ICCJ. Decizia nr. 3546/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3546/2004
Dosar nr. 4853/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2594 din 4 decembrie 2003, a respins excepţia prescripţiei acţiunii reclamantei, invocată de pârâtă. A fost admisă, totodată, acţiunea precizată a reclamantei SC H.P.R. SRL Târgovişte şi obligată pârâta SC S.C.S. SRL Constanţa la plata sumei de 4.751,51 Euro şi la 19.833.780 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii reclamantei, că raportul juridic dintre părţi nu a fost generat de un contract de transport.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul nr. 70 din 9 mai 2001, precum şi actul adiţional nr. 1, convenţie în baza căreia pârâta s-a obligat să asigure transportul containerelor aparţinând beneficiarului reclamantei din Spania spre Constanţa şi de a asigura expedierea containerelor din portul Constanţa la destinaţiile dispuse de beneficiar.
S-a mai reţinut că pârâta s-a conformat obligaţiilor stabilite în contract, dar în două containere, la recepţiile efectuate la data de 30 aprilie 2002 şi 20 iunie 2002, de către o comisie independentă, agreată la început de către pârâtă, s-au găsit o serie de colete răsturnate şi plăci sparte, prejudiciul fiind stabilit la 4.751,51 Euro şi că răspunderea îi revine pârâtei.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta, SC S.C.S. SRL Constanţa, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în fond, respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că:
- instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, calificând contractul încheiat de părţi ca fiind un contract nenumit şi nu un contract de transport, în raport cu obiectul său, soluţionând astfel eronat şi excepţiile invocate, privitoare la competenţa teritorială a instanţei, aplicabilă în cauză şi la împlinirea termenului special de prescripţie indicat de art. 956 C. com.;
- hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, reţinându-se în mod greşit, în sarcina sa, agenţie maritimă, obligaţia asigurării integrităţii mărfurilor transportate până la destinaţie, fiind binecunoscut faptul că armatorul are controlul şi gestiunea navei ce poartă la bordul său marfa;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, referitor la constituirea comisiei de recepţie şi a constatărilor făcute de aceasta.
Recursul pârâtei este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs, se constată că instanţa de apel în mod corect a calificat contractul nr. 70 din 9 mai 2001, care a stat la baza raporturilor dintre părţi ca fiind un contract de transport.
Faptul că este un contract nenumit, un contract comercial complex, rezidă atât din preambulul contractului în care recurenta-pârâtă are calitatea de agent şi nu de cărăuş, calitate specifică unei convenţii de transport, cât şi din obligaţiile complexe la care aceasta s-a obligat direct şi personal : asigurarea încărcării-descărcării , vămuirea mărfurilor, asigurarea lor, angajarea transportului C.F.R. şi predarea acestora, etc.
Pentru toate aceste operaţiuni, agentul a aplicat tarife separate, pe care SC H.P.R. SRL le-a achitat integral, conform facturilor şi chitanţelor depuse la dosarul cauzei.
Şi susţinerile recurentei-pârâte, potrivit cărora instanţa i-a respins greşit excepţia competenţei teritoriale aplicabile în cauză şi a prescripţiei dreptului la acţiune al societăţii reclamante, conform dispoziţiilor art. 956 C. com., sunt nefondate în raport cu natura comercială complexă a contractului încheiat de părţi.
Referitor la a doua critică formulată în recurs, conform căreia instanţa a reţinut în mod greşit, în sarcina sa, în calitate de agenţie maritimă, obligaţia de a asigura integritatea mărfurilor, nu poate fi reţinută.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă clar că SC S.C.S. SRL s-a obligat faţă de reclamantă să efectueze toate operaţiunile menţionate în contract, iar, prin capitolul „modalitatea de plată", modul stabilit de recurentă include şi asigurarea mărfii, care, de altfel, a şi fost facturat de pârâtă şi achitat de reclamantă.
Un alt motiv de recurs, privind constituirea comisiei de recepţie şi stabilirea cuantumului prejudiciului, se constată a fi nefondat.
Aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi şi depusă la dosar, comisia de specialitate angajată să constate starea mărfurilor la desigiliarea containerelor, a fost stabilită la cererea recurentei-pârâte, conform adresei din data de 20 iunie 2002.
Împrejurarea că pârâta nu a fost de acord cu valoarea pretenţiilor reclamantei, nu poate fi reţinută în condiţiile în care aceasta a fost determinată şi a avut la bază concluziile certificatului de expertiză tehnică întocmit de SC R.O.M. SA, instituţie neutră faţă de părţi, confirmate, de altfel, şi de constatările din minuta de recepţie oficială, încheiată cu ocazia deschiderii şi descărcării containerelor, minută semnată de reprezentanţii vămii şi Primăriei Târgovişte.
Faţă de cele de mai sus, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C.S. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 106 din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3459/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3550/2004. Comercial → |
|---|
