ICCJ. Decizia nr. 4032/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4032/2004
Dosar nr. 2640/2002
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.T.I. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâtele G.S.E. şi G.S.E.N.C.I., precum şi A.V.A.B. Bucureşti, solicitând rezoluţiunea contractului semnat la data de 3 ianuarie 1996, pentru imposibilitate fortuită de executare şi pe cale de consecinţă să fie obligată G.S.E. să restituie către A.V.A.B., sumele primite ca avans.
Susţinerea acţiunii se întemeiază pe raporturile contractuale dintre părţi, A.V.A.B. fiind, prin contractul de cesiune de creanţă încheiat cu B., creditor al debitorului cedat, reclamanta.
Prin sentinţa civilă nr. 105/ F din 16 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect este neevaluabil în bani.
Împotriva sentinţei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 3041 şi art. 304 alin. (1) pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., procedura de citare cu pârâtele G.S. fiind viciată, ele neputând lua cunoştinţă acţiunea şi fiind în imposibilitate de a formula apărări.
Greşit a soluţionat instanţa de fond şi cererea pentru lipsă de apărare formulată de reclamantă. Întrucât la primul termen de judecată s-a constatat lipsa de procedură cu pârâtele aflate în străinătate, aceasta prevala faţă de cererea pentru lipsă de apărare formulată, astfel încât nu putea sancţiona reclamanta pentru a doua cerere depusă.
Mai susţine recurenta că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii ignorând dispoziţiile art. 1919 din Legea nr. 409/2001 care stabileau de competenţa curţilor de apel cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Regulile de procedură, prestabilite în forma şi conţinutul lor de norma de drept, sunt obligatorii atât pentru părţi cât şi pentru instanţă şi urmăresc asigurarea dreptului la apărare al părţilor, înlăturarea exerciţiului şicanator al unor drepturi procesuale sau protejarea părţilor de uşurinţa pronunţării unor hotărâri nelegale.
Sancţiunile pentru nerespectarea condiţiilor privitoare la actele de procedură sunt variate, de la amendă, la anularea acţiunii care nu respectă cerinţele prevăzute de lege până la nulitatea actului, cerută de cel vătămat.
Dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sancţionează cu nulitatea actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, dacă prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor; iar această vătămare se presupune în cazul nulităţilor prevăzute de lege.
Jurisprudenţa unitar şi constant a interpretat textul enunţat, în sensul că poate invoca nulitatea numai partea care a fost vătămată, în măsura în care vătămarea nu poate fi înlăturată altfel.
Apare aşadar neîntemeiat motivul de recurs, prin care reclamantul, care deşi nu a respectat obligaţia cerută de art. 112 pct. 1 C. proc. civ., invocă încălcarea formelor de procedură cu pârâţii.
Principiul dreptului de apărare, consacrat constituţional, cuprinde garanţiile procesuale pentru a da posibilitatea părţilor să-şi apere interesele legitime. Pentru ca exerciţiul dreptului la apărare să nu apară şicanator, pentru a limita abuzul şi a asigura necesitatea unei apărări normale legea procesuală a prevăzut că pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, instanţa nu poate acorda decât o singură amânare. Indiferent dacă pricina a fost amânată şi pentru o altă cauză, instanţa de fond, la termenul din 20 martie 2002, la cererea reclamantei, atât pentru asigurarea dreptului său la apărare, cât şi pentru citarea părţilor, a acordat termen.
În procesul civil partea nu este obligată să-şi angajeze apărător; ea apreciază în raport cu dificultatea considerată a litigiului să recurgă la un apărător, iar instanţa nu-i poate refuza acest drept.
Un al doilea termen pentru lipsă de apărare indiferent de motivele primei amânări apare astfel nelegal şi nu poate fi susţinut, fără critici asupra abuzului de drept, în motivele de recurs.
În privinţa aplicării art. 1919 din Legea nr. 409/2001, A.V.A.B., a susţinut în întâmpinare că normele nu sunt incidente litigiului întrucât nu este vorba de active bancare preluate.
Într-adevăr, raporturile contractuale dintre părţi, au născut drepturi şi obligaţii, care în condiţiile în care se vor constata imposibil de executat, vor determina rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; iar din acest punct de vedere cesiunea de creanţă încheiată între B. şi A.V.A.B. este în afara raporturilor juridice determinate de contractul a cărui rezoluţiune se cere.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinţei civile 105/ F din 16 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T.I. SRL Bucureşti prin C.E.C. împotriva sentinţei nr. 105/ F din 16 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3596/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4033/2004. Comercial → |
|---|
