ICCJ. Decizia nr. 4433/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4433/2004
Dosar nr. 9281/2004
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 august 2003, reclamanta D.S.S. a chemat în judecată pe pârâta SC U.P.C. SRL din comuna Ulma pentru a fi obligată la plata sumei de 163.746.339 lei reprezentând penalităţi pentru întârzierea decontării facturilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a livrat pârâtei prin O.S.F. mai multe cantităţi de masă lemnoasă pentru care plata s-a făcut cu întârziere şi pentru care s-au calculat penalităţile care formează obiectul litigiului.
Cu actul înregistrat la nr. 3650 din 17 octombrie 2003, D.S.S. a comunicat că s-au calculat penalităţi mai mari decât cele datorate şi şi-a restrâns pretenţiile la suma de 126.655.471 lei.
Prin sentinţa nr. 28 din 8 ianuarie 2004, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea restrânsă formulată de reclamanta D.S.S. şi a obligat pe pârâta SC U.P.C. SRL Ulma la plata sumelor de 126.655.467 lei reprezentând penalităţi de întârziere în plata facturilor, plus 10.609.781 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel societatea comercială pârâtă, iar prin Decizia nr. 102 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul SC U.P.C. SRL Ulma şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond obligând pârâta-apelantă să plătească D.S.S. suma de 1.159.536 lei şi 102.953 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a luat în considerare apărările societăţii pârâte potrivit cărora au existat perioade de timp în care, datorită unor împrejurări de forţă majoră, exploatarea masei lemnoase nu s-a putut efectua.
Cu actul înregistrat la 30 iunie 2004, reclamanta D.S.S. din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor a formulat motive de recurs împotriva acestei decizii susţinând următoarele critici:
- în mod greşit instanţa a soluţionat apelul deşi, în conformitate cu prevederile art. 2821 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond era supusă doar căii de atac a recursului;
- curtea de apel a luat în considerare apărările pârâtei potrivit cărora neplata obligaţiilor contractuale s-a datorat unor împrejurări de forţă majoră, deşi nu au existat dovezi în acest sens.
Recursul reclamantei este nefondat.
Prima critică formulată de recurentă se referă la împrejurarea că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., în sensul că, fiind pretenţii sub 200 milioane lei, hotărârea instanţei de fond nu era supusă apelului, iar calea de atac era recursul.
În realitate, la data pronunţării hotărârii tribunalului (8 ianuarie 2004) erau aplicabile prevederile O.UG. nr. 58/2003 în forma sa iniţială, ceea ce înseamnă că prevederile art. 2821 C. proc. civ., nu se aplicau litigiilor comerciale, această dispoziţie fiind introdusă ulterior, prin Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea ordonanţei de guvern.
Ca atare, instanţa a calificat corect ca apel calea de atac exercitată de pârâtă, iar primul motiv de recurs va fi respins.
Cea de a doua critică vizează fondul pricinii, recurenta susţinând că instanţa de apel a dat o interpretare greşită actelor depuse de pârâtă în dovedirea împrejurărilor de forţă majoră invocate de aceasta.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta-recurentă a arătat că părţile au stabilit prin contract modul în care se va face dovada eventualelor împrejurări de forţă majoră care ar interveni pe parcursul executării contractului, iar o asemenea dovadă nu s-a făcut pentru întârzierile din litigiu.
Nici această critică nu poate fi reţinută întrucât, cu datele prezentate, apelanta-pârâtă a dovedit că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a exploata la termen masa lemnoasă datorită unor împrejurări ce pot fi asimilate forţei majore.
Astfel, instanţa a reţinut în mod judicios că în tot cursul anului 2002, în zona în care pârâta a exploatat masa lemnoasă ce i-a fost vândută de pârâtă, prin art. 34 alin. (3) al ordinului Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 635/23 decembrie 2002 s-a prevăzut că, pentru masa lemnoasă provenită din calamităţi naturale (doborâturi şi rupturi masive, alunecări de teren, etc.) nu se datorează penalităţi dacă se exploatează până la 31 mai a anului următor.
Prevederile ordinului citat au fost coroborate cu dovezile prezentate de pârâtă care emană de la O.S.F. şi din care rezultă că masa lemnoasă ce face obiectul contractelor nr. 5877, nr. 16046 şi nr. 16403/2002 provine din doborâturi de vânt, ceea ce înseamnă că în mod corect societatea comercială pârâtă a fost parţial exonerată de plata penalităţilor.
În fine, susţinerile recurentei privind aplicarea art. 43 din contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nu sunt de natură să infirme soluţia instanţei de apel deoarece forţa majoră influenţează în mod obiectiv exploatarea parchetelor, neputând fi lăsată la aprecierea direcţiei silvice prelungirea termenelor de exploatare.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P. Romsilva, D.S.S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC U.P. SRL Ulma împotriva deciziei nr. 102 din 10 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4434/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4588/2004. Comercial → |
|---|
