ICCJ. Decizia nr. 4420/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La 23 iulie 2003 reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în judecată pârâtul C.C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.600.876.495 lei, reprezentând actualizarea prețului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 76/2000 pe perioada 9 decembrie 2000, 8 martie 2002, calculată prin aplicarea unei dobânzi la nivelul de referință a B.N.R.
în motivarea acțiunii a arătat că părțile au încheiat contractul de mai sus prin care pârâtul a achiziționat pachetul de acțiuni, reprezentând 34,52% din capitalul social deținut de stat la SC M. SA Caransebeș la prețul de 128.540 lei, pentru o acțiune, în total 3.713.392.060 lei.
Ulterior încheierii acestui contract, acționarul A.P.P. a solicitat pe cale judecătorească constatarea nulității absolute a contractului dispunându-se la cererea pârâtului din această cauză suspendarea curgerii termenului de plată pentru diferența de preț ce trebuia achitată, conform art. 5 alin. (2) din contract, la data de 23 noiembrie 2000, până la soluționarea situației proprietății acțiunilor.
Astfel, prin plata efectuată din inițiativa pârâtului abia la 8 martie 2002, la valoarea inițială prevăzută prin contract, reclamanta a suferit un prejudiciu.
în drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969, 970, 981 și 1084 C. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece nu are culpă în neplata la termen a prețului convenit.
A formulat, totodată, și cerere de chemare în garanție a SC M. SA și a A.P.P. pentru a fi obligate la plata sumei pretinse, în cazul în care va cădea în pretenții față de reclamantă deoarece, suspendarea plății prețului s-a acordat ca efect al litigiilor declarate de aceste părți.
Tribunalul Caraș Severin, în urma probelor administrate a pronunțat sentința civilă nr. 67 din 21 ianuarie 2004, prin care a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a motivat că în situația în care reclamanta ar fi fost prejudiciată în vreun fel de plata cu întârziere a prețului acțiunilor, nu se poate reține culpa pârâtului, deoarece plata prețului a fost suspendată până la soluționarea litigiilor dintre părți printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Referitor la cele două chemate în garanție, prima instanță a respins cererea cu motivarea că acestea, prin acțiunile formulate în justiție și-au exercitat dreptul privind liberul acces la justiție.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece, pe de o parte, s-au nesocotit dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1074 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar în baza acestui principiu de drept, fiecare parte contractantă este ținută să-și execute obligațiile asumate prin încheierea convențiilor sus-menționate, iar din coroborarea dispozițiilor art. 970 C. civ. și art. 981 C. civ., reiese că într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în acestea, iar convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în ele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.
Astfel, față de prevederile textelor de lege sus menționate nici nu ar fi fost necesară introducerea în contract a unei clauze, care să prevadă obligarea cumpărătorului la plata prețului actualizat, întrucât dispozițiile art. 1084 C. civ., îl îndreptățesc pe creditor să pretindă debitorului repararea pierderii suferite și a beneficiului de care a fost lipsit.
Totodată, prin efectuarea plății anterior rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțată în litigiul dintre părți, pârâtul a renunțat la efectele suspendării executării.
Prin decizia civilă nr. 169 din 21 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul, reținând că sentința civilă nr. 1497 din 29 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, a început să-și producă efectele la 8 decembrie 2000, data rămânerii definitive a hotărârii și a continuat până la soluționarea irevocabilă, încât în mod legal, instanța de fond a reținut că pârâtul nu poate fi obligat la plata actualizată a prețului, pe această perioadă.
Prin respingerea cererii principale, pe cale de consecință a fost respinsă corect și cererea de chemare în garanție.
Reclamanta a formulat recurs întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele invocate în apel și susținând că instanța de apel nu a ținut cont de acestea.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți, iar potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea întocmai a obligației.
Din coroborarea dispozițiilor art. 970 C. civ. și art. 981 C. civ., rezultă că, într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg deși nu sunt expres prevăzute într-însul, iar convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în ele, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa și potrivit art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptățit să ceară repararea pierderii suferite, deci a prețului cât și a beneficiului de care a fost lipsit.
în cauză, pârâtul invocă lipsa culpei ca efect al suspendării executării obligației de plată printr-o hotărâre judecătorească.
Așa cum rezultă însă din actele dosarului litigiile având ca obiect desființarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni au fost declanșate de un terț față de contract și chiar dacă pârâtul a solicitat și obținut suspendarea executării propriei obligații de plată a prețului până la soluționarea irevocabilă a acestor litigii, hotărârea nu putea avea efecte decât în sensul celor dispuse prin aceasta adică, numai asupra executării însăși nu și asupra întinderii obligației de executat.
Ori, este de necontestat că, plata efectuată de către pârât, din proprie inițiativă, chiar anterior finalizării litigiilor dar cu o întârziere de circa doi ani, a cauzat reclamantei un prejudiciu, ca efect al devalorizării între timp a monedei naționale.
Astfel, odată încetate efectele suspendării, în respectarea principiilor reușite din interpretarea dispozițiilor legale sus evocate pârâtul trebuia să achite prețul dar și actualizarea acestuia atât timp cât reclamanta nu a beneficiat de folosința prețului, spre deosebire de pârât, care a intrat în posesia acțiunilor vândute.
Pe de altă parte, fiind vorba de o obligație contractuală aceasta revine părții care s-a obligat și deci, cererea de chemare în garanție a altor persoane, pentru a putea fi promovată presupune fie existența unei obligații legale sau convenționale de garanție sau a unei obligații de despăgubire contractuală sau delictuală, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
în concluzie, aplicând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. și având în vedere motivele de recurs de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar hotărârea instanței de apel schimbată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă și a modificării sentinței civile nr. 67 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin, prin admiterea acțiunii formulate.
S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4253/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2576/2004. Comercial → |
|---|
