ICCJ. Decizia nr. 4247/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 noiembrie 2003, sub nr. 2110/2003, reclamanții B.S. și B.P., în calitate de garanți ai SC W.I. SA au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.B., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constate nulitatea titlului executor emis de pârâtă.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta prin adresa nr. 5831 din 13 mai 2003, a solicitat achitarea sumei de 14.857 dolari S.U.A., creanță neachitată de SC W.I. SA Alba Iulia către B. Alba. Au precizat că creditorul inițial, B., i-au acționat în judecată, obținând un titlu executoriu, sentința civilă nr. 617/1998 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă și irevocabilă, anterior cesiunii de creanță, iar culpa în neexercitarea modalităților de executare a titlului rezultat din această sentință, revine în totalitate creditoarei A.V.A.B. Totodată, reclamanții mai arată că în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă și ale Deciziei nr. 167/1958, termenul de execuție este de trei ani, astfel încât titlu executoriu este prescris.
Ulterior, reclamanții au depus o completare a motivelor cererii de chemare în judecată, invocând excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 617/1998 a Tribunalului Alba, prin care au fost obligați, în solidar cu SC W.I. SA, la plata sumei de 207.000.000 lei, sumă ce nu coincide cu suma pretinsă de pârâtă, care reprezintă, în echivalent în lei, suma de 478.000.000 lei.
Prin sentința comercială nr. 69 din 21 aprilie 2004, Curtea de Apel București a anulat ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere că, la solicitarea ei, reclamanții au precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 405 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și pe Decretul nr. 167/1958. Față de această precizare, având în vedere că temeiul de drept arătat de reclamanți, reprezintă doar motivarea în drept a excepțiilor invocate de aceștia, iar nu a obiectului acțiunii, ce este reprezentat de nulitatea titlului executoriu, Curtea, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ., a calificat acțiunea ca fiind o contestație la executare (sub forma contestației la titlu), al cărei regim este guvernat de O.U.G. 51/1998, ce se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin dispozițiilor speciale cuprinse în O.U.G. 51/1998. Pentru a califica astfel acțiunea, Curtea a avut în vedere faptul că prin acțiunea formulată reclamanții tind la anularea titlului executoriu emis de pârâtă, aspect ce poate fi analizat doar în cadrul unei contestații la executare.
Având în vedere calificarea juridică acordată cererii de chemare în judecată, precum și decizia nr. 39/2004 a Curții Constituționale, pentru declararea neconstituționalității art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, Curtea a pus în vedere reclamanților achitarea taxei de timbru, în cuantum de 1.710.000 lei, conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 146/1997, obligație neadusă la îndeplinire de aceștia, deși au luat cunoștință de măsura dispusă la data de 26 martie 2004, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, atașată la dosar.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții B.S. și B.P. solicitând admiterea lui, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Reclamanții nu au indicat temeiul de drept al recursului lor, iar în motivare au arătat că au introdus o acțiune în constatare, prin care solicitau să se constate nulitatea titlului executoriu comunicat lor și, în subsidiar, că obligația este prescrisă, că au timbrat legal cererea iar instanța, din eroare, a schimbat natura actului dedus judecății și nu a luat în considerare taxa de timbru trimisă prin poștă.
Examinând recursul reclamanților prin prisma motivului invocat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății și făcând o corectă aplicare a legii.
Astfel, în mod corect instanța a calificat acțiunea ca o contestație la executare al cărei regim este guvernat de O.U. nr. 51/1998 și a pus în vedere reclamanților timbrarea acestei acțiuni cu 1.710.000 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997.
Reclamanții nu au adus la îndeplinire obligația de timbrare și, deși în cererea de recurs au susținut că vor prezenta recipisa, prin care să dovedească plata taxei de timbru, nu s-au prezentat în fața instanței de recurs și nici nu au făcut dovada propusă.
Față de cele de mai sus înalta Curte, a respins recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4239/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4248/2004. Comercial → |
|---|
