ICCJ. Decizia nr. 4231/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin încheierea civilă nr. 5105 din 9 decembrie 2003, s-a admis cererea formulată de executorul judecătoresc M.M. și s-a încuviințat executarea silită a titlului executor sentința civilă nr. 1542/2003 a Tribunalului Bistrița Năsăud, privind pe creditoarea SC A. SA Bistrița și debitoarea SC U. SA, cu sediul ales în Bistrița.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 372 și art. 373 C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC U. SA, agenția Bistrița, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 79 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis apelul pârâtei și a schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins cererea de încuviințare a executării silite.
împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea societatea de asigurare A. SA, sucursala Bistrița, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii încheierii de încuviințare a executării silite.
în recurs nu se indică temeiurile de drept, iar motivele pe care se întemeiază pot fi rezumate la faptul că Agenția din Bistrița a debitoarei deține conturi bancare la bănci din localitatea Bistrița, care au fost poprite și că după cca. o lună de la înaintarea cererii de executarea silită debitoarea a achitat suma cuprinsă în dispozitivul titlului executoriu, mai puțin dobânda legală și cheltuielile ocazionate de executarea silită.
Cu ocazia judecării recursului înalta Curte a pus, din oficiu, în discuția părților excepția de necompetență a Curții de apel de a judeca apelul, împotriva încheierii judecătoriei prin care s-a încuviințat executarea silită, în raport de prevederile art. 339 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, de necompetență a înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului pe fond, în raport de prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004.
Examinând excepția invocată de înalta Curte constată, cu majoritate de voturi, că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, încuviințarea executării silite este supusă procedurii necontencioase reglementată de Cartea a III-a, art. 331 și urm. C. proc. civ., iar potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie", iar potrivit alin. (2) "Ea este supusă apelului".
Analizând art. 338 C. proc. civ., unde se arată că "Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, "în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii" coroborate cu prevederile referitoare la competența instanței să judece apelul în cadrul procedurii contencioase reiese, în mod evident că revenea Curții de apel competența de a judeca apelul în cauză.
Este adevărat că alin. (3) al art. 339 prevede că "Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de președintele tribunalului sau al curții de apel se judecă de completul instanței respective dar, în conformitate cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. "Instanța încuviințează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu fără citarea părților". Deci art. 373 alin. (2) dă în competența instanței, și nu a președintelui, încuviințarea executării silite, spre deosebire de investirea cu formulă executorie prevăzută de art. 3733C. proc. civ., ceea ce face inaplicabile prevederile art. 339 alin. (3) C. proc. civ.
Față de acestea, înalta Curte a procedat la examinarea recursului pe fond, prin prisma motivelor invocate, constatând că acesta este nefondat.
în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea art. 373 alin. (1) C. proc. civ. și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că are calitatea de debitor SC U. SA Timișoara și nu agenția Bistrița și deci sediul debitorului, în raport de care se face executarea silită este la Timișoara iar, pe de altă parte, în mod corect s-a reținut că nu s-a făcut dovada că debitoarea SC U. SA Timișoara are conturi deschise la unități bancare din municipiul Bistrița.
Față de cele de mai sus, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4125/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4132/2004. Comercial → |
|---|
