ICCJ. Decizia nr. 3993/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 15100, pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2003 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a fost admisă acțiunea pentru pretenții formulată de reclamanta A.P.A.P.S., cu sediul în București în contradictoriu cu pârâta SC E. SA cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 316.651.507 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în calitatea de acționar al societății pârâte, reclamanta era îndreptățită a încasa potrivit Hotărârii A.G.A. din 7 aprilie 2000 a societății pârâte, cu titlu de dividende pentru exercițiul financiar al anului 1999, suma de 632.771 lei, cel mai târziu la data de 17 aprilie 2000. Pârâta și-a executat obligația de plată a dividendelor în perioada 9 martie 2001, 31 octombrie 2001, prin O.P. nr. 84/2001 suma de 50.000.000 lei, prin O.P. nr. 316 din 27 iulie 2001 suma de 120.000.000 lei, prin O.P. nr. 465 din 19 octombrie 2001 suma de 150.000.000 lei și prin O.P. suma de 309.170.401 lei. în mod justificat reclamanta a procedat în condițiile art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com., la calcularea unor daune interese moratorii la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., începând cu data scadenței obligației de plată a dividendelor, respectiv 18 aprilie 2000 și până la data achitării efective a acestora, în cuantum de 316.651.507 lei. De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune ridicată de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere că termenul de prescripție a început să curgă în cauză în perioada 9 martie 2001, 31 octombrie 2001 și urmează a se împlini în cauză în perioada 9 martie 2004, 31 octombrie 2004.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 344 pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinței civile nr. 15100 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata reclamantă A.V.A.S.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că obligația societății comerciale de plată a dividendelor către acționari este de natură comercială, potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., iar debitorul se află de drept în întârziere de la data exigibilității obligației de plată, astfel încât, în mod temeinic, instanța de fond a constatat dobânzi (daune interese moratorii) de la data scadenței obligației de plată până la data achitării integrale a debitului, respectiv pentru perioada 18 aprilie 2000 - 31 octombrie 2001. A fost respinsă excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă. Astfel, art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prevede că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune, privind drepturile accesorii, iar art. 12 stipulează că în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Cum dobânda este o prestație succesivă în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, potrivit acestui text, cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Potrivit principiului "accesorium sequitur principale", dobânda fiind un accesoriu al creanței principale, recunoașterea dreptului principal și achitarea creanței principale au efect întrerupător de prescripție și pentru dreptul accesoriu.
împotriva deciziei nr. 344 din 25 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC E. SA București, care a criticat această hotărâre judecătorească, în esență, sub aspectul că la data promovării acțiunii, reclamanta nu mai era acționară la SC E. SA, acțiunile sale fiind cedate Ministerului Industriilor și Resurselor la data de 2 august 2004, iar ulterior au fost cumpărate de consorțiul format din SC I. și SC A. SA, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de ctiticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul promovat de pârâtă, pentru următoarele considerente:
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor referitoare la daunele interese-moratorii calculate la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. ca urmare a neachitării la scadență a dividendelor datorate de pârâtă, pentru exercițiul financiar al anului 1999, precum și cadrul legal aplicabil litigiului de natură comercială. A fost dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 43 C. com., potrivit căruia datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, iar în privința obligațiilor comerciale având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit exigibilă. Dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadență, chiar dacă nu au fost stabilite prin contract între părți, nefiind necesară nici punerea în întârziere.
Nu poate fi primită critica formulată de pârâtă în cererea de recurs, în sensul că la data promovării acțiunii reclamanta nu mai avea calitatea de acționar la SC E. SA, prin protocolul din 2 august 2001 transferând acțiunile sale către Ministerul Industriei și Resurselor, deoarece acest aspect este lipsit de relevanță juridică. De necontestat că reclamanta A.P.A.P.S., în cursul anului 1999 a avut calitatea de acționar majoritar la SC E. SA, iar pentru perioada care face obiectul cererii de chemare în judecată aceasta era pe deplin îndreptățită la încasarea dividendelor și a daunelor moratorii pentru neplata la scadență a obligațiilor instituite de lege. Bine motivat și amplu argumentat, atât în faza procesuală a fondului cât și a apelului, s-a reținut că dobânda este un accesoriu al creanței principale, reprezentată de dreptul reclamantei la încasarea dividendelor, conform principiului că accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.
Aceste rațiuni juridice fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul promovat de pârâta SC E. SA, cu sediul în București, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 344, pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2004 de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4281/2004. Comercial → |
|---|
