ICCJ. Decizia nr. 4239/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin încheierea civilă nr. 791 din 22 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Deva, în baza art. 3711C. proc. civ., s-a încuviințat executarea silită având ca obiect punerea în executare a contractului de credit nr. 1915 din 28 decembrie 2000, la cererea creditoarei B.C.R. sucursala județeană Hunedoara, Deva, împotriva debitoarei SC S. SRL Deva.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că în speță sunt întrunite cerințele, prevăzute de art. 3711alin. (2) C. proc. civ., cu privire la titlul executor supus executării silite.
împotriva acestei încheieri, a declarat apel debitoarea SC S. SRL Deva, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite.
Prin decizia nr. 277/ A din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul debitoarei SC S. SRL Deva.
împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea SC S. SRL Deva, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite. în motivarea recursului său debitoarea invocă prevederile art. 405 C. proc. civ., respectiv că dreptul creditoarei de a cere executarea silită s-a prescris, precum și cele ale art. 379 C. proc. civ., respectiv că dispozitivul încheierii primei instanțe nu face referire la câtimea creanței, pentru a se putea aprecia dacă aceasta corespunde sau nu realității.
Cu ocazia judecării recursului înalta Curte a pus, din oficiu, în discuția părților excepția de necompetență a Curții de apel de a judeca apelul, împotriva încheierii judecătoriei, prin care s-a încuviințat executarea silită, în raport de prevederile art. 339 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, de necompetență a înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului pe fond, în raport de prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004.
Examinând excepția invocată de înalta Curte constată, cu majoritate de voturi, că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, încuviințarea executării silite este supusă procedurii necontencioase reglementată de Cartea a III-a, art. 331 și urm. C. proc. civ., iar potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie", iar potrivit alin. (2) "Ea este supusă apelului".
Analizând art. 338 C. proc. civ., unde se arată că "Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, "în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii" coroborate cu prevederile referitoare la competența instanței să judece apelul în cadrul procedurii contencioase reiese, în mod evident că revenea Curții de apel competența de a judeca apelul în cauză.
Este adevărat că alin. (3) al art. 339 prevede că "Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de președintele tribunalului sau al curții de apel se judecă de completul instanței respective dar, în conformitate cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. "Instanța încuviințează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu fără citarea părților". Deci art. 373 alin. (2) dă în competența instanței, și nu a președintelui, încuviințarea executării silite, spre deosebire de investirea cu formulă executorie, prevăzută de art. 3733C. proc. civ., ceea ce face inaplicabile prevederile art. 339 alin. (3) C. proc. civ.
Față de acestea înalta Curte a procedat la examinarea recursului pe fond, prin prisma motivelor invocate, constatând că acesta este nefondat.
Este adevărat că în încheierea de încuviințare a executării nu se face referire la câtimea creanței dar toate aspectele ce fac obiectul motivelor de recurs, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, precum și prescripția dreptului de a cere executarea silită, urmează a supune controlului instanței pe întregul parcurs al executării silite, pe calea contestației la executare, la cererea debitorului. Mai mult, instanța, prin încheiere a încuviințat executarea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1915 din 28 decembrie 2000, care prevede cuantumul creanței ce se execută.
Față de cele de mai sus, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4132/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4247/2004. Comercial → |
|---|
