ICCJ. Decizia nr. 4281/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 16559 din 16 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.N.R.C., față de care a respins acțiunea formulată de reclamantul municipiul București pe acest temei, respingând ca neîntemeiată acțiunea față de pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.
Reclamantul municipiul București a solicitat să se constate nulitatea radierii dispusă de pârât față de societatea A. SRL în baza art. 2 din Legea nr. 314/2001 modificată față de faptul că aceasta are datorii la bugetul de stat, înscriindu-se așadar în situația de excepție prevăzută de art. 5 alin. (4) din lege.
Suma cu care societatea este debitoare la bugetul local, a susținut reclamantul, reprezintă procentul datorat de aceasta în baza unui contract de asociere în participațiune având ca obiect un spațiu comercial.
Instanța de fond a apreciat că situația evocată de reclamant nu se încadrează în ipoteza art. 5 pct. 2 alin. (4) introdus prin Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, conform căruia este nulă de drept radierea în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, întrucât reclamantul nu a făcut dovada unei creanțe certe în condițiile O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare.
în ce privește sentința nr. 2310 din 13 aprilie 2000 a Tribunalului București s-a apreciat că aceasta nu face dovada unei datorii actuale în condițiile în care nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârii, executarea acesteia fiind și prescrisă în raport de dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 167/1918, nefiind făcută dovada punerii în executare.
în contra sentinței, reclamantul a declarat apel, criticile sale vizând greșita admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a O.N.R.C. și greșita interpretare a prevederilor art. 5 pct. 2 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 188 din 6 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat cu motivarea că suma datorată de societatea a cărei rediere a fost dispusă de pârâtă nu se încadrează în cazurile de nulitate prevăzute de art. 5 pct. 2 alin. (4), deoarece această sumă se face venit la bugetul local iar nu la bugetul de stat nefiind făcută nici dovada existenței unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești pentru a se încadra în categoria "alți creditori".
Reclamantul municipiul București a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel a cărei modificare o solicită cu consecința admiterii acțiunii pe fond.
Critica recurentului s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta invocând că sumele datorate de societatea radiată sunt venituri publice și care potrivit Legii finanțelor publice nr. 189/1998 constituie venituri la bugetul de stat sau la bugetul local, art. 21 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 operând aceeași încadrare, iar conform art. 379 alin. (2) C. proc. civ., creanța în speță este lichidă, certă și exigibilă.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul recurent, municipiul București și-a întemeiat cererea de constatare a nulității radierii SC A. SRL dispusă în condițiile Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale pe prevederile art. 5 pct. 2 alin. (4) din această lege, astfel cum a fost modificat, care dispune că "radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești" apreciind că suma datorată de societatea în speță ca urmare a neexecutării unui contract de asociere încheiat cu aceasta este o datorie la bugetul de stat, încadrându-se astfel în ipoteza normei darogatoare de lege.
Numai că suma datorată recurentului se face venit la bugetul local, iar nu la bugetul de stat, cum bine a constatat instanța de apel, enumerarea cazurilor în care nu operează nulitatea radierii fiind neechivocă în acest sens.
Legea finanțelor publice nr. 189/1998 (abrogată prin O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale) la care se raportează recurentul avea ca obiect numai principiile formării bugetelor locale, iar normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, de asemenea invocate, operează o distincție clară între veniturile bugetului de stat și veniturile bugetelor locale ca și componente în categoria veniturilor publice.
Critica recurentului cu privire la interpretarea art. 379 alin. (3) C. proc. civ., este superfluă deoarece decizia atacată nu și-a sprijinit soluția pe acest temei de drept.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat, a menționat ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3993/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4369/2004. Comercial → |
|---|
