ICCJ. Decizia nr. 4072/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 583, pronunțată la data de 22 iunie 2000, Tribunalul Oradea a admis acțiunea formulată de reclamantul, F.P.S. împotriva pârâtei, SC F.S. SA, cu consecința obligării acesteia să-i plătească suma de 43.924.525 lei, cu titlu de dividende și suma de 35.452.520 lei, cu titlu de daune interese.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta datorează reclamantului, față de calitatea sa de acționar și dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, suma solicitată cu titlu de dividende, a cărei neplată, la scadență, justifică, deopotrivă, acordarea daunelor interese în cuantumul solicitat.
Apelul formulat de pârâtă împotriva menționatei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 241, pronunțată la data de 15 mai 2001, care a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul reducerii cuantumului daunelor interese de la 35.452.520 lei, la 32.234.452 lei, cu obligarea intimatei, A.P.A.P.S., succesoare legală a F.P.S., la plata sumei de 5.646.271 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut ca bază de calcul al dobânzii nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, în lipsa unei convenții a părților cu privire la aceasta și culpa procesuală a intimatei, făcând aplicarea art. 43 C. com. și art. 274 C. proc. civ.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs intimata reclamantă, A.P.A.P.S., invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel, luând ca bază de calcul în stabilirea cuantumului daunelor interese nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R., a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 43 C. com., ignorând că dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 nu sunt aplicabile, deoarece obligațiile bănești, în litigiu, au luat naștere anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, iar, prin obligarea intimatei, în lipsa culpei sale procesuale, la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, a aplicat, greșit, prevederile art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, SC F.S. SA a solicitat respingerea recursului și păstrarea, în totalitate, a deciziei atacate ca fiind legală.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că prin stabilirea daunelor interese moratorii la nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R., în lipsa unui procent stipulat legal sau convențional pentru acestea în perioada în discuție, cuprinsă între 1 octombrie 1997 - 18 decembrie 1999, nu s-a dat putere retroactivă O.G. nr. 9/2000, care consacră, prin art. 3, dobânda legală în materie comercială la nivelul acestei taxe, iar, prin înlăturarea bazei de calcul propusă de reclamantul F.P.S. pentru suma solicitată cu acest titlu, avându-se în vedere caracterul reparatoriu al acestor daune, dedus din dispozițiile art. 1088 C. civ. și nu remuneratoriu cum a pretins acesta prin stabilirea cuantumului lor la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, instanța de apel a interpretat, corect, dispozițiile art. 43 C. com., întrucât acest text nu face vorbire despre procentul dobânzii, ce urmează a se aplica datoriilor comerciale lichide și plătibile în bani din ziua când devin exigibile.
Cum, în speță, apelul a fost admis iar intimata reclamantă "a căzut în pretențiuni", se constată că, prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate, justificat, de apelantă cu ocazia judecății acestei căi de atac, instanța de control judiciar a aplicat, cu justețe, dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., text ce induce prezumția de culpă procesuală a celui care a determinat aceste cheltuieli făcute de partea câștigătoare, în timpul și cu ocazia purtării procesului.
Așa fiind, constatând că, în cauză, nu au fost îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimata reclamantă A.P.A.P.S., însușit și continuat de succesoarea sa legală, A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 241, pronunțată la data de 15 mai 2001 de Curtea de Apel Oradea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4075/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3129/2004. Comercial → |
|---|
