ICCJ. Decizia nr. 4426/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 2 februarie 2004, reclamanta SC C. SA Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala București și SC R. SA Brașov, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, pârâtul în culpă să fie obligat la plata sumei de 9.316.413 lei, reprezentând 7.781.648 lei contravaloarea cantității de 1600 kg fier vechi marfă lipsă, 783.179 lei dobândă legală aferentă perioadei de la înregistrarea reclamației administrative (16 iunie 2003) și până la data de 31 decembrie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1072 din 26 martie 2004, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea față de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București, pe care a obligat-o la plata sumei de 8.546.827 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 1600 kg fier vechi constatată lipsă la destinație și la plata dobânzilor aferente sumei, calculate pentru perioada 16 iunie 2003 și până la 31 decembrie 2003 și în continuare, până la data plății efective.
De asemenea, prin aceeași sentință, obligă C.F.R. M. SA, sucursala București la plata sumei de 751.586 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea față de pârâta SC R. SA Brașov.
Prin considerentele sentinței, prima instanță a reținut că pârâta C.F.R. M. nu a păstrat integritatea mărfii pe timpul transportului, câtă vreme vagonul a ajuns la destinație fără urma de marcaj prin stropire cu var și cu o lipsă de conținut de 1600 kg fier vechi. Pentru a angaja răspunderea cărăușului, instanța de fond a făcut aplicarea art. 61.2 și 82.2 din R.T.
Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești care, prin decizia nr. 438 din 10 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA.
Instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței ce vizau lipsa culpei cărăușului, în condițiile în care acesta a preluat marfa fără obiecțiuni, atestând astfel starea corespunzătoare a mijlocului de transport apt din punct de vedere tehnic și comercial. Lipsa obiecțiunilor la preluarea mărfii prezumă culpa cărăușului, atâta timp cât vagonul a ajuns la destinație cu lipsuri din conținut.
S-a mai reținut de către instanța de apel că prejudiciul suferit de reclamantă prin lipsa cantității de 1600 kg fier vechi a fost dovedit în mod legal, apelanta fiind obligată și la plata dobânzii legale, conform O.G. nr. 9/2000.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, care a invocat motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului să se respingă acțiunea față de cărăuș, cu cheltuieli de judecată.
Prima critică adusă de recurentă, vizează greșita interpretare dată de instanța de apel a dispozițiilor art. 65.12 din R.T., potrivit cărora mărfurile care se transportă în vrac în vagoane descoperite trebuie astfel însemnate și marcate de către expeditor, încât sustragerea din conținut să nu fie posibilă fără urme vizibile.
De asemenea, din procesul verbal de constatare nr. 254 din 5 aprilie 2003, rezultă că expeditorul nu a asigurat marfa pentru ca sustragerea să nu fie posibilă.
O altă critică vizează modul în care instanțele au soluționat capătul de cerere privind dobânda legală la care a fost obligată, în condițiile în care contractul de transport se supune legii speciale, R.T., iar despăgubirea se acordă fără alte daune interese.
Recursul este fondat în parte.
Astfel, în ceea ce privește prima critică adusă de recurentă, aceasta nu este fondată întrucât prevederile art. 82.1 din R.T., calea ferată care a primit marfa cu scrisoarea de trăsură este răspunzătoare de executarea transportului și de integritatea mărfii pe întreg parcursul, până la eliberare.
Este suficient deci ca marfa să fie primită cu scrisoare de trăsură, ceea ce din perspectiva textului respectiv presupune însușirea mențiunilor din acest document care însoțește transportul.
în condițiile în care, calea ferată nu a contestat masa înscrisă de expeditor în documentul de transport, în conformitate cu dispozițiile art. 82.3, R.T., aceasta este răspunzătoare pentru diferența de marfă lipsă la destinație.
Nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia vagonul a sosit încărcat până la rama superioară, deci la capacitate, pentru marfa reclamată lipsă ne mai existând spațiu de încărcare în vagon, această susținere nefiind probată.
Nici ce-a de a doua critică nu-și găsește fundament în înscrisurile de la dosar, procesul verbal de constatare nr. 254 din 5 aprilie 2003 din cuprinsul căruia rezultă că vagonul a sosit fără marcajul cu var. Susținerea recurentei că marcajul putea fi deteriorat datorită condițiilor atmosferice și că în realitate vagonul a sosit în stație fără urme de sustragere, nu este fondată și nici probată în condițiile art. 82.4 R.T.
Critica ce vizează acordarea de dobânzi la suma care reprezintă valoarea mărfii lipsă cu toate componentele sale, este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 87.1 și 85.7 RT.
Potrivit art. 87.1 din R.T., în toate cazurile în care se aplică Regulamentul, orice acțiune privind răspunderea, cu orice titlu ar fi, nu poate fi exercitată împotriva căii ferate decât în condițiile și limitele acestor reglementări.
în acord cu aceste dispoziții, susținerea recurentei potrivit căreia contractul de transport este supus reglementării speciale și nu dreptului comun este întemeiată. Dar, pentru a se pretinde "dobânda la despăgubiri, așa cum se admite de art. 85.7 R.T., nivelul acesteia trebuia stabilit prin tarif, începând cu ziua înregistrării reclamației administrative.
Prin urmare, neconformându-se acestor cerințe ale RT, reclamantei nu i se poate acorda dobânda solicitată în baza reglementării speciale și nici cea prevăzută de O.G. nr. 9/2000, conform temeiului invocat de aceasta în acțiune.
în consecință, potrivit art. 312.1, raportat la art. 304 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar decizia pronunțată în apel se va modifica în sensul admiterii apelului pârâtei C.F.R. M. SA, sucursala București și a schimbării sentinței nr. 1072 din 26 martie 2004, în sensul înlăturării dispozițiilor privind obligarea la plata dobânzilor.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4996/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4436/2004. Comercial → |
|---|
