni diferite, una formulată de M.I., iar cealaltă formulată de P.R., în calitate de reprezentantă a acţionarilor SC L. SA, pentru a se înregistra hotărârea A.G.A. S-a considerat că, această din urmă cerere este preferabilă, întrucât SC M. SRL Bârlad, reprezentată de M.I., asociat unic şi M.I., ca persoană fizică, cesionari ai unui număr de 28.092 de acţiuni şi, respectiv, 9.758 de acţiuni, reprezentând 49% şi 17% din capitalul social al SC L. SA, nu şi-au respectat obligaţiile asumate prin contractul de cesiune, constând în achitarea contravalorii acţiunilor până la data de 26 martie 1998, ori nerespectarea acestei obligaţii atrage nulitatea protocolului.

Împotriva acestei rezoluţii au declarat recurs SC L. SA Bârlad, prin M.I., SC M. SRL şi M.I. în nume propriu şi în calitate de acţionari ai SC L. SA Bârlad.

În cauză au formulat cerere de intervenţie în interesul propriu SC L. SA Bârlad, prin P.R. şi P.R. în nume propriu, solicitând respingerea recursurilor, cereri care au fost respinse prin încheierea din 1 noiembrie 2002, nefiind îndeplinite cerinţele art. 49 şi art. 50 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 20/ RG din 29 noiembrie 2002, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate, reţinând că, potrivit art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1990, modificată prin Legea nr. 348 din 6 iulie 2001, părţile nu au solicitat, în prealabil, anularea măsurii dispusă de către directorul Oficiului Registrului Comerţului Vaslui.

Procurorul General consideră că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

Astfel, în mod greşit, Tribunalul Neamţ a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, modificată prin Legea nr. 348/2001, care în alin. (1) arată că: „orice persoană fizică sau juridică, prejudiciată printr-o înmatriculare ori printr-o menţiune, în registrul comerţului, are dreptul să ceară anularea sau modificarea titlului în baza căruia s-a făcut înmatricularea sau menţiunea precum şi radierea acesteia, în afară de cazurile în care nu există căi legale de atac, pentru a obţine aceasta".

Alin. (2), statutează că, cererea se depune şi se menţionează în Registrul comerţului, la care s-a făcut înmatricularea comerţului. În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comerţului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, care se soluţionează printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu recurs.

Din analiza acestor dispoziţii legale, care au caracterul unor norme generale, aplicabile, numai în măsura în care legea specială nu conţine dispoziţii derogatorii, care să pună la dispoziţia persoanei prejudiciate, printr-o înmatriculare sau menţiune în registrul comerţului, o altă cale procedurală pentru anularea titlului, care a stat la baza efectuării menţiunii sau înmatriculării şi pentru radierea menţiunilor, rezultă că, această acţiune priveşte numai anularea sau modificarea titlului.

Ori, în cauză, recurenţii nu au solicitat anularea titlului, ci s-a criticat rezoluţia directorului Oficiului Registrului Comerţului Vaslui, prin care a fost respinsă cererea de înregistrare menţiuni privind modificarea componenţei Consiliului de Administraţie şi a Comisiei de Cenzori. Astfel, sunt aplicabile dispoziţiile speciale cuprinse în art. 199 alin. (2) teza a II a, cu aplicare la art. 60 din Legea nr. 31/1990/R, potrivit cărora, „modificările privind mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea, divizarea, reducerea sau prelungirea duratei societăţii, dizolvarea sau lichidarea ei, se vor menţiona în registrul comerţului numai în baza încheierii judecătorului delegat, celelalte modificări se vor menţiona pe baza rezoluţiunii directorului oficiului Registrului Comerţului, care are, în mod corespunzător, regimul legal al încheierii judecătorului delegat şi deci, prin analogie aceste rezoluţii sunt supuse numai recursului, conform art. 60 din Legea nr. 31/1990/R.

Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii judecătoreşti criticate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Neamţ.

Recursul în anulare urmează a fi respins.

Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (în prezent abrogat prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003, intrată în vigoare la 27 august 2003), s-a prevăzut posibilitatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de a ataca cu recurs în anulare, hotărârile judecătoreşti irevocabile când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică.

Din analiza textului de lege evocat rezultă caracterul restrictiv al acestor dispoziţii, în sensul că se referă la hotărâri irevocabile, prin care s-a produs o încălcare esenţială a legii în soluţionarea cauzei pe fond, determinând astfel o soluţionare greşită sub aspectul legalităţii, ori o soluţie vădit netemeinică.

În speţă, nu suntem în situaţia punerii în discuţie a soluţionării greşite a cauzei pe fond sub aspectele arătate, deoarece cererea de recurs nu a fost soluţionată, pe fond, ci pe excepţie fiind respinsă, ca inadmisibilă.

Rezolvarea dată excede astfel sferei de aplicare a art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi nu poate deci legitima accesul la exercitarea căii de atac a recursului în anulare.

În subsidiar, mai trebuie constatat că recurenţii erau, într-adevăr, obligaţi să solicite, în prealabil, anularea actului care a stat la baza menţiunii, admisă şi înregistrată în Registrul Comerţului printr-o rezoluţie separată şi contrară prin conţinutul său cererii de menţiuni formulată de societatea comercială, reprezentată de această dată, de recurenţi şi respinsă tocmai cu această motivare, pentru a o lipsi de efecte juridice, nefiind posibilă, altfel, înregistrarea a două cereri care se refereau la alegerea şi funcţionarea concomitentă a unor organe de conducere ale societăţii, diferite.

De altfel, din dosar mai rezultă că recurenţii persoane fizice, în calitate de acţionari au şi atacat cu acţiune în anulare hotărârea A.G.A., care a stat la baza cererii de înregistrare menţiuni, invocată mai sus.

Aşa fiind;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 20/ RE din 29 noiembrie 2002 al Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3078/2004. Comercial