ICCJ. Decizia nr. 4075/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2001, reclamanta SC A. SA Mehedinți a chemat în judecată pe pârâții SC T.B.C.A. și L.C., B.A. și V.I.N., pentru ca prin hotărârea judecătorească să fie obligați, în solidar la plata sumei de 94.022.527 lei, reprezentând rate achitate de reclamantă, pentru autoturismul D.C., către SC R. Craiova, și cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii a arătat că la data de 30 august 1996, pârâta SC T.B.C.A., a cumpărat cu plata în rate de la I.G.V., un autoturism marca D.C. în valoarea de 11.400 dolari S.U.A., cu plata în 36 rate, achitând inițial 30 % din prețul autoturismului, urmând ca diferența să fie achitată în mod eșalonat către R. Craiova, potrivit contractului de vânzare - cumpărare.
Potrivit convenției nr. 651/1996, încheiată între reclamantă și SC R. SA Craiova, s-a garantat plata debitelor în caz de neachitare a acestora de către pârâți, conform contractului de asigurare facultativă a garanției și a poliței de garanție.
în raport de această convenție, în cazul în care proprietarul nu achită timp de 2 luni ratele către R. Craiova, reclamanta va efectua plata ratelor în termen de 5 zile de la data notificării de către proprietară, respectiv R. Craiova, fără nici o altă formalitate, situație în care, reclamanta a preluat datoria achitând suma de 94.022.527 lei.
A mai arătat că acest autoturism a fost gaj în favoarea SC A. SA, conform contractului de gaj înscris în registrul de gaj la Judecătoria Strehaia, iar prin sentința civilă nr. 273 din 22 iulie 1998, Tribunalul Mehedinți, a admis cererea reclamantei și a autorizat vânzarea bunului gaj, respectiv acest autoturism.
S-a încercat punerea în executare a acestei hotărâri, însă administratorul societății T.B., a înstrăinat autoturismul lui L.C., după care s-a prezentat la reclamantă și a susținut că autoturismul i-a fost luat în mod forțat de către acesta, în urma unei datorii.
în cauză s-au făcut și cercetări penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.B.
L.C. a înstrăinat acest autoturism lui B.A., care după aceea l-a înstrăinat lui V.I.N.
Ultimul proprietar V.I.N. a obținut hotărârea judecătorească prin care se stabilea că este proprietarul acestui autoturism, însă, ulterior, aceasta a fost casată.
Prin sentința nr. 158/ C din 21 martie 2001, Tribunalul Mehedinți, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată reclamantei și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 94.022.527 lei, cu 6.336.352 lei cheltuieli de judecată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit contractului de asigurare facultativă de garanție și a poliței de garanție, reclamanta a garantat că în cazul de neachitare a două rate, să achite din oficiu ratele pe care proprietarul mașinii nu le-a achitat, situația în care pârâta neachitând ratele acestea au fost achitate de către reclamantă, încât pârâții urmează să achite contravaloarea acestora.
Potrivit contractului de gaj, asupra autoturismului, dreptul de proprietate până la achitarea în întregime a ratelor aparține reclamantei, această clauză nu a fost respectată de către pârâta SC T.B.C.A., care a înstrăinat autoturismul pe bază de chitanță la mai mulți pârâți, tocmai pentru a se sustrage de la plata ratelor către reclamantă și executarea în contul acestor rate a autoturismului, care era gaj de reclamantă.
Pârâții urmează să fie obligați în solidar la plata acestui debit către reclamantă, deoarece au săvârșit acte ilicite tocmai în scopul de a se sustrage de la executarea datoriei către reclamantă.
Nemulțumită de această soluție, pârâtul V.I.N. a declarat apel, care prin decizia 931 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, a fost admis și în consecință, a schimbat în parte sentința, a admis acțiunea față de pârâta SC T.B.C.A., prin administrator T.B. și a obligat pârâții la 94.022.527 lei daune, către reclamanta SC A. SA Mehedinți, cu 6.336.352 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași decizie, a fost respinsă acțiunea față de pârâții V.I.N., L.C. și B.A. și a obligat SC A. SA către pârâtul V.I.N. la plata sumei de 3.143.175 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că:
Reclamanta a garantat prin convenție pe vânzătoare pentru neplata ratelor de către pârâta SC T.B.C.A. și deci nu putea promova acțiunea decât față de această persoană, împotriva căreia conform art. IV din contract putea acționa pentru atribuirea sau încuviințarea vânzării debitorul gagist, obligându-se să nu înstrăineze bunul.
Și deci, în culpă pentru nerespectarea contractului prin care se angaja la plata ratelor, cât și înstrăinarea bunului către alte persoane contrar obligației de la art. 41 din contract este pârâta SC T.B.C.A.
în acest context este de constatat că nu pot fi aplicabile prevederile art. 998 și art. 1032 C. civ., către terți, față de convenția încheiată.
în contra celei din urmă hotărâri, SC A. SA Mehedinți a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că pârâții nu au fost cumpărători de bună credință, întrucât administratorul societății a fost deposedat prin forță de autoturism de către pârâtul L.C., în contul unei datorii de 30.000.000 lei, iar ceilalți pârâți au cumpărat autoturismul D.C. la un preț derizoriu, în vederea revânzării imediate.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul V.I.N.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit contractului de gaj, încheiat cu SC A. SA, pârâta SC T.B.C.A., nu a respectat clauza potrivit căreia dreptul de proprietate al autoturismului aparțin reclamantei, până la achitarea integrală a ratelor, întrucât a înstrăinat autoturismul pe bază de chitanță la mai mulți pârâți, pentru a se sustrage de la executarea ratelor, motiv în raport de care, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 C. civ. și nu poate fi extinsă la terțe persoane străine de convenția încheiată.
Astfel că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, situație, în care, a fost adăpostită de orice critică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4072/2004. Comercial → |
|---|
