ICCJ. Decizia nr. 4440/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea introdusă la 24 ianuarie 2003, reclamanta A.V.A.S. București (A.P.A.P.S.) în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL București, a solicitat instanței obligarea pârâtei la executarea obligației contractuale nr. 8.7 asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B113 din 12 decembrie 1999, în sensul să asigure plata datoriilor societății către F.P.S. (actualmente A.V.A.S.), respectiv să plătească suma de 53.062.312 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1998, cu obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/ zi de întârziere.
în drept, a invocat prevederile art. 1073 C. civ., art. 969 și art. 970 C. civ.
Prin sentința comercială nr. 2513 din 19 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, reține în considerentele hotărârii că din interpretarea clauzelor contractului intervenit între părți, prin prisma dispozițiilor art. 977-985 C. civ., obligația asumată de către pârâtă este de fapt o obligație de "a da" și nu una "de a face". Potrivit dispozițiilor art. 7201C. proc. civ., aplicabil în speță, în urma calificării juridice corecte a obiectului cauzei ca fiind obligația de "a da", apreciază că cererea este prematur introdusă, reclamanta neefectuând procedura prealabilă și obligatorie a concilierii.
împotriva acestei sentințe, reclamanta A.V.A.S. a declarat apel, iar prin decizia nr. 261 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, îl respinge, ca nefondat.
Instanța de apel reține în esență, aceeași motivare ca a instanței de fond, apreciind că obiectul primului capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și precizat de reclamantă nu este de natură să schimbe caracterul evaluabil în bani al procesului și în consecință, cererea este supusă reglementării art. 7201C. proc. civ.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Astfel, recurenta reclamantă susține că cele două hotărâri pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea legii, iar din dezvoltarea motivelor scrise că atât instanța de fond cât și cea de apel interpretează greșit prevederile art. 7201C. proc. civ., ce impun efectuarea unei proceduri prealabile în cazul cererilor în materie comercială evaluabile în bani.
De asemenea recurenta apreciază că instanțele aveau obligația să observe că obiectul cauzei era obligația de "a face" și nu obligația de "a da", cum greșit l-au calificat instanțele.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC R.T. SRL la executarea obligației contractuale 8.7 asumată, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B113 din 12 decembrie 1999, în sensul să asigure plata datoriilor societății către A.P.A.P.S., respectiv să plătească suma de 53.062.312 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1998, cu obligarea pârâtei, în caz de neexecutare, la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/ zi de întârziere.
Față de petitul ce formează primul capăt de cerere al acțiunii, astfel cum a fost formulat și precizat de reclamantă, în mod evident este vorba de o obligație de "a face" și nu una de "a da".
Astfel, între părțile litigante a existat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin care pârâta, la punctul 8.7 din contract, își asumă obligația "să asigure plata datoriilor societății legal cuvenite (dividende restante pe anul 1998, în valoare de 53.062.312 lei) către F.P.S. (actual A.V.A.S.).
Pârâta și-a asumat în acest mod o obligație ce implică faptul personal al acesteia, obligația de "a face" ("a asigura") ce are ca rezultat plata de către societatea comercială privatizată a sumelor prevăzute în contract, sume cu caracter cert, exigibil ce nu mai pot fi negociate ulterior contractului.
Cum pârâta a refuzat executarea obligației asumate, creditoarea era în drept să solicite îndeplinirea exactă a obligației, prerogativă acordată de dispozițiilor art. 1073 C. civ., art. 969 și art. 970 C. civ., nefiind deci necesară procedura specială a concilierii directe, prevăzute de art. 7201C. proc. civ.
per a contrario, din interpretarea alineatului 2 al art. 7201C. proc. civ., rezultă că reclamanta va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal și, mai departe, urmând rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această procedură specială în materie comercială, rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului, de unde rezultă că între părți va exista o "înțelegere", pentru a preveni în acest mod introducerea unor cereri intempestive. Ori, în speță nu mai poate fi vorba de o înțelegere sau negociere a unor pretenții deja stabilite și asumate printr-un contract.
în consecință, Curtea constată că motivul de recurs a fost fondat, în speță fiind vorba despre un litigiu comercial ce avea ca obiect obligația de "a face", și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a dispus admiterea recursului, a casat sentința nr. 2513 din 19 februarie 2004 a Tribunalului București și decizia nr. 26 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4436/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4536/2004. Comercial → |
|---|
