ICCJ. Decizia nr. 4369/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 12205 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială a fost respinsă ca nefondată acțiunea SC M. SA București, prin care solicitase obligarea pârâtei P.A. la plata sumei de 2730,13 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plății, reprezentând valoarea facturilor neachitate, plus 414.698.402 lei penalități de întârziere de 1% pe zi calculate de la data scadenței ultimei facturi neachitate și până la data formulării convocării.
în esență, instanța de fond a reținut că facturile ce formează obiectul litigiului sunt din 23 septembrie 2000, 23 octombrie 2000 și 23 noiembrie 2000, ele fiind ulterioare datei rezilierii unilaterale a contractului de furnizare servicii de telefonie mobilă de către reclamantă, reziliere intervenită la 31 iulie 2000, vizând o perioadă pentru care reclamanta nu a făcut dovada furnizării în continuare a acestor servicii, iar plata de 1.500.000 lei făcută ulterior denunțării contractului a fost contestată de pârâtă ca fiind efectuată de ea.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia comercială nr. 40 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reținându-se că nu s-au administrat probe noi, că reclamanta nu a făcut dovada furnizării serviciilor și după data rezilierii contractului și că, chiar dacă pârâta ar fi plătit la 24 august 2000 cei 1.446.721 lei, deci după data rezilierii, reclamanta nu a specificat dacă respectiva plată a fost efectuată în contul debitului restant sau în considerarea prelungirii contractului.
Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei, admiterea apelului și implicit a acțiunii formulate.
în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru nepronunțarea asupra probelor noi administrate în apel, încuviințate prin încheierea din 23 ianuarie 2004, reținându-se eronat că nu s-au administrat noi probe.
înscrisurile noi depuse în apel, respectiv facturi detaliate achitate și neachitate, probau faptul că pârâta a beneficiat de servicii de telefonie mobilă și după 31 iulie 2000, facturile ce formează obiectul litigiului dovedind că pârâta a apelat aceleași numere de telefon ca cele existente în facturile achitate, apelând de zeci de ori aceleași posturi telefonice și efectuând alte patru plăți succesive.
Cum decizia din apel nu s-a pronunțat asupra acestor dovezi hotărâtoare în dezlegarea pricinii, recurenta solicită modificarea ei și admiterea apelului, iar în fond, admiterea acțiunii urmând a se face aplicarea și art. 225 C. proc. civ., pârâta necontestând niciodată facturile comunicate.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, contractul fiind reziliat unilateral de reclamantă la 31 iulie 2000, dată după care ea nu a mai efectuat nici o plată și nici o convorbire telefonică.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului de apel rezultă că la termenul din 23 ianuarie 2004, apelantei reclamante i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri, acordându-se termen pentru comunicarea acestora, acte depuse la același termen, reprezentând facturi detaliate atât achitate cât și neachitate de pârâtă.
în raport de aceste consemnări cât și de actele existente la filele 21-55, vizate de instanță, Curtea apreciază ca eronată mențiunea din considerentele deciziei recurate în sensul că nu s-au administrat probe noi, detalierea facturilor nefiind făcută la fond.
De asemenea, instanța de apel nici nu a analizat înscrisurile respective și nici susținerile apelantei cu privire la aplicabilitatea art. 225 C. proc. civ., ci a reținut considerentele sentinței de fond, menținând aceeași motivare.
în atare situație, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei, motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul admiterii apelului reclamantei declarat împotriva sentinței de fond.
Prin probele noi administrate în apel reclamanta a dovedit că și după data de 31 iulie 2000, dată când ea însăși a reziliat contractul de furnizare servicii către pârâtă, pârâta a continuat să apeleze aceleași numere de telefon, pe care le apelase și înainte de rezilierea contractului și pentru care achitase facturile emise de reclamantă.
Beneficiind de prestarea acestor servicii ea refuză în mod nejustificat achitarea costului acestor convorbiri, susținând atât în apel cât și în recurs că reclamanta nu a dovedit că i-ar fi furnizat aceste servicii, nu și că nu ar fi efectuat aceste convorbiri.
Lipsa sa la interogatoriul propus de reclamantă la fond, deși a fost citată cu această mențiune prezumă recunoașterea celor reținute de reclamantă în interogatoriu și acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 225 C. proc. civ., pârâta neprobând starea sănătății sale, care ar fi împiedicat-o să se prezinte pentru administrarea acestei probe, deși instanța de fond a acordat termen în acest sens și a citat-o cu această mențiune.
în consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., urmează a admite în parte acțiunea reclamantei și în conformitate cu art. 998 C. civ., a obliga pârâta la 2730,13 dolari S.U.A. echivalent în lei la data plății, suma reprezentând costul convorbirilor telefonice facturate la 23 septembrie 2000, 23 octombrie 2000 și 23 noiembrie 2000.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 414.698.402 lei, urmează a fi respinsă deoarece penalitățile stipulate în contract nu mai curg și pentru facturile emise după rezilierea unilaterală a contractului de către reclamantă.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta intimată a fost obligată la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale, cheltuieli suportate de reclamantă cu titlu de taxe de timbru, în limita pretențiilor admise.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4004/2004. Comercial → |
|---|
