ICCJ. Decizia nr. 3123/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3123/2004

Dosar nr. 3132/2004

Şedinţa publică din 29 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 286 din 16 iunie 2003, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de contestatorul I.N.V. şi a obligat pe pârâta SC F.M. SA Galaţi la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada 5 ianuarie 1999-16 iunie 2003 şi la plata sumei de 200 milioane lei, daune morale, reţinându-se că i s-au produs prejudicii ca urmare a îngrădirii dreptului sau la muncă şi i-a fost afectată imaginea de manager al unităţii şi, implicit, a situaţiei familiale şi sociale a acestuia.

La data de 26 ianuarie 2004, SC F.M. SA Galaţi a formulat cerere de suspendare a executării sentinţei de mai sus, ce a format obiectul dosarului nr. 238/2004 al Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă. A susţinut că, prin punerea în executare a acelei hotărâri, înainte de judecarea recursului pe care l-a declarat împotriva acesteia, i s-ar aduce grave prejudicii.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei civile nr. 286 din 16 martie 2003 a Tribunalului Galaţi, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulată în cererea de recurs de către SC F.M. SA Galaţi.

Împotriva acestei încheieri, I.N.V. a declarat recurs, susţinând că este nelegală şi nefondată, întrucât:

- nu s-a formulat înainte de cererea de suspendare provizorie a executării silite o contestaţie la executare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ.;

- petiţionara a solicitat instanţei suspendarea provizorie a executării silite, „iar instanţa sesizată" a dispus „suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 286/2003 a Tribunalului Galaţi".

- nu a fost depusă de către contestatoare cauţiunea cerută de lege;

- nu s-a dispus suspendarea provizorie a executării pe calea ordonanţei preşedinţiale, aşa cum impun prevederile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

În motivarea încheierii recurate, instanţa sesizată a reţinut că, potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., se poate dispune suspendarea provizorie a executării unei hotărâri, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată odată cu motivele de recurs.

Admiţând cererea de suspendare provizorie, nu s-a ţinut, însă, seama şi de împrejurarea că acelaşi text de lege impune luarea unei atare hotărâri pe cale de ordonanţă preşedinţială, art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi nici de împrejurarea că suspendarea executării poate fi dispusă dacă se depune o cauţiune.

De altfel, art. 403 C. proc. civ. se înscrie în Secţiunea a VI-a a legii procedurale civile, intitulată „Contestaţie la executare", iar din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nu rezultă că părţile în proces au intrat în această procedură, încât să fie justificată măsura dispusă prin încheierea recurată.

În aceste împrejurări, recursul formulat în cauză este întemeiat şi se va admite, încheierea recurată va fi modificată şi se va respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei nr. 286 din 16 iunie 2003 a Tribunalului Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petiţionarul I.N.V., împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Modifică încheierea recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare provizorie formulată de SC F.M. SA Galaţi.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3123/2004. Comercial