ICCJ. Decizia nr. 4474/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 noiembrie 2001 la Camera de Comerț și Industrie Brașov - Comisia de Arbitraj Comercial, reclamanta SC F. SA Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H. SRL Săcele, să se dispună rezilierea contractului de leasing imobiliar nr. 588 din 12 februarie 1999, precum și obligarea la plata sumei de 429.649.500 lei, reprezentând redevență restantă, calculată în raport de rata inflației la plata sumei de 29.344.500 lei, redevență restantă pe lunile septembrie - octombrie 2001 și la plata sumei de 59.481.681 lei penalități calculate pe perioada 9 martie 1999 - 5 noiembrie 2001, pentru neachitarea în termen a facturilor.
Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 15 ianuarie 2002, cu majoritate, s-a luat act că pârâta a achitat penalitățile de întârziere în sumă de 38.130.864 lei, fiind respinse restul pretențiilor.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat acțiune în anulare strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, care prin decizia nr. 45 din 20 iunie 2002, a respins-o ca nefondată.
Recursul reclamantei împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3381 din 9 iulie 2003, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei aceleiași Curți de Apel pentru soluționarea cauzei în complet legal de trei judecători.
în rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și contencios administrativ prin decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2004, cu completările aduse prin decizia nr. 71/ R din 11 martie 2004, a respins acțiunea în anulare cu obligarea reclamantului la 25.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, precum și 17.270.500 lei, cheltuieli de judecată în dosarul Curții Supreme de Justiție nr. 2246/2002.
S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că pârâta a achitat cu întârziere redevențele pentru care datorează penalitățile contractuale de întârziere în plată, în sumă de 38.130.864 lei, pe care pârâta a achitat-o în cursul judecății.
Capetele de cerere privind rezilierea contractului, redevențe restante calculate în raport de rata inflației s-au reținut ca nefondate, întrucât nu s-a dovedit neîndeplinirea unor obligații contractuale de către pârâtă, dimpotrivă, la scadența termenului de plată, 25 ale fiecărei luni, reclamanta nu cunoștea și nu a facturat redevența cu rata inflației. Astfel, la data introducerii acțiunii, 9 decembrie 2001, nu se emisese de către reclamantă factura privind rata inflației.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei ultime hotărâri, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea arbitrală a încălcat normele imperative ale art. 969 C. civ., mutând litigiul de pe tărâmul răspunderii contractuale pe cel al răspunderii delictuale, precum și ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954, privind exercitarea drepturilor și obligațiilor de către persoana juridică.
Susține recurenta că dispozițiile art. 969 C. civ., și anume, convențiile legal făcute au putere de lege se interpretează în sensul că obligațiile izvorâte din contract, obligă părțile întocmai ca și obligațiile prevăzute de legile imperative.
Recurenta a mai susținut că, clauzele contractule nu au fost modificate și că factura pentru plata redevenței semnată de un operator al său, fără mandat special, nu poate fi considerată ca un act adițional, modificator al contractului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i).
Se susține de către recurentă aplicarea greșită în cauză a art. 364 lit. i) și anume, încălcarea de către hotărârea arbitrală a ordinii publice, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.
Recurenta nu a făcut dovada încălcării unor dispoziții imperative ale legii. Art. 969 C. civ. invocat, se referă la efectele convențiilor legal încheiate de părți. Susținerea potrivit căreia, încălcarea de către o parte a unor clauze contractuale, reprezintă o încălcare a unor obligații imperative, este fără temei, dat fiind faptul că nu sunt invocate dispozițiile legale nesocotite de părți.
Anularea unei hotărâri arbitrale pe temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., intervine în cazul nerespectării unei norme ce octrotește un interes general, a unor norme imperative, și nu printr-o referire generală la obligații imperative, fără indicarea acestora.
în realitate, între părți a intervenit un raport comercial, iar nerespectarea unor clauze contractuale se sancționează conform convenției părților, clauza penală și legilor comerciale, și nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că, nerespectarea unei clauze contractuale echivalează cu încălcarea legilor imperative.
Sunt fără relevanță și susținerile privind semnarea facturilor de către o persoană a creditorului fără mandat special, întrucât instanța nu a reținut intervenirea unor modificări a clauzelor contractuale, ci, a analizat momentul scadenței plăților în raport de elementele de determinare, a facturării, inclusiv rata inflației.
Față de cele de mai sus hotărârea atacată fiind legală, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4423/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3993/2004. Comercial → |
|---|
