ICCJ. Decizia nr. 3582/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3582/2004

Dosar nr. 8306/2004

Şedinţa publică din 12 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 192 din 13 februarie 2004, pronunţată de Judecătoria Gherla, în dosarul nr. 520/2004, s-a admis cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc M.I.F. şi, în consecinţă, s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu: încheierea civilă nr. 3019/2003 a Tribunalului Cluj, privind pe debitorii C.I.M., H.A. şi creditorul SC E.R.C. SA Cluj Napoca.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 237 din 20 aprilie 2004, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de H.T.V.A. împotriva încheierii instanţei de fond.

Împotriva menţionatei decizii, debitorul, H.T.V.A., a declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În criticile formulate, recurentul-debitor susţine, în esenţă, că, pentru termenul când a fost soluţionat apelul, nu a fost citat cu menţiunea de a achita taxa de timbru.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că, pentru termenul de judecată din 20 aprilie 2004, când a fost soluţionat apelul, recurentul-debitor H.T.V.A. a fost citat cu menţiunea de a depune suma de 42.500 lei taxă judiciară de timbru în contul Trezoreriei Primăriei Cluj Napoca, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la dosarul de apel.

Cum, procedura de citare a fost legal îndeplinită, pentru termenul de judecată din 20 aprilie 2004 şi cum petentul H.T.V.A. nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru, în mod corect Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, i-a anulat apelul ca insuficient timbrat.

Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul debitorului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitorul H.T.V.A. împotriva deciziei nr. 237 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3582/2004. Comercial